Razii la evazioniştii cu alcool din toată ţara. Sunt verificate peste 850 de firme
0
Poliţia Română a declanşat, luni dimineaţă, acţiune la nivel naţional pentru verificarea agenţilor economici care produc sau comercializează băuturi pe bază de vin ori alte produse specifice sărbătorilor de iarnă.
Acţiunea este coordonată de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
”La data de 22 decembrie a.c., peste 300 de poliţişti de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi ai structurilor teritoriale efectuează controale la agenţi economici care produc sau comercializează produse viniviticole ori alte produse specifice sărbătorilor de iarnă”, se precizează într-un comunicat la Poliţiei Române.
Acţiunea vizează infracţiuni economico-financiare, dar şi modul în care sunt respectate reglementările referitoare la sacrificarea animalelor şi comercializarea produselor din carne.
Descinderi la vânzătorii de băuturi alcoolice
Poliţiştii verifică peste 850 de agenţi economici din toată ţara, pentru a se verifica dacă sunt respectate reglementările referitoare la producerea, transportul sau comercializarea produselor viniviticole ori alte produse specifice sărbătorilor de iarnă.
Alături de poliţişti, la acţiune participă comisari din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi specialişti din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Activităţile se desfăşoară în cadrul planului de măsuri ”Sărbători de iarnă 2014”, dispus de şeful Poliţiei Române, chestor general Petre Tobă, ”pentru asigurarea ordiniii şi liniştii publice şi prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, sub toate formele în care s-ar putea produce în această perioadă”.