La ultima reuniune, de luna trecută, a forului menţionat, s-a prezentat un amplu material - documentat cu o exactitate matematică - şi s-au cerut explicaţii celui care trebuie să îşi asume responsabilitatea unor demersuri deloc comunicate anterior colegilor.

S-a convenit să fie respectată perioada până la proxima întâlnire, ca un interval de timp menit a pregăti răspunsuri pe măsura devoalărilor uluitoare, a unor acte de voinţă personală, ulterior propuse a fi aprobate... automat, de un for unde nimeni nu ar fi trebuit să contrazică pe exponentul propriilor încremeniri, în epoca încheiată în decembrie 1989.

Ei bine, în loc să se concentreze pe ceea ce ar fi urmat să fie explicaţii publice, la (in)abilităţi individuale, cel vizat de materialul amintit a început să îşi preseze... telefonic colegii, pentru a obţine sprijinul unuia sau altuia, pentru îndepărtarea mârşavă, prin recurs laş, la aşa numitele mandate în scris şi la aşa invocatele voturi electronice, ale celor care au avut curajul să demasce, în cadru organizat, fapte deloc conforme cu conştiinţa unui jurnalist, cel cu Caracter, profesionist, care pune adevărul mai presus de orice.

Mai mult, membrii forului executiv al UZPR au fost ameninţaţi voalat, în scris, că orice dezvăluire făcută presei – din care, culmea, şi ei fac parte! – duce la măsuri adecvate.

A se citi, ca şi în alte cazuri, darea afară din forul executiv şi chiar excluderea din UZPR.

Dictatură clară în 2017!

Ca unul care am realizat, alături de alţi români, pe atunci în uniformă militară, primul ziar liber al Armatei României, şi am dus primul tiraj pe străzile Capitalei, până la TVR, în condiţiile în care, în întunericul momentului, lunetiştii ştim cui erau la datorie, nu mă poate speria o asemenea ameninţare.

O epocă se încheie la Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România.

Fie prin demisie de onoare, fie prin supunerea judecăţii publice a actelor care demonstrează dictatura instituită cu complicitatea unor terţi, motivaţi doar de interese financiare pasagere.

Nu am ajuns, la peste un sfert de veac, de la schimbarea la faţă a României, ca să primesc - în plină democraţie mioritică! - misive electronice comparabile cu... mângâierile pe creştet ale unui tătuc dintr-o epocă apusă.

Ajunge.

Voi reveni, cu un comentariu, asupra finalităţilor şedinţei amintite, din 18 iulie 2017.