Mai ştie oare dl.Tudorel Toader sensul cuvântului „onoare”?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sesizam într-unul dintre primele comentarii prilejuite de Ordonanţa de urgenţă referitoare la legile justiţiei, ordonanţă dată luni dimineaţa de guvernul condus de doamna Viorica Vasilica Dăncilă, discrepanţa dintre declaraţiile premierului şi cele ale ministrului Justiţiei, dl. Tudorel Toader.

În vreme ce d-na Dăncilă susţinea sus şi tare că pretinsele  „armonizări” la legile justiţiei operate de sus-menţionata ordonanţă au fost făcute de dl. Toader în conformitate şi în urma consultărilor pe care “făptuitorul” le-ar fi avut cu Comisia de la Veneţia (d-na Dăncilă făcea această declaraţie în deschiderea şedinţei de govern şi nimeni nu a contrazis-o), în scurta şi îngâmfata lui ieşire în faţa presei dl. Toader a negat superior şi plin de emfază consultările cu pricina. Trebuia să înţelegem că toate aceste modificări sunt produsul minţii sale excepţionale, de profesor, jurist de seamă, somitate ştiinţifică, rector şi membru al Comisiei de la Veneţia. Mai exact de ins care face tot ce poate, până şi imposibilul, spre a fi pe placul majorităţii parlamentare, îndeosebi a pesediştilor d-lui Liviu Nicolae Dragnea care îi puseseră gând de remaniere. Se zice chiar  (a spus-o deputatul Rădulescu-Mitralieră) că, înainte doar cu o seară de emiterea Ordonanţei respective, dl. Tudorel Toader a mers să ia lumină de la sediul central al PSD din Kiseleff 10, obţinând astfel elogiile unei somităţi de talia lui Eugen Nicolicea, licenţiat în Drept al Universităţii  „Spiru Haret”.

Era, încă de atunci, mai mult decât evident că autorităţile guvernamentale de la Bucureşti se dedau la cel mai josnic şi iresponsabil joc de-a alba-neagra cu Comisia de la Veneţia. Că se folosesc de numele şi prestigiul acesteia spre a-şi pune în practică ticăloşiile.

Iată însă că replica acesteia nu s-a lăsat mult aşteptată. A venit în cursul zilei de vineri şi a fost una dură, neiertătoare. Practic, Comisia de la Veneţia desfiinţează toate modificările arbitrare, multe, cu dedicaţie, operate de majoritatea parlamentară la Codul penal şi Codul de procedură penală. Sunt analizate punctual şi cu lux de amănunte toate abuzurile la adresa bunului simţ juridic comise de parlamentarii români, reprezentanţi ai PSD şi ALDE (în frunte cu atât de compromişii Şerban Nicolae, Eugen Nicolicea, Florin Iordache, Steluţa Cătăniciu) unele dintre ele certificate de atât de politizata şi decredibilizata Curte Constituţională a României. În fruntea căreia tronează omul de partid Valer Dorneanu.

Într-o reacţie rapidă, deloc în specificul firii domniei-sale, preşedintele Klaus Iohannis a cerut demisia ministrului Tudorel Toader. Într-o caraghioasă şi în specificul personalităţii domniei-sale replică publicată pe facebook, dl. Tudorel Toader precizează că nu vede nici un motiv spre a-şi da demisia de vreme ce modificările incriminate de Comisia de la Veneţia nu ar fi opera domniei-sale. Se poate. Numai că modificările cu pricina s-au produs şi datorită tăcerii laşe a ministrului Justiţiei. Nu l-am auzit pe marele profesor de Drept constituţional şi rector suspendat al Universităţii ieşene, Universitate care, din februarie 2017, atunci când dl. Toader a devenit ministru suferă, din cauza rectorului său,  grave scăderi la capitolele prestigiu şi imagine, să ia nici cea mai firavă poziţie publică faţă de terfelirea ideii însăşi de justiţie la care se dedă coaliţia guvernamentală care l-a cocoţat în funcţia pe care o ocupă în guvernul României. Din contră.

Zelosul domn Tudore Toader a exacutat cu spinarea plecată însă guraliv din cale-afară toate ordinele primite. S-a aşezat decis în rândul apărătorilor penalilor, a declanşat războiul împotriva DNA, a procuratorii generale, face numiri mai mult decât controversate. încercând să promoveze în funcţie non-valori aşa cum se arată a fi d-na Adina Florea despre care ne-a lăsat să înţelegem că o va mai propune o dată în fruntea DNA în cazul preşedintelui Iohannis, polemizează de pe poziţiile stăpânilor săi politici Dragnea şi Tăriceanu cu Administraţia Prezidenţială. 

Este de aşteptat ca în zilele viitoare, îndeosebi în cursul consultărilor pe care se pare că preşedintele Iohannis le va avea zilele viitoare cu partidele parlamentare pe tema situaţiei critice din justiţie, PSD şi ALDE să facă scut în jurul d-lui Toader. Acestuia fiindu-i deja străină orice urmă de sens din definiţia cuvântului onoare.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite