O româncă de la Bruxelles, despre „lecţiile“ predate de Raed Arafat după cazul Colectiv: „Nu mai ţine minte că plimba părinţi disperaţi prin Europa“

O româncă de la Bruxelles, despre „lecţiile“ predate de Raed Arafat după cazul Colectiv: „Nu mai ţine minte că plimba părinţi disperaţi prin Europa“

Raed Arafat FOTO Adevărul

Chiar dacă locuieşte de cinci ani la Bruxelles, Ramona Strugariu nu rămâne indiferentă faţă de tragedia din 30 octombrie 2015, petrecută în clubul Colectiv, în urma căreia 63 de oameni şi-au pierdut viaţa. În data de 4 februarie 2016, Ramona a asistat la prezentarea intitulată „Incendiu într-o discotecă din România“, susţinută de Raed Arafat în amfiteatrul F2 104 al Facultăţii de medicină din cadrul Universităţii Libere Bruxelles.

Ştiri pe aceeaşi temă

În urma participării la acest seminar care avea ca temă gestiunea situaţiilor excepţionale, Ramona a scris un text despre „lecţiile“ pe care secretarul de stat Raed Arafat le-a „predat“ participanţilor din experienţele „de criză“ prin care a trecut în ultimii ani, în România, dar şi despre „efectele negative pe care presa din ţară le-a avut asupra oamenilor în urma tragediei din Colectiv“. În prezent, Ramona Strugariu lucrează la Departamentul lingvistic al Consiliului Britanic din Bruxelles şi a fost implicată, ca jurist şi absolventă al unui master în drept european, în mai multe proiecte pe justiţie, educaţie şi integrare socială.   

Vă redăm integral textul semnat de Ramona Strugariu (foto), autoarea, între altele, şi a faimosului articol de opinie „Dragă Victor Ponta, nu-ţi dau 10 euro, dar îţi dau altceva“, publicat în data de 31 ianuarie 2015, în gandul.info

-----------

Mintea mea „odihnită“ (aşa cum a caracterizat-o, într-un dialog, cu două zile înainte de prezentare, domnul secretar de stat Arafat) s-a gândit că este cadrul potrivit pentru un dialog liber de „presiunile din ţară“, atât de mult invocate de către autorităţile care au gestionat criza Colectiv.

Am ascultat prezentarea până la capăt, cu multă răbdare. În slide-urile proiectate pe zidul amfiteatrului şi în viziunea domnului secretar de stat Arafat lucrurile s-au desfăşurat în felul următor:

Intervenţia (rezumat)

La ora 22,32 s-a efectuat primul apel de ajutor la 112. La ora 22,43 8 ambulanţe, 3 maşini de pompieri şi alte autovehicule speciale au ajuns la faţa locului. La ora 22,50 s-a activat planul roşu de intervenţie. Cortul PMA nu a fost instalat, dar nu era necesar pentru triaj şi acordarea de prim-ajutor. La ora 00,20 a fost evacuată ultima victimă de la faţa locului, către secţii de primiri urgenţe ale spitalelor din oraş. Nu am considerat că trebuie trimise imediat toate victimele către spitale cu secţii speciale de arşi. La nivelul Ministerului de interne (aceasta este o informaţie mai puţin cunoscută) s-au deschis imediat hotline-uri (pe slide-uri rulează imagini cu nişte fete plângând şi recitând numele victimelor) active 24 din 24 de ore. Acestea sunt exemple de oameni care au ajutat cu adevărat, cei care au stat şi au răspuns la aceste apeluri. 

Nu am mare lucru de comentat aici, pentru că, aşa cum mi-a spus domnul Arafat în timpul conferinţei, nu am fost acolo. Afirmaţie corectă. Acolo au fost victime, martori oculari şi presa. Ei pot confirma sau infirma. Doar că, spune Raed Arafat, martorii oculari au minţit, se pare: „e o minciună faptul că prima ambulanţă a ajuns acolo după 20-30 de minute“. Apoi povesteşte despre un jurnalist foarte cunoscut (l-am recunscut pe Cătălin Tolontan) care a împânzit facebook-ul cu minciuni cum că ambulanţa privată care a ajuns la faţa locului nu a fost lăsată să preia oameni. Asta în condiţiile în care, afirmă domnul Arafat, acea ambulanţă a sosit la 00.21, mult după ce intervenienţii din sistemul de stat îşi făcuseră treaba. Acest jurnalist, împreună cu alţi colegi ai săi, au făcut tot posibilul să distorsioneze modul în care s-a efectuat intervenţia de urgenţă. Presa a avut un efect negativ asupra oamenilor, faptul că televiziunile au fost acolo şi au filmat a avut un impact foarte grav asupra celor care lucrau, i-a deturnat de la activităţile lor.

Obsesiv şi ilar, dacă n-ar fi de-a dreptul îngrijorător pentru libertatea de exprimare, presa este prezentată, pe tot parcursul conferinţei, drept cel mai mare duşman al lui Arafat şi al autorităţilor. Presa, împreună cu ONG-urile au distorsionat realitatea, au minţit cu neruşinare, au denigrat România şi au strigat pe toate drumurile că nu s-a făcut nimic. Cu excepţia notabilă Antena 3. Pro Tv a fost menţionat la capitolul teledoane. Cei care nu s-au ocupat cu spălatul pe creier, respectiv ode închinate autorităţilor, sunt nişte talibani care au decredibilizat şi au subminat întregul efort al unor oameni care au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a salva vieţi.

Transferurile (rezumat)

Există o isterie a ONG-urilor legată de acest subiect. Primele contacte pentru ajutor s-au stabilit la 4 dimineaţa, a doua zi după accident, cu ambasadorul Marii Britanii. Apoi, pe 2 noiembrie, cu belgienii, prin Ministerul Apărării. Nu a fost necesară activarea Mecanismului pentru protecţie civilă, pentru că ne-am descurcat foarte bine cu contactele bilaterale. Luni, 2 noiembrie au venit doi medici francezi şi doi israelieni (care s-au oferit să ia pacienţi şi să plătească ei costurile !!). Apoi au venit dr Sarah Pope, echipa de medici şi asistenţi in Belgia, echipa mixtă Norvegia-Finlanda. Totul s-a făcut oficial, autorităţile sunt cele care au reacţionat. Nu era posibil ca oamenii să fie transferaţi imediat. Presa şi ONG-urile au atacat şi au manipulat, din acest motiv am avut scandalul cu Mecanismul de protecţie civilă. (pe slide-uri se desfăşoară colaje executate în stil Holywood, cu avioanele militare, echipele de intervenţie, dctoriţa britanică şi declaraţiile acesteia, avioane Smurd filmate din toate unghiurile). Dr Arafat continuă : am pierdut 2 oameni în Olanda. Am transferat oameni la limită, le-am riscat viaţa din cauza presiunii familiilor şi a presiunii..în general. A trebuit tot timpul să răspundem atacurilor presei. Pe 7 noiembrie am avut 10 decese din motive de afecţiuni pulmonare, nu din alte motive. Am fost atacaţi că aceşti oameni ar fi trăit daca erau imediat transferaţi şi că au murit pentru că spitalele româneşti nu sunt ok. Priviţi procentele de deces în ţară şi în străinătate. Asta demontează total teoriile ONG-urilor şi ale presei.

Cianokiturile nu era necesar să le avem pe toate ambulanţele. Nici alte state din Europa nu le au. 

(Apar pe slide-uri imagini cu Oana Gheorghiu, de la Dăruieşte Viaţa).

Rezumat:

Priviţi-o pe această doamnă. Am acceptat o dezbatere cu ea, cu ONG-urile, am fost de bună credinţă. Toată lumea mi-a spus să nu mă duc, eu m-am dus. Priviţi-o cum mă atacă. Ea decide că bolnavii sunt transferabili, ea care nu este medic, nu este de specialitate. Mă întreabă de ce am ţinut, în mod ilegal, bolnavii în spitale. Eu i-am ţinut în mod ilegal! (râde). A fost o dezbatere de 3 ore la sfârşitul căreia au fost aplauze, dar nu pentru ea. A trebuit să mă lupt cu ea, iar acum mi-a făcut plângere penală, mie şi colegilor mei.

Urmează imagini din Apuseni şi de pe lacul Sutghiol. Nu înţeleg de ce sunt prezentate aceste accidente, conferinţa era despre Colectiv. Revine mesajul transversal: presa minte; studenta din Apuseni era moartă după 30 de minute de la prăbuşire, nu din cauza faptului că autorităţile nu au intervenit la timp; filmul cu strigătele de ajutor de pe lacul Sutghiol e fals; s-au făcut teste, nu era posibil ca localnicii să ajungă înaintea SMURD-ului. A fost o altă manipulare a presei. Resuscitarea a făcut-o un pompier.

Am avut permanent senzaţia că asist la un set-up halucinant al cărui unic scop a fost execuţia presei şi a ONG-urilor. Ei au fost, din punctul de vedere al doctorului Arafat, principala piedică în gestiunea acestei tragedii; sunt posesori ai unei culpe distincte şi fără drept de apel. La capitolul ‘lessons learned’, primul punct prezentat pe o listă anemică a fost: să învăţăm să răspundem la atacurile presei. Dacă mai permitem presei să facă ce face vom ajunge să greşim ca să satisfacem presa. Noi căutam vinovaţi în loc să învăţăm anumite lecţii.

Nu ştiu sigur ce lecţii a învăţat Raed Arafat după Colectiv. Ştiu, în schimb, ce a omis din prezentarea de la Bruxelles:

  • a omis să explice cum s-au stabilit detaliile pentru sprijin internaţional; au sunat autorităţile la ambasadorul Marii Britanii? Câteva zile mai târziu, ambasadele, cărora nişte muritori de rând cu mult tupeu (din diasporă) şi nişte ONG-uri isterice le scriseseră, cerând cu disperare ajutor pentru Colectiv, răspundeau că ele l-ar oferi, dar nu li-l solicită nimeni;
     
  • i-au ieşit din minte scrisorile deschise, semnate de aceiaşi tupeişti, în care li se explica (lui şi ministrului Bănicioiu) că este inadmisibil şi abuziv să nu aprobe şi faciliteze, într-un stat european, transferurile pe formulare E112 şi că pun cu premeditare în pericol vieţile oamenilor dacă nu acţionează;
     
  • a omis să detalieze de ce, în condiţiile în care pe 2 noiembrie românii au contactat Ministerul apărării belgian, primele transferuri s-au făcut abia o săptămână mai târziu şi că la Ministerul apărării din Belgia ajunseseră deja rude ale răniţilor, cărora li s-a răspuns că nu există solicitare oficială de ajutor din partea statului român; a mai uitat să explice (în timp ce se lăuda pe slide-uri că a făcut demersuri imediate pentru sprijin internaţional) de ce declara la trei zile după Colectiv, în presă, împreună cu colegul Bănicioiu, că nu este nevoie de intervenţia Europei; a sărit şi episodul în care miercuri, 4 noiembrie, miraţi că nu se întâmplă nimic, belgienii au contactat din nou autorităţile române să le întrebe dacă mai au nevoie, totuşi, de ajutor;
     
  • nu mai ţine minte că plimba părinţi disperaţi prin Europa, care au ajuns la Bruxelles, când copilul lor era încă în România, netransferat, iar el i-a sunat într-un târziu nu ca să-şi ceară iertare şi să explice, ci ca să le spună că la Viena e ceaţă;
     
  • i-a scăpat că israelienii veniţi să plătească ei au intervenit numai când au fost asiguraţi că există (din donaţii private) sumele necesare pentru eventuale transferuri, iar omul care trebuia să beneficieze de transportul către Israel (Dani - din respect pentru familia lui nu îi voi menţiona numele întreg) a murit de septicemie. În locul lui a fost transferat un alt pacient, cu acei bani;
     
  • a uitat că există certificate de deces pe care scrie sepsis şi probe solide cu privire la supracontaminarea cu bacterii; nu ştiu cum de nu i-a stat inima când a văzut pe slide-urile de prezentare ale belgienilor „pacienţii români = bombe bacteriologice“;
     
  • nu-şi mai aduce aminte că dr. Sarah Pope a venit, de fapt, printr-o fundaţie religioasă, un ONG, iar discuţiile pentru PR şi oficializarea demersurilor s-au făcut în prezenţa colegului meu Pavel Popescu (care i-a adus pe norvegieni şi finlandezi); tot Pavel Popescu, atunci când a contactat medicii din Norvegia, a aflat că ei luaseră deja legătura cu medicii britanici, că îşi manifestaseră intenţia de a colabora cu colegii din Anglia, dar aceştia le-au comunicat că Romania refuzase, iniţial, acest ajutor;
     
