Melania Vergu, fostă consilieră a ministrului Educaţiei, condamnată definitiv la un an de închisoare cu suspendare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Melania Vergu Foto: Mediafax
Melania Vergu Foto: Mediafax

Melania Vergu, fostă consilieră a ministrului Educaţiei, a fost condamnată definitiv, marţi, de instanţa supremă, la un an de închisoare cu suspendare în dosarul în care procurorii DNA au acuzat-o de înşelăciune, conflict de interese şi fals în documente pentru obţinerea unor fonduri europene.

 Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis apelul Melaniei Vergu, au desfiinţat sentinţa din 25 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care fosta consilieră a ministrului Educaţiei  a fost condamnată la patru ani de închisoare, şi au rejudecat cauza, dispunând condamnarea acesteia la un an de închisoare cu suspendare, pe durata unui termen de încercare de trei ani.

Instanţa supremă a respins ca nefondat apelul declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei Curţii de Apel Bucureşti. Decizia ICCJ este definitivă.

Magistratul de la Curtea de Apel Bucureşti care a judecat acest caz a găsit-o vinovată pe Melania Vergu şi a dispus condamnarea acesteia la patru ani de închisoare pentru că a folosit documente şi declaraţii inexacte pentru a confirma că firma sa îndeplinea condiţiile pentru a accesa fonduri europene acordate prin programul POSDRU.

În decembrie 2012, procurorii DNA au trimis-o în judecată pe Melania Vergu fost consilier personal al Ministrului Educaţiei, în mandatul lui Daniel Funeriu, şi asociat al societăţii Edu Tim Consultanţă Europeană SRL, pentru folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incorecte care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, înşelăciune şi conflict de interese.

Anchetatorii au acuzat-o pe Melania Vergu că, în 8 octombrie 2008, în calitate de administrator şi asociat al SC Edu Tim Consultanţă Europeană SRL, a formulat la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) o cerere de finanţare în vederea obţinerii de fonduri europene şi, cu această ocazie, a prezentat la Autoritatea de management documente şi declaraţii inexacte în care a consemnat date nereale referitoare la condiţiile pe care le îndeplinea firma sa în vederea accesării de fonduri acordate prin programul POSDRU, referitoare la numărul de angajaţi, profitul şi cifra de afaceri, experienţa în domeniul formării profesionale.

Astfel, firma Melaniei Vergu a obţinut fonduri europene în vederea punerii în practică a proiectului intitulat „Practică să înveţi, învaţă să practici”. În cadrul acestui proiect, în cererea de rambursare din 1 iulie 2010, Vergu a menţionat date nereale referitoare la munca prestată în vederea obţinerii de date referitoare la programele de pregătire practică pentru elevi şi studenţi.

„În realitate, acestea date au fost obţinute de Vergu Melania care, în calitatea sa de consilier personal al Ministrului învăţământului, a formulat două adrese către unităţile de învăţământ superior şi inspectoratele şcolare. De asemenea, Vergu Melania, în calitate de reprezentant al SC Edu Tim Consultanţă europeană SRL, a mai formulat alte două cereri de rambursare în care a consemnat date nereale referitoare la cheltuielile efectuate în cadrul proiectului”, potrivit procurorilor.

Anchetatorii au stabilit că, în această modalitate, firma Melaniei Vergu a obţinut pe nedrept suma totală de 6.492.653 lei, reprezentând fonduri europene şi de la bugetul naţional.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite