MAE, după prăbuşirea unei telecabine în Italia: Nu există cetăţeni români printre victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
13 persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unei telecabine în Itallia Foto EPA
13 persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unei telecabine în Itallia Foto EPA

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Torino, s-a autosesizat ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media din România referitoare la incidentul produs duminică în staţiunea Stresa, regiunea Piemont, unde cel puţin 13 oameni au murit şi alţi doi au fost răniţi după ce o telecabină s-a prăbuşit.

„MAE precizează că, până la acest moment, autorităţile locale nu au notificat oficiul consular cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre victime, iar la nivelul consulatului general nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară în legătură cu acest accident. Potrivit datelor preliminare obtinute de reprezentanţii Consulatului General al României la Torino de la autorităţile locale, până la acest moment, au fost identificate 10 din 13 victime, nefiind, deocamdată, confirmată prezenţa unor cetăţeni români în rândul acestora”, arată comunicatul de presă al MAE. 

Potrivit sursei citate, consulatul General al României la Torino monitorizează cu prioritate situaţia şi continuă dialogul cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară.

Ministerul Afacerilor Externe „reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Torino: +39 011 249 57 75; +39 011 249 52 64; +39 011 18 95 83 90, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice +39 338 756 8134”, mai indică sursa menţionată.

Cel puţin 13 oameni au murit şi alţi doi au fost răniţi în nordul Italiei, după ce o telecabină s-a prăbuşit. Printre victime sunt şi copii. Tragedia a avut loc în staţiunea Stresa din regiunea Piemont, pe malul lacului Maggiore.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite