Niciun candidat nu s-a înscris la concursul pentru ocuparea funcţiei de şef al DNA. Tudorel Toader: Să aşteptăm până luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, joi dimineaţă, că atunci când a verificat, în urmă cu o zi, niciun procuror nu se înscrisese în cursa pentru şefia DNA, însă are convingerea că numărul candidaţilor va fi mai mare decât cel de la concursul pentru funcţia de manager al DIICOT.

„Fiţi de acord că nu monitorizez în fiecare minut. Ieri, pe la orele 10 (miercuri, n.r.), nu era nimeni. Eu spun aşa, să aşteptăm până luni, să vedem dacă se va înscrie cineva. Convingerea mea e că se vor înscrie mai mulţi decât atunci când a fost procedura pentru DIICOT”, a declarat, citat de Mediafax, Tudorel Toader. 

Ministerul Justiţiei anunţa luni, chiar în ziua în care preşedintele Iohannis anunţa semnarea decretului de revocare a şefei DNA, începerea selecţiei pentru propunerea în funcţia vacantă de procuror-şef al DNA. Potrivit comunicatului publicat pe site-ul instituţiei procesul urmează să se desfăşoare până pe 30 iulie.

"Ministerul Justiţiei organizează, în perioada 9 - 30 iulie 2018, la sediul său din Bucureşti, (...) selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia vacantă de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Selecţia se desfăşoară în condiţiile prevăzute de art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare", era anunţul postat la 9 iulie pe site-ul Ministerului Justiţiei. 

Potrivit anunţului ministerului procurorii procurorii pot depune cereri de înscriere pentru ocuparea acestei funcţii până la data de 23 iulie.

Lista procurorilor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţie şi programarea interviurilor se vor afişa la sediul Ministerului Justiţiei şi pe site-ul instituţiei la data de 24 iulie, urmând ca în perioada 25 - 27 iulie candidaţii selectaţi să susţină interviurile cu comisia condusă chiar de către ministrul Justiţiei.

Rezultatele selecţiei urmează să fie anunţate după trei zile, pe data de 30 iulie.

"Propunerea/ propunerile ministrului Justiţiei va fi/ vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori, în vederea obţinerii avizului acestei instituţii. Ulterior obţinerii avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei înaintează propunerea preşedintelui României în vederea numirii în funcţia de conducere. Calendarul aprobat va putea suferi modificări în funcţie de numărul procurorilor înscrişi", se menţiona în comunicatul citat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite