De ce a ales tranficantul „Dark Rocky” România ca rută pentru transportul celor 2,5 tone de cocaină
0Autorităţile române au fost subestimate şi aşa a fost posibilă cea mai mare captură de droguri făcută vreodată în România. Traficanţii căutau o rută sigură de introducere a cocainei în Europa, după ce mai multe cantităţi de stupefiante le fuseseră capturare în porturile olandeze şi belgiene.
Traficanţii de cocaină arestaţi la Constanţa, la sfârşitul săptămânii trecute, au dat dovadă de lipsă de inspiraţie atunci când au ales România ca rută de tranzit pentru transporturile de droguri din Columbia, care urmau să ajungă în statele din Vestul Europei.
Mai exact, liderul reţelei de traficanţi, Mimoun Kaabouni, zis „Rocky” sau „Dark Rocky”, de cetăţenie olandeză, spaniolă şi marocană, a decis la începutul anului 2016 că trebuie să găsească o modalitate nouă de a introduce în Europa cocaina provenită din Columbia, pentru că rutele folosite până atunci nu mai erau sigure. „Rocky” a povestit unuia dintre ofiţerii sub acoperire, care au reuşit să se infiltreze în gruparea traficanţilor, că importante cantităţi de cocaină pe care a vrut să le aducă în Vest au fost capturate de autorităţi în porturile din Rotterdam, Amsterdam (Olanda) şi Antwerp (Belgia), şi că printr-un prieten a aflat că ar putea folosi România ca rută.
Aşa a ajuns traficantul să trimită drugurile în portul Constanţa, disimulate în transport de banane, dând ocazia autorităţilor române să facă cea mai mare captură de droguri: 2,3 tone de cocaină, cu o puritate de 60% şi o valoare de piaţă de peste 625 de milioane de euro. În reţeaua coordoantă de Rocky, poliţiştii românii au infiltrat trei ofiţeri, dar şi trei colaboratori sub acoperire.
A simţit pericolul
În acest caz, judecătorii români i-au arestat, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru 30 de zile, pe columbianul Ramon Diego Narvaez şi cetăţenii lituanieni Nerijus Mikailionis, Aurius Laurincikas, Vygantas Gaidamaicius şi Tada Miceika, toţi prinşi în flagrant în timp ce scoteau pachetele de droguri din pereţii containerelor cu banane. Liderul grupării de traficanţi, care a supravegheat întreaga operaţiune din Spania, a fost foarte aproape să scape, după ce a simţit că ceva nu e în regulă.
Potrivit anchetatorilor, pe 29 iunie 2016, „Rocky”, ar fi simţit anumite vulnerabilităţi în relaţia locotenenţilor săi din România cu colaboratorii români, în fapt ofiţeri DIICOT sub acoperire.
Era vorba de tergiversarea transferului a 505 pachete de cocaină, scoase deja din containerele cu banane. Anchetatorii români trăgeau de timp pentru ca în Portul Constanţa să ajungă şi restul cantităţii de droguri care urma să fie livrată. „Rocky” a simţit că ceva e în neregulă şi a luat hotărârea să părăsească teritoriul Spaniei, cumpărându-şi un bilet de avion doar dus. Oamenii legii îl filau însă de aproape şi l-au reţinut pe aeroportul din Malaga, în cadrul unei proceduri administrative.
Procurorii DIICOT cer acum judecătorilor emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele traficantului. Mimoun Kaabouni este cercetat pentru iniţiere, constituire şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, trafic internaţional de droguri de mare risc şi tentativă de trafic internaţional de droguri de mare risc.
Firmă de import-export, paravan pentru traficul de droguri
Ancheta a scos la iveală că pentru efectuarea transportului de cocaină din Columbia către România, Mimoun Kaabouni a folosit drept paravan o firmă de import-export românească.
În acest sens, traficanţii au pus la dispoziţie suma de aproximativ 40.000 dolari SUA, care urma să fie transmisă societăţii comerciale din România, urmând ca banii să fie ulterior transferaţi în contul expeditorului bananelor din Columbia.
De asemenea, spun anchetatorii DIICOT, „pentru asigurarea conspirativităţii transportului de droguri şi crearea aparenţei de desfăşurare a unei operaţiuni comerciale de import-export mărfuri pe relaţia Columbia-România, au fost încheiate o notă de comandă şi un contract de vânzare-cumpărare banane. Conform acestei convenţii contractuale, societatea din România va achiziţiona 40 de containere cu banane, respectiv, câte 20 containere la 3 luni, fiecare container conţinând 1080 cutii cu banane la preţul de 10 dolari SUA./cutie. Totodată, a fost emisă şi o factură proformă pentru achiziţionarea unui prim lot de 20 containere“.
Conform acestui contract, containerele cu banane au fost transportate pe cale maritimă din portul columbian Santa Marta, cu destinaţia Constanţa, via Manzanillo (Panama) - Marport (Turcia), durata unui transport fiind aproximată la 34 zile.
Pentru plata către furnizorul din Columbia, traficanţii de droguri au pus la dispoziţia investigatorilor români sub acoperire şi a colaboratorilor autorizaţi, suma totală de aproximativ 700.000 dolari SUA, remisă eşalonat, banii fiind ulterior viraţi, la solicitarea aceloraşi traficanţi, firmei de import-export.
Prinşi în flagrant
Prinderea în flagrant a traficanţilor s-a făcut pe 29 iunie, la un depozit din Eforie Sud, închiriat de membrii reţelei special pentru extragerea pachetelor de droguri din containerele cu banane.
Anterior, un investigator sub acoperire se întâlnise cu lituanianul Nerijus Mikailionis la Hotelul Ibis, de lângă Gara de Nord, din Capitală, care i-a cerut să facă rost de „două aparate tip autogen, două aparate de sudură în argon, la care se va folosi sârmă cu diametrul de 1,2 mm., spumă/lichid cu proprietăţi de izolare termică pentru a umple un volum de 42x0,05 m2 pentru fiecare container, 60 stâlpi metalici reglabili pe înălţime, o scară dublă“, necesare la extracţia drogurilor.
Mikailionis a mai cerut, de asemenea, doi muncitori care să ştie să lucreze cu aparatele autogen şi de sudură în argon. Operaţiunea a constat în tăierea podelei containerelor pe perimetrul acestora, urmând ca după extragerea cocainei podeaua să fie aşezată pe poziţia iniţială si sudată. Ulterior, urma să fie injectată prin mai multe orificii spumă cu proprietăţi de izolare termică, după ce în prealabil între podea şi partea superioară a containerului ar fi fost fi fixaţi câte 30 stâlpi la fiecare container pentru ca expandarea spumei să nu deformeze podeaua.
După ce i-au lăsat pe traficanţi să extragă 505 pachete învelite în folie de aluminiu, indigo şi bandă adezivă transparentă, de aproximativ 1 kilogram fiecare, anchetatorii DIICOT au realizat flagrantul.
Cocaina, disimulată în 10 transporturi de banane
În baza relaţiei contractuale folosită ca paravan pentru transportul cocainei, traficanţii au trimis în România zece transporturi cu banane.
- 10.04.2016, două containere, având aproximativ 40 tone de banane. Data estimată de sosire în portul Constanţa era 14.05.2016, ora 21:00.
- 16.04.2016, patru containere, având aproximativ 80 tone de banane. Data estimată de sosire în portul Constanţa era 21.05.2016, ora 21:00.
- 23.04.2016, patru containere, având aproximativ 80 tone de banane. Data estimată de sosire în portul Constanţa era 28.05.2016, ora 18:00.
- 01.05.2016, două containere, având aproximativ 40 tone de banane. Data estimată de sosire în portul Constanţa era 03.06.2016, ora 05:00.
- 10.05.2016, patru containere, având aproximativ 80 tone de banane. Data estimată de sosire în portul Constanţa era 10.06.2016, ora 21:00.
-14.05.2016, patru containere, având aproximativ 80 tone de banane. Data estimată de sosire în portul Constanţa era 17.06.2016, ora 19:00.
- 23.05.2016, două containere, având aproximativ 40 tone de banane. Data estimată de sosire în portul Constanţa era 21.06.2016, ora 18:00.
-29.05.2016, patru containere, având aproximativ 80 tone de banane. Data estimată de sosire în portul Constanţa este 26.06.2016, ora 06:00.
-06.06.2016, două containere, având aproximativ 40 tone de banane. Data estimată de sosire în portul Constanţa este 08.07.2016, ora 21:00.
-13.06.2016, două containere, având aproximativ 40 tone de banane. Data estimată de sosire în portul Constanţa este 15.07.2016, ora 21:00.