Sancţiunile date de autorităţi după ce un copil a căzut pe ciment la naştere. Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a cerut anchetă la Spitalul Zărneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a cerut anchetă la Spitalul Zărneşti, în cazul copilului care a căzut pe ciment la naştere. Acesta a precizat că toţi cei vinovaţi vor răspunde, de la asistentă până la manager.

„Toată lumea trebuie să răspundă, de la sora asistentă până la manager. Aşteptăm informaţii legate de acest caz”, a declarat ministrul Sănătăţii, adăguând că a trimis corpul de control pentru a analiza situaţia din teritoriu.

Miercuri, Ministerul Sănătăţii a anunţat că o echipă a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov a efectuat o primă verificare la unitatea sanitară din Zărneşti.

Potrivit unui comunicat de presă, s-a constatat că „la cererea medicului curant care supraveghea sarcina, pacienta aflată în travaliu a fost adusă de către serviciul de ambulanţă la spitalul din Zărneşti, cu toate că această unitate sanitară nu are linie de gardă pentru naşteri, iar în unitate nu se efectuează naşteri de urgenţă, ci doar naşteri programate cu echipă medicală completă. Astfel, pacienta aflată în travaliu a fost supravegheată numai de o asistentă medicală şi de o infirmieră”.

În consecinţă, DSP Braşov a amendat spitalul cu 5.000 de lei, pe motiv că nu au fost respectate procedurile de preluare a cazurilor de urgenţă. Spitalul a luat decizia de a sancţiona ginecologul care supraveghea sarcina dar şi asistenta din sala de naşteri prin a le tăia 10% din salariu pe o durată de trei luni.

O femeie din Zărneşti a depus o plângere la Poliţie, după ce a născut, la spitalul din localitate, fără să fie asistată, iar bebeluşul său, un băieţel, a căzut pe ciment şi s-a lovit la cap şi la o mână. În acest caz, poliţiştii au demarat o anchetă pentru neglijenţă. Băieţetul este acum internat la Braşov, la Reanimare.

Lăsată nesupravegheată

Problemele au apărut imediat după ce Ioana Dobrin, aflată la a doua naştere, a ajuns la Maternitatea din Zărneşti, în noaptea de 12 spre 13 martie. Şi-a sunat medicul care o urmărise pe parcursul sarcinii, dar acesta nu a mai putut ajunge la timp la spital, deoarece naşterea a decurs foarte repede. Femeia a fost dusă direct de la poarta spitalului în sala de naşteri, iar în câteva minute a venit pe lumă băieţelul care cântărea 2600 de grame.

Mama copilului susţine că în cameră cu ea se aflau o asistentă şi o infirmieră, dar care nu au supravegheat-o nici pe ea, nici pe copil. Imediat după naştere micuţul a căzut de pe masă, de la un metru înălţime. Potrivit mamei copilul s-a lovit de două ori, odată de suportul de metal pe care ea a ţinut picioarele în timpul naşterii şi odată de cimentul din sală.

„Una dintre asistente îşi făcea de lucru cu o pensetă şi era lângă mine, dar cu spatele, iar o alta era la geam. Copilul a căzut şi l-am adunat de pe jos. S-a lovit tare de două ori. Întâi a căzut pe tabla pe care am pus eu picioarele, iar apoi de ciment. Este lovit la o mânuţă, la faţă şi la buza de sus care este foarte umflată“, a povestit Ioana Dobrin, mama copilului.

Pe aceeaşi temă:

Anchetă penală în cazul bebeluşului care a căzut pe de masa de naştere la Maternitatea din Zărneşti

Poliţiştii au demarat o anchetă pentru neglijenţă în serviciu după ce un nou născut a căzut de pe masa de naştere şi a suferit răni grave la cap. Părinţii acuză personalul medical de la Maternitatea Zărneşti că micuţul a fost lăsat nesupravegheat. Băieţetul este acum internat la Braşov, la Reanimare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite