Sindicatele din Educaţie au protestat în faţa Guvernului, nemulţumite de majorarea salariilor. Ministrul Finanţelor: „Atât s-a putut acum” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook - FSLI
Foto: Facebook - FSLI

Federaţiile sindicale din învăţământ au protestat, luni, în Bucureşti, în faţa Guvernului, nemulţumiţi că nu a fost respectat procentul de majorare a salariilor de 16%. Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, le-a transmis că majorarea primită acum, de 4%, este „ceea ce s-a putut în acest moment”.

Manifestaţiile, care au început luni, ar urma să aibă loc şi în următoarele două zile, după ce Guvernul a aprobat creşterea de la 1 ianuarie 2022 a salariilor din domeniu cu 1/4 din diferenţa între grila prevăzută de Legea 153 şi salariul din prezent. 

„De luni şi până miercuri vom avea în Piaţa Victoriei câte 3 ore de proteste, toate cele trei federaţii reprezentative din Învăţământ, urmând neîncheierea mediilor şcolare şi grevă de avertisment, până la grevă generală, dacă va fi nevoie. Dorim să tragem un semnal de alarmă că domeniul învăţământului este unul dintre cele mai dinamice din sistemul bugetar, care ar putea să contribuie la progresul acestei societăţi”, a declarat  acum câteva zile reprezentanta sindicatelor profesorilor, Cornelia Popa Stavri, la RomâniaTV.

Întrebat de jurnalişti, la conferinţa de presă de la Guvern, ce le transmite profesorilor care protesteză, Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a răspuns: „Le transmit exact ce am transmis şi data trecută la conferinţă, că am început o recuperare, nu este ceea ce… este ceea ce s-a putut în acest moment şi se va continua recuperarea.”

Pe de altă parte, întrebat dacă va continua discuţiile cu societatea civilă, deoarece şi sindicaliştii din Sănătate au ieşit în stradă nemulţumiţi că nu sunt respectate majorările salariale prevăzute de lege şi dacă există posibilitatea de a fi majorate, ministrul Finanţelor a răspuns:

„Nu am renunţat la recuperări. La La recuperarea ca persoanalul bugetar, dar şi în mediul privat să înceapă să recupereze. La acest moment am alocat ceea ce se putea aloca. Şi evident că ascultăm pe toată lumea şi în contextul în care începem într-adevăr să fim şi credibili pe partea de venituri bugetare, mai ales cele fiscale, pentru că aici este problema, care e cronică în România, recuperarea va fi începând cu luna iulie sau când avem rectificarea”, a mai afirmat el.

Federaţiile sindicale din învăţământ  au anunţat încă de joi că vor ieşi în stradă pentru a picheta sediile Executivului şi prefecturilor. Totodată, aceştia au anunţat că există posibilitatea radicalizării acţiunilor de protest, mergând până la neîncheierea situaţiei şcolare/universitare pentru semestrul I şi declanşarea grevei generale.

Sindicatele din învăţământ sunt nemulţumite că personalul didactic nu a mai beneficiat de nicio majorare salarială din luna ianuarie 2020, iar salariaţi din categoria personalului nedidactic din învăţământ beneficiază de salariul minim brut pe ţară garantat în plată, deşi pe perioada pandemiei au desfăşurat şi alte tipuri de activităţi. Totodată, sindicaţiştii sunt nemulţumiţi şi că „personalul din învăţământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiţii de muncă”.

Angajaţii din sistemul de învăţământ vor primi doar 4% creştere salarială, deşi li s-a promis 16%. Iar majorarea ar fi trebuit să fie acordată încă din 2020, dar a fost amânată de Guvernele Orban şi Cîţu.

„Amânarea de 2 ori a majorărilor salariale – coroborată cu creşterea galopantă a inflaţiei şi a preţurilor la energia electrică, gaze naturale şi alimente de bază – a condus la scăderea nivelului de trai, chiar sub limita de subzistenţă, pentru mulţi dintre aceştia. În acest moment nu mai acceptăm nicio îngheţare a salariilor! Ne-am săturat să fim „sacrificaţii de serviciu” din sectorul bugetar! Ne-am săturat să mai fim umiliţi! Bătaia de joc la adresa noastră trebuie să înceteze!”, au transmis sindicatele.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite