Oamenii au ieşit în stradă şi după demisia lui Oprea: „Jurăm să nu vă mai votăm“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românii vor demisia celor 73 de senatori care au votat pentru neînceperea urmării penale FOTO Adevărul
Românii vor demisia celor 73 de senatori care au votat pentru neînceperea urmării penale FOTO Adevărul

Protestele faţă de votul prin care Senatul a respins cererea DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea au continuat, vineri, în Piaţa Universităţii, chiar dacă fostul ministru de Interne şi-a dat, vineri, demisia din Senat. Protestatarii au cerut demisia parlamentarilor care au votat pentru neînceperea urmării penale, dar şi ridicarea imunităţii acestora.

UPDATE 20.30 Protestul din Piaţa Universităţii s-a încheiat, lumea a început să plece. Manifestanţii şi-au reafirmat hotărârea de a ieşi din stradă până vor căpăta un răspuns concret legat de cererile lor de asanare a clasei politice: demisia parlamentarilor imorali, ridicarea imunităţii de orice fel, un parlament mai suplu.

UPDATE 19.50 Protestatarii strigă „Vrem trei sute, nu şase sute”, făcând referire la numărul prea mare de parlamentari din legislativ şi „73, nişte derbedei”, făcând referire la cei 73 de senatori care au votat pentru respingerea cererii formulate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

UPDATE 18.50 Aproximativ 100 de oameni s-au adunat în Piaţa Universităţii. Protestatarii scandează „Parlament penal, marş la Tribunal”, iar câţiva tineri afişează un banner pe care scrie „Împreună curăţăm Parlamentul”. De asemenea, se mai scandează: „Vrem dreptate, nu imunitate!” şi "Jurăm, jurăm să nu vă mai votăm".

UPDATE 18.10 Primii manifestanţi au început să se adune în Piaţa Universităţii, unde sunt deja prezente dubele de jandarmi.

protest oprea 23 sep

FOTO Adevărul

Românii ies în stradă să ceară demisia celor 73 de senatori care au respins cererea DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea pentru omucidere din culpă în cazul poliţistului Bogdan Gigină. 

„Mai trebuie încă 73 de demisii!!!,să se ducă după viermele naţional Oprea!!”, a scris Lucian Cojocaru pe pagina de Facebook Ziua 2 - Protest „Oprea, eşti cercetat, trebuie să fii judecat”.

„Ieşim în stradă pentru cei care nu mai sunt printre noi şi nu-şi mai pot cere singuri dreptatea. Ca sa fie foarte clar: pentru Gabriel Oprea nu s-a cerut reţinerea, arestarea sau altă măsură preventivă. S-a cerut accesul liber al Justiţiei pentru a se putea stabili, conform normelor statului de drept şi ale democraţiei, dacă este sau nu vinovat. Dar PSD şi acoliţii din ALDE şi PRU au pus statul de drept între paranteze, din nou. L-au ridicat pe Oprea deasupra legii. Poţi să furi, poţi să ucizi, poţi să faci orice dacă eşti parlamentar. Asta a decis Senatul, camera superioară a Parlamentului, instituţia fundamentală a democraţiei", au scris, pe Facebook, organizatorii manifestaţiei.

Totodată, pe pagina de Facebook unii consideră că protestul s-ar putea îndrepta către imunitatea parlamentarilor. 

„În seara asta poate se pune mai mult accent pe imunitatea parlamentarilor (fără imunitate) şi pe nr de deputaţi şi senatori (300 asa cum s-a votat la referendum )”,  a scris Ioana. 

Gabriel Oprea a anunţat pe Facebook că demisionează din Senat: „Nu mă ascund în spatele niciunei imunităţi şi, la fel ca şi familia Gigină, doresc adevărul despre acel accident. Înţeleg că sunt opinii juridice divergente cu privire la posibilitatea reluării votului. Prin urmare, ca să nu mai existe vreo îndoială, vă anunţ că demisionez din Senatul României. Procedura, conform Regulamentului, se va realiza săptămâna viitoare“. 

Cu toate acestea, demisia din Senat nu atrage automat şi începerea urmării penale, pentru că Oprea este protejat în continuare de imunitatea conferită de Legea răspunderii ministeriale. Asta pentru că pentru fapte comise în timpul mandatului de ministru, procurorii trebuie să ceară acum aviz pentru începerea urmăririi penale de la preşedintele Klaus Iohannis.

Protestul organizat joi, în faţa Senatului, faţă de votul de votul din Senat care a respins cererea de urmărire penală a lui Oprea s-a încheiat după aproximativ trei ore şi jumătate, la manifestaţie participând circa 2.500 de persoane.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite