Pacepa, anti-ceauşist sau anti-român?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Mihai Pacepa
Ion Mihai Pacepa

Subiectul apartenenţei lui Ion Mihai Pacepa (85 de ani) la KGB precum şi cel al acţiunilor lui după ce a fugit din România, în 1978, continuă să suscite dezbateri şi controverse între „actorii“ şi observatorii perioadei comuniste.

În timp ce toţi cei intervievaţi de „Adevărul“ sunt de acord că fuga lui Pacepa a dat o lovitură grea regimului Ceauşescu, teoriile se despart radical în privinţa celorlalte consecinţe. 

Pe de-o parte, istoricul american Larry Watts şi fostul şef al SIE Ioan Talpeş consideră că Pacepa a continuat să lucreze pentru KGB şi din SUA, prin înveninarea relaţiilor româno-americane dincolo de ceea ce reprezenta Ceauşescu, în timp ce senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu şi fostul consilier prezidenţial Zoe Petre exclud acest scenariu.

Contre Sorin Roşca Stănescu — Talpeş

Senatorul Sorin Roşca Stănescu, cel care a intermediat din poziţia de director al ziarului „Ziua“ legătura dintre Pacepa şi avocatul Cătălin Dancu, care l-a reprezentat în faţa instanţei după Revoluţie, insistă asupra faptului că Guvernul american este, totuşi, imposibil de înşelat. 

„N-ar fi putut doi-trei securişti români să descopere ceea ce nu a descoperit atâta timp CIA-ul. Vorbesc în cunoştinţă de cauză. Pacepa a trădat statul comunist, dar nu a trădat niciodată naţiunea română“, spune Sorin Roşca Stănescu, replicând celor susţinute atât de sovietologul Larry Watts, cât şi de generalul Ioan Talpeş. Mai mult, senatorul liberal spune că lucrarea lui Watts reflectă întru totul părerile lui Talpeş: „Cartea lui Larry Watts este, de fapt, cartea generalului Ioan Talpeş“. 

Fostul şef al SIE dezminte, însă, o astfel de ipoteză. „E o diferenţă uriaşă între profesionişti ca domnul Watts şi personaje puse «pe bâză» cum e Roşca Stănescu. Că e el mare senator acum, aşa e, dar eu ştiu cine e de fapt Roşca Stănescu şi cine a fost el în ’89 şi în anii ’90“, arată Talpeş.

Larry Watts,amuzat de acuzaţii

Larry Watts a respins, vizibil amuzat, acuzaţiile lui Roşca Stănescu. Acesta s-a arătat nedumerit că opinia publică şi apărătorii lui Pacepa neagă că acesta ar fi fost agent KGB. „Eu nu înţeleg de ce spune toată lumea că Ion Mihai Pacepa nu a fost agent KGB, când el însuşi mărturiseşte. A spus de nenumărate ori că a fost agent KGB şi de cele mai multe ori a spus-o cu mândrie“, spune Larry Watts.

Zoe Petre, de aceeaşi părere cu Stănescu

Istoricul Zoe Petre împărtăşeşte însă părerea lui Roşca Stănescu, considerând că ipoteza ca generalul Pacepa să fi acţionat după defectarea în SUA la ordinele KGB este exagerată. „Ar fi fost imposibil ca americanii să îl protejeze atât de asiduu dacă ar fi avut cea mai mică îndoială asupra loialităţii acestuia“, este de părere istoricul. 

„Eu nu cred că Pacepa a fost controlat de vreo Agenţie“, spune Zoe Petre, punctând însă că mai importantă este realitatea de netăgăduit că generalul Ion Mihai Pacepa a şubrezit masiv, prin plecarea sa, regimul lui Ceauşescu, răsturnând din temelii întregul sistem de Securitate al acestuia. 

„Indiferent de cine a ascultat, generalul Pacepa a lucrat împotriva regimului ceauşist. Nu spun că nu au existat şi efecte negative ale acţiunilor sale, de altfel, nu există fapte care să nu aibă nicio consecinţă negativă, mai ales când discutăm despre domenii sensibile cum este cel al contraspionajului şi al serviciilor de informaţii, dar plecarea lui Pacepa a avut un efect dramatic în România lui Ceauşescu“, explică Zoe Petre.

Geoană şi Diaconescu, rezervaţi

Fost ambasador al României în SUA şi fost ministru de Externe, Mircea Geoană crede că orice influenţă a lui Pacepa s-a stins în momentul în care România şi-a dovedit loialitatea faţă de SUA şi şi-a asumat riscuri alături de americani. 

Atât el, cât şi şeful Cancelariei Prezidenţiale, Cristian Diaconescu, apreciază că subiectul este interesant din perspectiva modului în care acţiunile lui Pacepa au influenţat mecanismele de decizie politică ale SUA faţă de România. 

Stabilirea adevărului în privinţa rolului jucat de Pacepa „poate avea un reflex în legătură cu un anume gen de modus operandi al unor instituţii din afara României în legătură cu România. Aceste proceduri, multe dintre ele, nu s-au schimbat. Sunt cam la fel. Diferă doar oamenii, doar actorii, dar modul de lucru şi vulnerabilizarea unor centre nervoase de putere implicit ale societăţii, procedurile de lucru sunt cam la fel. Sigur, au devenit ceva mai elaborate“, a arătat Diaconescu la interviurile Adevărul Live de vineri. 

Cătălin Harnagea şi avocatul Cătălin Dancu susţin că Pacepa nu a fost agent dublu

Istoricul Larry Watts va lansa, pe 15 aprilie, un nou volum al lucrării „Războiul clandestin al Blocului sovietic contra României“. Watts va dedica un capitol analizei plecării generalului Pacepa din ţară în 1978 şi acţiunilor întreprinse de acesta după ce a primit protecţie americană. 

Watts a arătat că rezultatul acţiunilor lui Pacepa în America se potriveau dezinformărilor de la Moscova, periclitând imaginea României. 

La rândul lui, generalul Ioan Talpeş susţine că prin dezinformările sale Pacepa a îngreunat inclusiv negocierile aderării României la NATO. 

Şi fostul preşedinte Ion Iliescu a susţinut această teorie, şi a mărturisit că reabilitarea sa a fost mai mult un gest de curtoazie faţă de americani, care îl susţineau. 

Fostul şef al Serviciului Român de Informaţii Externe (SIE), Cătălin Harnagea, consideră însă că acuzaţiile aduse generalului sunt nefondate. 

Tot nevinovat îl consideră şi fostul său avocat Cătălin Dancu, care a explicat că oficialii americani nu l-ar fi agreat pe Pacepa în poziţii-cheie dacă l-ar fi suspectat că e agent dublu.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite