Premieră. „Medicul de inimi“ Iancu Mocanu de la Spitalul Militar a fost condamnat la 3,10 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicul militar Iancu Mocanu a fost condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la trei ani şi zece luni de închisoare cu executare în dosarul în care a fost acuzat că a cerut mită de la trei persoane pentru a face investigaţii medicale şi intervenţii chirurgicale. De asemenea, acestuia i s-a interzis să profeseze doi ani după executarea pedepsei. Decizia nu este definitivă.

Tribunalul Militar Bucureşti a decis, miercuri, condamnarea medicului militar Iancu Mocanu la trei ani şi zece luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, dar şi interzicerea mai multor drepturi, în dosarul în care şeful Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară de la Centrul Clinic "Vasile Cândea" a fost judecat pentru că a cerut bani pentru a face investigaţii medicale şi intervenţii chirurgicale.

Interdicţia de a profesa meseria

Astfel, şefului Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară de la Centrul Clinic "Vasile Cândea" i-a fost interzis de instanţă dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; pe o durată de doi ani după executarea pedepsei principale.

De asemenea, magistraţii l-au obligat pe Iancu Mocanu la plata către stat, cu titlu de confiscare specială, a sumei de 14.600 de lei.

Decizia Tribunalului Militar Bucureşti nu este definitivă, putând fi atacată cu apel atât de Iancu Mocanu, cât şi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Acuzaţiile DNA

Medicul militar Iancu Mocanu, şef al Secţiei de Chirurgie Cardiovasculară de la Centrul Clinic "Vasile Cândea", a fost trimis în judecată, în noiembrie 2014, de procurorii DNA pentru luare de mită, el fiind acuzat că a cerut mită de la trei persoane diferite, pentru a face investigaţii medicale şi intervenţii chirurgicale.

Conform anchetatorilor, în perioada august-septembrie 2013, medicul Iancu Mocanu a cerut sumele de 3.100 de lei, 4.500 de lei şi 7.000 de lei, de la trei denunţători sau în prezenţa acestora. Motivul pentru care a cerut aceşti bani a fost acela de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, respectiv, investigarea medicală şi efectuarea intervenţiilor chirurgicale asupra unor pacienţi.

Sumele de bani au fost primite, fie anterior, fie ulterior îndeplinirii actului medical, dar în baza unei pretinderi aluzive premergătoare îndeplinirii atribuţiilor sale de serviciu.

Al doilea dosar

În octombrie 2013, medicul Iancu Mocanu a mai fost trimis o dată în judecată, după ce a fost prins în flagrant când lua mită 2.000 de euro pentru a opera un pacient. Iancu Mocanu le-a spus anchetatorilor că suma găsită în buzunarul din partea stângă a bluzei a primit-o "ca atenţie din partea unui aparţinător al pacientului". Acesta preciza că din cei 2.000 de euro, jumătate oprea el şi ceilalţi 1.000 de euro urmau să fie împărţiţi cu alţi trei medici, care trebuiau să primească 500, 300 şi, respectiv, 200 de euro.

În acest caz, Tribunalul Militar Bucureşti l-a achitat, în martie 2014, pe Iancu Mocanu pentru luare de mită şi primire de foloase necuvenite. DNA a făcut apel, iar următorul termen al proceuslui va fi în 19 noiembrie la Curtea Militară de Apel.

Achitat

În dosarul în care Iancu Mocanu a fost achitat în primă instanţă de Tribunalul Militar Bucureşti procurorii DNA au solicitat, în februarie, Curţii Militare de Apel să ceară ”ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să stabilească de principiu dacă prin dispoziţiile art. 34 alin. 2 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, potrivit cărora «pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii» dezincriminează infracţiunea de primire de foloase necuvenite, faptă prevăzută şi pedepsita de art. 256 din C.pen. de la 1968, respectiv infracţiunea de luare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 289 din C.pen., în varianta primirii de către funcţionarul public de bani sau foloase ce nu i se cuvin, în cazul medicilor sau al altor angajaţi ai unităţilor sanitare”.

Curtea Supemă: Medicul nu poate primi donaţii

La acel moment DNA a arătat că de punctul de vedere al ICCJ depinde achitarea sau condamnarea unui medic, şi că ”pe o astfel de interpretare prima instanţă a pronunţat o hotărâre de achitarea a inculpatului”.

Curtea Militară de Apel a cerut, în 20 martie, instanţei supreme dezlegarea acestei chestiuni de drept, în urma sesizării DNA.

Potrivit motivării deciziei ICCJ, în articolul 34 alineatul 2 din Legea 46/2003 se arată că “pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii”. Cu toate acestea ICCJ a reţinut în decizia, din 4 iunie, că această posibilitate recunoscută legislativ pacientului nu impune obligaţia medicului de a accepta aceste liberalităţi.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite