Probele scrise la examenul de intrare în Poliţie prin încadrare directă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care vor să devină poliţişti angajaţi prin încadrare directă susţin sâmbătă examenele scrise. Este vorba de 535 de candidaţi care au trecut de probele medicale, sportive şi psihologice eliminatorii la concursul pentru ocuparea posturilor de specialişti din Poliţia Română, prin încadrarea din sursă externă.

Aceştia candidează pentru cele 440 de posturi de specialitate scoase la concurs. Candidaţii, cu excepţia celor care s-au înscris pentru posturile pentur Direcţia Operaţiuni Speciale susţin examenul la sediul Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, potrivit News.ro.

De asemenea, candidaţii pentru posturile de ofiţeri specialişti la Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română susţin examenele scrise la Institutului de Studii pentru Ordine Publică din Bucureşti.

Demersul Inspectoratului General al Poliţiei Române este o nouă etapă în programul de reducere a deficitului de personal cu care se confruntă întreg Ministerul Afacerilor Interne. Posturile scoase la concurs sunt pentru structurile de ordine publică, poliţie rutieră, poliţie transporturi şi conductori de câini.

De la începutul anului, de când a intrat în vigoare legea pensiilor speciale, care le dă angajaţilor MAI şi militarilor posibilitatea să iasă la pensie înainte de 65 de ani primind 65% din salariu, au ieşit la pensie aproximativ 10.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, iar instituţia se confruntă acum cu cel mai mare deficit de personal din ultimii 26 de ani.
 

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite