Radu Mazăre: De 10 ani sunt căutat şi hăituit şi m-am săturat. Sunt hotărât să renunţ foarte, foarte curând la conducerea Primăriei Constanţa
0Radu Mazăre s-a săturat să fie hăituit şi să aştepte în fiecare dimineaţă cu geanta la uşă, pregătit pentru o posibilă reţinere, asta potrivit unor declaraţii făcute de edilul constănţean, miercuri. Mai mult, acesta a precizat că este hotărât să renunţe la conducerea Primăriei Constanţa cât mai curând, pentru că nu îşi mai poate desfăşura activitatea.
Radu Mazăre poate răsufla uşurat, cel puţin câteva zile, după ce aproape 48 de ore şi le-a petrecut între DNA, Arestul Poliţiei Capitalei şi prin sălile de judecată ale Curţii Supreme. O primă sentinţă a Instanţei Supreme spune că acesta poate fi cercetat în stare de libertate în dosarul în care procurorii au cerut arestarea sa pentru luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese într-un nou dosar de corupţie. Urmează însă hopul de săptămâna viitoare când aceeaşi instanţă va discuta contestaţia procurorilor la hotărârea de ieri-dimineaţă.
„Am obosit, voi renunţa la primărie!“
Dus în după-amiaza zilei de marţi la Curtea Supremă cu propunere de arestare preventivă, edilul a ieşit din sala de judecată, după mai bine de cinci ore de audieri, vizibil obosit, dar mulţumit de îngăduinţa judecătoarei Anca Alexandrescu, magistratul desemnat să soluţioneze cererea procurorilor anticorupţie de arestare a primarului constănţean. „Îi mulţumesc judecătorului că a avut răbdarea să asculte, să se uite pe documente şi să înţeleagă ceea ce s-a întâmplat în cadrul acestor noi acuzaţii care mi se aduc”, le-a spus Mazăre jurnaliştilor care îl aşteptau la ieşire.
Însă, se pare că anchetele declanşate de procurorii anticorupţie pe numele primarului de la malul mării şi-au pus amprenta pe moralul acestuia, pentru că Mazăre a făcut şi un anunţ neaşteptat: „I-am spus (magistratului – n.r.) la sfârşit, în ultimul cuvânt, că oricum am obosit şi foarte curând voi renunţa la primărie pentru că m-am săturat să răspund încontinuu la fel de fel de lucruri la care am fost şi de care sunt acuzat”, a mărturisit Mazăre marţi noaptea după ce instanţa a anunţat că rămâne în pronunţare cu privire la cererea procurorilor de arestare preventivă.
La ”beciul domnesc”
Primarul a povestit şi cum şi-a petrecut noaptea de luni spre marţi în Arestul Central al Poliţiei, ”beciul domnesc”, după cum l-a numit chiar Radu Mazăre. „Am găsit nişte oameni destul de chinuiţi acolo şi am încercat ca şi rândul trecut să fie solidaritate. În camera unde eram eu, eram 5 şi au mai venit încă 3, în timpul nopţii“, a povestit el. Când a fost întrebat ce a mâncat după gratii, primarul a arătat că a împărţit mâncarea cu ceilalţi arestaţi. „Ce mi-am mai adus eu, ce mai aveau băieţii pe acolo, dar gândul meu a rămas la ei, sigur“, a declarat, vizibil marcat, Radu Mazăre.
După ce a răspuns cu răbdare la toate întrebările jurnaliştilor, edilul a plecat de la Instanţa Supremă la un restaurant din Bucureşti pentru a aşteptat decizia judecătorilor. Acolo a petrecut mai multe ore alături de câţiva apropiaţi.
Cum decizia întârzia să apară, Radu Mazăre a plecat spre locuinţa sa din Capitală pentru a aştepta soluţia magistraţilor. Pe drum, autoturismul în care se afla a fost tras pe dreapta de un echipaj de la circulaţie. La volan însă se afla o tânără care la plecarea de la restaurant a cerut insistent să conducă maşina deoarece edilul consumase mai multe pahare de alcool.
Spre dimineaţă, după ore întregi de deliberări, a venit şi soluţia. Radu Mazăre poate fi cercetat în libertate, decidea judecătorul Anca Alexandrescu, cea care i-a aruncat în spatele gratiilor pe cei opt oameni de fotbal din dosarul „Transferurilor”. Mai mult, magistratul a hotărât că nici măcar măsura controlului judiciar nu este necesară în acest caz. Însă, decizia nu este definitivă, ea fiind deja contestată la aceeaşi instanţă de procurorii anticorupţie.
Acuzat că ar fi primit 9 milioane de euro mită
Radu Mazăre este acuzat de procurori că ar fi primit nouă milioane de euro mită pentru ca Primăria municipiului Constanţa să elibereze documentaţiile de urbanism necesare construirii unui mall în Constanţa, dar şi pentru a ajuta o societate comercială să câştige licitaţia pentru salubrizarea oraşului, pe o perioadă de 25 de ani. În referatul prin care procurorii au cerut arestarea preventivă a acestuia se arată, printre altele, că Primăria municipiului Constanţa a emis autorizaţia de constuire a unui mall în oraş într-un timp-record, chiar dacă necesitau verificări ample, iar avizele veneau uneori cu întârzieri.
În acest sens, anchetatorii au notat că „această promptitudine în a emite actele necesare a depăşit chiar limitele posibilului”. În schimbul acestei autorizaţii, Mazăre ar fi primit mită un milion de euro ascunsă sub forma unor contracte de publicitate cu o firmă controlată chiar de primar. ;
Cercetat în alte trei dosare
Radu Mazăre are mai multe dosare la Direcţia Naţională Anticorupţie, toate având legătură cu activitatea sa de la Primăria Constanţei. Concret, primarul de la malul mării este cercetat de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit 175.000 de euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern pentru ca acesta să câştige contractul privind construirea locuinţelor sociale din cartierul „Henri Coandă” din Constanţa. În alt dosar, Mazăre mai este acuzat că nu a trecut în declaraţiile de avere din 2012 contul personal deschis la banca din Israel în care a primit, în septembrie 2011, 95.000 de euro de la Elan Schwartzenberg. În acestă cauză, edilul se află sub control judiciar şi are interdicţie de a părăsi ţara. De altfel, în acest caz, Radu Mazăre fusese reţinut de DNA în aprilie 2014, însă Curtea Supremă a respins propunerea de arestare.
Şi nu în ultimul rând, procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată pe primarul Radu Mazăre, în 28 octombrie 2008, pentru atribuirea nelegală a unor terenuri. În acest dosar, edilul este judecat alături de alte 36 de persoane, între care Nicuşor Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa.
Tăcerea nefirească a primarului de la malul mării
Politicianul slobod la gură, care a înjurat procurorii DNA de la tribuna unei reuniuni PSD Constanţa a fost reţinut ieri şi la propriu, şi la figurat. În urmă cu doar şase luni, Radu Mazăre era aplaudat de sală când lansa tirada la adresa DNA: „Poate să te ia cu mascaţii de la masă, cum m-a luat pe mine acum cinci luni de zile pe motiv de urgenţă şi timp de cinci luni de zile în dosarul meu să nu facă niciun act procurorii. Păi f… în c… pe mă-ta, când m-ai luat cu mascaţi şi ai zis că e urgenţă, că de-aia m-ai adus la DNA, că era stare de urgenţă, după aia trec cinci luni de zile fără ca tu să faci o hârtie!? De asta trebuie să-l votăm pe Ponta, ca noi care mai stăm pe aici liberi, neliberi, să trăim într-o ţară normală“, spunea el, în septembrie 2014.
„Mă duc să mă odihnesc“
Războinicul de atunci s-a prezentat, luni, singur la DNA, cu bagajul gata făcut. „Am un trening, o carte, ceva de mâncare şi o cruce“, s-a arătat el gata să îndure martiriul arestului pe care l-a mai cunoscut pentru o noapte în aprilie 2014. Pioşenia afişată a surprins din nou opinia publică, obişnuită cu atitudinea neortodoxă a primarului-salvamar. Dând impresia că nu mai are putere să lupte, Mazăre pare decis să se retragă din fruntea administraţiei locale.
Este a doua renunţare declarată public, după pierderea acţiunilor la Portul Constanţa. „Nu mă mai interesează Portul, nu mai vreau acţiuni, nu mai vreau nimic“, s-a dezis el de toată lupta înverşunată dusă din 2012. În urmă cu o săptămână, comunitatea portuară a declanşat un protest pe termen îndelungat pentru îndepărtarea administraţiei Mazăre de la conducerea companiei de stat. Dar surse interne vorbesc despre lovitura primită de Mazăre chiar din interiorul echipei sale, monolit de nezdruncinat timp de 25 de ani. Înainte de a pleca spre DNA, primarul ar fi retras dreptul de semnătură viceprimarului Decebal Făgădău, cel pe care îl lăuda că este cel mai harnic, cel mai muncitor şi cel mai merituos dintre toţi colaboratorii săi. Făgădău era văzut ca un posibil înlocuitor al lui Mazăre, deşi constănţenii se tem să nu fie un continuator al lui Mazăre - primarul Mamaiei, adversarul spaţiilor verzi şi protectorul asistaţilor social. ;
(Sînziana Ionescu)