Să ne unim cu Moldova! Cum?

Din nefericire, aşa cum anticipam într-un articol postat pe blog la începutul anului, „Centenarul, între festivism prostesc şi dispute interetnice“, Centenarul este o manifestare populistă, lipsită de conţinut şi de o abordare serioasă a realităţilor contemporane.

Pe 27 martie se împlinesc 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, iar momentul a înfierbântat declaraţiile politicienilor români referitoare la relaţia noastră cu statul vecin de la Răsărit. Cuvântul-cheie al tuturor declaraţiilor sforăitoare care solicită unirea imediată a Republicii Moldova cu România este iresponsabilitatea. PSD, PNL şi PMP sunt campioni în ceea ce priveşte populismul şi demogogia în relaţia cu Moldova. Reţeta lor este simplă şi cinică: să solicităm unirea că vom avea beneficii electorale.

Într-adevăr, a vorbi raţional despre posibilitatea unirii dintre cele două state nu ar aduce voturi, aşa că politicienii acestor partide se aruncă într-o propagandă unionistă demagogică, goală de conţinut. Politicienii români nu au prezentat niciun proiect referitor la unire, mai precis, cum s-ar putea realiza acest lucru. Care sunt paşii ce trebuie urmaţi într-un astfel de demers? Ce costuri sunt necesare? Care sunt implicaţiile internaţionale? Ce statut va avea România în NATO în urma unirii cu Moldova? Cum va gestiona Guvernul de la Bucureşti relaţia cu o minoritate rusă care va deveni, după cea maghiară, a doua ca importanţă din România?

În loc să declare prostii pe la televiziuni sau prin congrese şi convenţii de partid, cum că România este pregătită să se unească cu Moldova, politicienii români ar trebui să le prezinte moldovenilor calendarul unei posibile uniri a celor două state româneşti.

Înfierbântaţii propagandişti ai unirii nu au curajul să pună în discuţia publică nici măcar cercetările sociologice recente, care ne arată că în acest moment populaţia majoritară din Moldova, aproximativ 56%, respinge ideea unirii cu România. Mai mult, 33% din cetăţenii moldoveni ar dori o alipire la Rusia, în condiţiile în care pentru o unire cu România s-au exprimat 21,8%. (Datele sunt din Barometrul de Opinie realizat în decembrie 2017 de Institutul de Politici Publice.)

Conform acestui barometru, există totuşi şi o rază de speranţă pentru un viitor comun în ceea ce priveşte România şi Moldova. Astfel, dacă ar avea loc un referendum, unde moldovenii ar avea opţiunea să aleagă pentru aderarea la UE sau pentru aderarea la UEE (Uniunea Economică Euroasiatică – controlată de Rusia), 38% s-ar pronunţa pentru integrarea europeană, iar 32,6% pentru aderarea la UEE.

Practic, în loc să declare prostii pe la televiziuni sau prin congrese şi convenţii de partid, cum că România este pregătită să se unească cu Moldova, politicienii români ar trebui să le prezinte moldovenilor calendarul unei posibile uniri a celor două state româneşti, iar primul pas, esenţial, este aderarea Moldovei la UE. Urmează apoi un alt pas important – integrarea Moldovei în NATO (sau ieşirea României din NATO – un lucru puţin probabil). După realizarea acestor două etape, care pot dura între 5 şi 10 ani fiecare (sper să nu fiu prea optimist), se poate organiza un referendum în cele două state pentru a realiza unirea.

Citeşte şi: Centenarul, între festivism prostesc şi dispute interetnice