  • i-a sărit complet din minte că ONG-ista isterică numită Oana Gheorgiu, împreună cu echipa ei minunată, au făcut donaţii şi proiecte în valoare de milioane de euro pentru spitalele româneşti şi că multe dintre materialele şi aparatura necesare pentru Colectiv au fost furnizate către spitale prin asociaţia Dăruieşte Viaţa, contrazicând flagrant teoria Bănicioiu cu „noi avem de toate“, „nu poate face Belgia ce face România“, „ne descurcăm perfect“.
     

Aceste lucruri reprezintă, de fapt, doar o mică parte din ce a omis în prezentarea domniei sale. A uitat să menţioneze faptul că este o rămăşiţă a unui guvern care a demisionat  tocmai din cauza proastei gestiuni şi a nepăsării fulminante de care a dat dovadă în cazul Colectiv.

Nu a explicat audienţei de ce, în mod paradoxal, este atât de înverşunat faţă de ONG-uri, când el însuşi, în afară de funcţia de secretar de stat pe care o ocupă, face parte din structurile de conducere a cel puţin trei structuri non-guvernamentale: fundaţia privată SMURD, board-ul Caesar, Crucea Roşie.

Iar cea mai tristă şi mai gravă omisiune este că a uitat cu desăvârşire că îşi face prezentarea într-o ţară europeană, unde libertatea presei şi activismul societăţii civile sunt condiţii esenţiale, minime şi obligatorii ale democraţiei.

După conferinţă mi-a spus cineva: omul acesta nu este un reprezentant al sistemului, este sistemul însuşi, în toată splendoarea sa.

Funcţionarul public Arafat uită că cei care reprezintă sistemul trebuie să acţioneze în slujba oamenilor, nu pentru conservarea unei inerţii aducătoare de moarte. Doctorul Arafat uită că are colegi care au depus acelaşi jurământ ca şi el, dar văd lucrurile din cu totul altă perspectivă, pentru că au ales, din interiorul sistemului, să rămână alături de oameni. Şeful de celulă de criză Arafat ar trebui să-şi depună, măcar în al douăsprezecelea ceas, o demisie de onoare.

Abia atunci, poate, aplauzele ar fi cu adevărat pentru dumneavoastră, domnule Arafat. Nu suntem, niciunul, atinşi de aripa vreunui înger, nu suferim de misionarism, nu credem că putem produce miracole pe bandă rulantă. Nici dumneavoastră sper că nu credeţi asta. Miracolele nu se înfăptuiesc în eter. Le trebuie grupuri-ţintă. De la cele mai neînsemnate (o cremă, un bandaj) până la a oferi o nouă şansă la viaţă, toate se întâmplă pentru oameni. Poate că aşa v-aţi început activitatea. Dar cred că scopul final şi motivaţia s-au rătăcit printre unele „mici“ incidente de corupţie, incompatibilităţi, demisii despre care „abia aţi aflat“, controale de conformitate cu solicitări pentru donaţii către SMURD, ambulanţe şi elicopetere neverificate / neechipate corespunzător, intervenţii haotice, fără coordonare sau respectarea unor protocoale minime.

Se poate să mai fi scăpat din mână, în mersul grăbit, executat cu pas elastic şi sigur pe sine, un jurământ şi un cod al onoarei, rămase să zacă în praf undeva, la jumătatea drumului dintre profesionistul „fanatic“ şi funcţionarul bine ancorat în sistem. Întâmplarea face, însă, că există tot mai mulţi oameni care nu mai cred în purtătorii de ştampilă „votez Victor Ponta“ pe acel sinistru afiş care a expus pe toate gardurile, de-a lungul campaniilor electorale, ipostazele şi avatarurile unui mecanism profund bolnav. Îşi doresc construcţii noi, cu oameni integri. It may take some more time, dar rămâne un obiectiv realizabil. Acolo unde există voinţă şi implicare, nimic nu e imposibil de gestionat. Nici măcar în situaţii de criză, cu totul şi cu totul excepţionale. 

citeste totul despre: