Ministerul Apărării a demarat procedura de achiziţie de lucrări pentru restaurarea Monumentului Eroilor - Crucea de pe vârful Caraiman

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crucea de pe Caraiman FOTO Mediafax
Crucea de pe Caraiman FOTO Mediafax

Ministerul Apărării Naţionale a demarat procedura de achiziţie de lucrări de restaurare, reabilitare şi conservare pentru Monumentul Eroilor - Crucea de pe vârful Caraiman şi de amenajare a spaţiului expoziţional din cadrul acestuia.

Pentru reabilitarea obiectivului de investiţie imobiliară „Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial”, secretariatul general a identificat oportunitatea obţinerii de finanţare europeană prin Programul Operaţional Regional 2014 - 2020, potrivit News.ro.

Cererea de finanţare a fost depusă la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, pe 24 august 2016, şi după evaluarea tehnică şi financiară, proiectul a obţinut 81,83 puncte. 

Imobiliul Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial a fost transferat, în anul 2016, din domeniul public al oraşului Buşteni şi din administrarea Consiliului Local al oraşului Buşteni, în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.

În luna iulie a anului 2017, a fost semnat contractul de finanţare  pentru restaurarea, reabilitarea şi conservarea „Crucii comemorative a eroilor români din Primul Război Mondial”, monument cultural şi istoric de referinţă pentru România, simbol al eroismului înaintaşilor noştri pentru înfăptuirea Marii Uniri.

Demersul de reabilitare şi implementare a proiectului este coordonat de Secretarul general al Ministerului Apărării Naţionale, cu sprijinul Direcţiei Domenii şi Infrastructuri.

viewscnt

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite