Razie la pietoni. Peste 50 de persoane care au traversat neregulamentar au fost amendate marţi. „Am plecat pe verde, dar s-a făcut roşu” FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de pietoni au fost amendaţi pentru că nu au traversat regulamentar FOTO Mihaela Cojocariu
Zeci de pietoni au fost amendaţi pentru că nu au traversat regulamentar FOTO Mihaela Cojocariu

Peste 50 de persoane au fost amendate, marţi, după ce au traversat pe culoarea roşie a semaforului sau prin loc nepermis. Principala scuză invocată de cei care au fost prinşi încălcând legea a fost că au plecat de pe trotuar când era verde, însă s-a făcut roşu până au ajuns pe cealaltă parte a şoselei.

„Poliţiştii Brigăzii Rutiere au acţionat marţi în mai multe puncte din Bucureşti pentru reducerea riscului rutier şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică pe arterele principale ale Capitalei. Astfel, au fost sancţionaţi mai mulţi pietoni care au traversar carosabilul prin loc nepermis, fără să se asigure sau la culoarea roşie a semaforului”, a declarat purtătorul de cuvând al Brigăzii Rutiere, comisarul-şef de poliţie Ovidiu Munteanu.

Acesta a adăugat că astfel de acţiuni sunt organizate în primul rând „pentru conştientizarea participanţilor la trafic şi în special a pietonilor să se angajeze în traversarea carosabilului doar prin locurile special amenajate, la culoarea verde a semaforului şi numai după o temeinică asigurare pentru a nu fi implicaţi în accidente rutiere”.

Amenda pentru traversare neregulamentară este de 250 de lei, însă cei care aleg să o plătească în 48 de ore vor achita jumătate din această sumă.

„S-a făcut roşu în timp ce traversam”

Cu toate acestea, pietonii par să-i ignore pe poliţişti şi, deşi îi văd, se angajează să traverseze strada chiar dacă semaforul arată culoarea roşie.

„Mă grăbesc, dar când am pus piciorul jos de pe trotuar era încă verde. Când eram la mijloc a început să clipocească şi s-a făcut roşu. Nu e vina mea, s-a făcut roşu când eram pe stradă. Ce era să mai fac? Dacă mă întorceam tot trecut pe roşu se numea aşa că am ales să-mi continui drumul”, a declarat unul dintre pietonii sancţionaţi.

Toate acţiunile pe care le organizăm nu sunt pentru sancţionarea pietonului, ci pentru a-l face să conştientize că se expune unor riscuri mari care pot avea urmări tragice, comisarul-şef de poliţie Ovidiu Munteanu.

Printre cei care au încălcat legea se numără şi vârstnicii. Unul dintre aceştia le-a spus poliţiştilor că este bolnav şi nu poate merge mai repede. Cu toate acestea, când poliţiştii i-au precizat că a fost filmat în timp ce pleca de pe trotuar deşi semaforul arăta culoarea roşie, acesta a început să dea din umeri: „N-am văzut. V-am zis, sunt bolnav”.

Un tânăr care abia susţinuse examenul pentru obţinerea permisului de conducere, dar care a traversat pe roşu, a încercat să-i înduplece pe poliţişti recunoscându-şi vina şi cerând iertare. Acest lucru nu l-a ajutat, iar oamenii legii i-au aplicat amenda contravenţională de 250 de lei.

Două amenzi pentru traversare neregulamentară

Un alt tânăr care înainte cu câteva minute primise o amendă pentru că tarversase neregulamentar chiar în acelaşi loc, s-a ales cu o a doua sancţiune contravenţională după ce i-a sfidat pe poliţişti şi a mai traversat o dată pe culoarea roşie a semaforului.

11 pietoni decedaţi de la începutul anului

De la începutul acestui an au fost înregistrate 66 de accidente rutiere produse din cauza pietonilor care au traversat neregulamentar. Doar în Capitală.

„De la începutul acestui an au fost constatate 66 de accidente rutiere din care au rezultat 11 persoane decedate şi 56 de persoane rănite grav, toate întâmplate din cauza traversării neregulametare sau la culoarea roşie a semaforului electric. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul acestor accidente este în scădere cu 9”, a mai spus reprezentatul Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Acesta a adăugat că principalul motiv pentru producerea accidentelor rutiere din cauza pietonilor este „ignorarea celor mai elementare norme rutiere privind traversarea părţii carosabile”, acesta fiind urmat de lipsa unei educaţii rutiere.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite