„Lista lui Dughin“, dincolo de răfuieli

După câteva zile de discuţii intense, subiectul „listei lui Dughin“ s-a topit precum prima zăpadă. Dar numai după ce s-au consumat câteva răfuieli – altfel previzibile – în spaţiul public.

Păcat. Subiectul ar fi meritat mai mult. Nu mai multe răfuieli, desigur. Dar ar fi meritat să ne gândim mai mult la semnificaţia acestei liste. În spatele ei putem să vedem căile prin care Rusia încearcă să-şi câştige influenţa în România.

Ruşii sunt mari jucatori de şah şi calculează cu multe mutări înainte. Matrioşka este tot o invenţie rusească. Nu ştii niciodată, cu ruşii, ce se ascunde înăuntru, mai ales în această perioadă de război hibrid. Aşa şi cu lista aceasta. Nu ştii dacă ea chiar a fost descoperită de hackeri sau a fost lăsată anume pentru a fi descoperită. Nimic nu ne spune ce statut aveau, de fapt, persoanele înscrise acolo – putem doar să speculăm.

Este posibil ca pe ea să se găsească  unii agenţi de influenţă ai Kremlinului. Dar mai pot fi alţii care au fost contactaţi dar nu au răspuns sau chiar au refuzat. Alţii, probabil, habar n-aveau ca se află pe o asemenea listă. Ei ar fi urmat sau nu să fie contactaţi, în funcţie de nişte criterii care ne scapă.

Dacă e ceva adevărat, serviciile româneşti ştiu deja mai multe pe aceasta temă . În acest caz, vom vedea urmările în perioada urmatoare, dacă vom şti să privim cu atenţie.

Unii de pe listă sunt activişti de stânga. Şi de ce n-ar exploata Rusia acest filon, într-o ţară ca România, cu uriaşe discrepanţe şi nemulţumiri sociale?

Nu e uitată nici calea ortodoxismului, să-i spunem,  fundamentalist, o zonă unde se inregistreaza o puternică rezistenţă la modernizare. Iar Rusia îşi bazează politica sa expansionistă  şi pe argumente de ordin religios, puse în contrapondere cu un Occident desacralizat şi ”decadent”.

Mai apare în listă zona de extremă dreaptă, naţionalistă. Mulţi ar putea fi miraţi, câtă vreme la noi există această abordare profund greşită de a confunda Rusia cu stânga . Ca şi cum corporatismul economic şi naţionalismul ar avea ceva în comun cu stânga, într-o Rusie marcată de o uriaşă prăpastie între săraci şi bogaţi. În sfârşit, Rusia ( ”de stânga, nu-i aşa?) a introdus cota unică de impozitare cu patru ani înaintea României. Simbolurile Rusiei de azi sunt cele comuniste – interiorul e  altceva.

Pur şi simplu, ar fi greşit să judecăm Rusia după standardele familiilor politice europene. Acestea sunt despre democraţie. Rusia nici măcar nu se pretinde a fi o democraţie liberală de tip european.

În realitate, Rusia aceasta ”de stânga”  se bazează în propaganda sa exact pe formaţiunile de extremă dreapta şi naţionaliste –  de la Frontul Naţional din Franţa la Jobbik din Ungaria sau Liga Nordului din Italia.De ce nu ar încerca pe aceeasi linie şi în Romania?

Misterioasa „listă a lui Dughin” ne arată o Rusie care, în încercarea ei de a-şi creşte influenţa în România, mizează pe extreme în detrimentul centrului, al moderaţiei şi al toleranţei. Tot ce se opune principiilor liberale este bun pentru Kremlin, indiferent că vine dinspre stânga sau dinspre dreapta sau are legătură cu fundamentalismul religios.

Intoleranţa, vânătoarea de vrăjitoare, punerea la index sunt exact răspunsurile aşteptate la Moscova,  în urma unor acţiuni precum ”lista lui Dughin”. Kremlinul tocmai a mai închis încă două posturi tv private. Şi-ar freca mâinile să vadă şi la Bucureşti represalii publice pe marginea ”listei lui Dughin”. Pentru că atunci i-ar fi foarte simplu să spună: ”vedeţi, toţi sunt la fel, democraţia şi libertatea cuvântului sunt vorbe goale”.

Pentru noi nu ar fi nimic altceva decât încă o declaraţie a lui Vladimir Putin sau a propagandiştilor săi în linia atacului la valorile democraţiei. Ar fi însă o veste proastă pentru adversarii regimului Putin din Rusia – şi aceştia sunt cu milioanele.  Dacă vom aplica intoleranţa în numele democraţiei, atunci ruşii care cred în valorile liberale tocmai ar putea să afle că Putin are dreptate.

Trăim într-o perioadă în care valorile liberale sunt puse serios la încercare. Ce facem? Le abandonăm sau le afirmăm şi mai puternic, tocmai pentru că avem încredere în ele?

Articol publicat în săptămânalul ”Dilema veche”