Motivarea magistraţilor: judecătoarea Antonela Costache, eliberată pentru că a avut o activitate profesională de excepţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis că fosta judecătoare, Antonela Costache - arestată în luna martie - poate fi eliberată pentru că nu sunt probe care să arate traficul de influenţă. În plus, se precizează în motivarea judecătorilor, aceasta „a avut o conduită foarte bună şi o activitate profesională de excepţie“, iar „moralitatea şi legăturile strânse cu familia o vor ajuta să revină la viaţa normală“.


Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a decis, pe 25 aprilie, ca judecătoarea Antonela Costache, de la Tribunalul Bucureşti, să fie liberată provizoriu sub control judiciar, în dosarul în care este cercetată pentru că ar fi luat mită pentru intervenţii în dosare.

Instanţa a dispus ca judecătoarea să nu se apropie de Tribunalul Bucureşti şi nici de martorii inculpaţii sau experţii din dosar, înlocuind măsura arestării cu interdicţia de a părăsi Bucureştiul sau judeţul Ilfov.

De asemenea, judecătorul Stan Mustaţă menţionează în motivare că nu sunt probe directe care să arate că Antonela Costache ar fi acceptat primirea unor sume de bani pentru intervenţii în dosare, potrivit Mediafax
 

„Inculpata Costache Antonela Anemary nu a luat mită şi a dat o soluţie temeinică şi legală în dosarul privind pe SD (Staicu Dinel, n.r.)“, a precizat judecătorul de la Curtea de Apel.


În ceea ce priveşte o a doua faptă pentru care Antonela Costache a fost arestată preventiv, respectiv care ar fi fost comisă în februarie 2013, judecătorul a arătat că lipsesc, de asemenea, probele directe care să o incrimineze.

Totodată, instanţa a arătat că în cele 40 de zile de când judecătoarea Antonela Costache se află în arest preventiv nu au apărut probe directe, ci „o serie de contradicţii“ între declaraţiile denunţătorilor, inculpaţilor şi martorilor.

În opinia judecătorului de la Curtea de Apel Bucureşti, nu sunt date care să ateste că Antonela Costache ar putea influenţa martorii şi experţii din dosar sau că ar putea zădărnici aflarea adevărului prin alterarea unor probe sau distrugerea lor.

Judecătoarele Costache şi Dinu, în arest preventiv din martie

Judecătoarele Antonela Costache şi Viorica Dinu de la Tribunalul Bucureşti sunt în arest preventiv din 15 martie, fiind cercetate pentru luare de mită şi trafic de influenţă pentru soluţii în mai multe dosare, printre care şi cel al lui Dinel Nuţu, fost Staicu.

Acestea au fost suspendate din funcţiile de la Tribunalul Bucureşti de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Alături de judecătoarele Dinu şi Costache au fost arestaţi Marian Stancu, fratele lui Dinel Nuţu, avocaţii Ileana Răducan, Daniel Costel Petre, precum şi Marian Vasile, Angela Cîrlan, Marius Neagu şi Ionela Carmen Dăncuţă, pentru dare de mită sau cumpărare de influenţă

Acuzele procurorilor: trafic de influenţă şi luare de mită

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în acelaşi dosar sunt cercetaţi Sorin Vasilescu, grefier arhivar la Tribunalul Bucureşti, şi Daniela Petre, soţia avocatului Daniel Costel Petre.

Judecătoarele Dinu şi Costache sunt suspectate că ar fi luat mită pentru a ajuta la eliberarea din arest a lui Dinel Nuţu şi pentru a interveni şi în alte dosare.

Viorica Dinu este cercetată pentru patru infracţiuni de trafic de influenţă, din care una în formă continuată, şi luare de mită, iar Antonela Costache este acuzată de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, luare de mită şi trafic de influenţă, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite