Remus Borza, amendat cu 10.000 lei pentru discriminarea angajatelor gravide sau mame. „Hidroelectrica este o societate de producţie, nu de lăuze“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Remus Borza, amendat cu 10.000 lei, pentru discriminarea angajatelor gravide    FOTO Adevărul
Remus Borza, amendat cu 10.000 lei, pentru discriminarea angajatelor gravide    FOTO Adevărul

Preşedintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, Remus Borza, a fost amendat cu 10.000 de lei de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a afirmat că societatea pe care o conduce nu este una „de lăuze“ şi le-a numit pe angajatele mame „fătuci care au făcut copii pe bandă“.

Decizia a fost luată de Colegiul director al CNCD cu unanimitate de voturi, potrivit unui comunicat al consiliului.

Fostul administrator judiciar al Hidroelectrica, Remus Adrian Borza, a fost reclamat la CNCD în luna iunie, de către Sindicatul Hidroelectrica - Hidrosind, pentru că ar fi concediat mai multe femei aflate în concediu prenatal sau pentru creşterea copilului doar pe „criteriul maternităţii“.

În replică, Borza a declarat presei că „Hidroelectrica este o societate de producţie, nu de lăuze", iar pe angajatele aflate în concediu prenatal sau de îngrijire a copilului le-a numit „fătuci care au făcut copii pe bandă rulantă şi nu au mai dat de mulţi ani pe la Hidroelectrica, plimbă aerul prin curtea instituţiei, pentru că sunt neveste şi amante de şmecheri...“.

„Dilemele“ lui Remus Borza

„Eu ce să fac? Să dau afară inginerii, care sunt în producţie, sau să le dau pe fetele astea, care nu au mai dat de patru - şase ani pe la Hidroelectrica şi care sunt, oricum, personal TESA“, a mai spus atunci Borza.

Pentru aceste afirmaţii, CNCD a decis sancţionarea lui Remus Borza cu amendă contravenţională de 10.000 de lei, Colegiul director constatând că declaraţiile respective „reprezintă discriminare şi încalca dreptul la demnitate al femeilor“.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite