Larry Watts a lansat astăzi o nouă carte: despre rolul României, între Pactul de la Varşovia şi Războiul Rece
0Istoricul american Larry Watts revine în atenţia lumii academice astăzi, odată cu lansarea noului său volum: „Extorting Peace: Romania, The Clash Within The Warsaw Pact And The End Of The Cold War“.
La evenimentul de lansare, alături de autor, au participat academicianul Dinu C. Giurescu, Ioan Mircea Paşcu, Mihai Retegan şi Cristian Troncotă.
Introducerea cărţii a fost făcută de profesorul Vasile Secăreş, moderator al evenimentului, care a subliniat că vorbim despre un autor de origine străină, dar cu o contribuţie importantă în zona lucrărilor istorice care tratează rolul României în relaţiile internaţionale.
„Orice discuţie despre o carte sau alta a lui Larry Watts a fost totdeauna un eveniment. Ancora unei asemenea discuţii a fost cartea. Probabil că a scris mai mult şi mai important despre România decât multă lume din ţară şi, chiar dacă nu uităm că avem de-a face cu un cetăţean american, se consideră unul dintre noi. Cartea despre care vom discuta, volumul doi, cred că a împlinit cu prisosinţă aşteptările create de autor“, a arătat Secăreş.
El a comparat criza din Ucraina, din prezent, cu tulburările de la începutul anilor ’90 şi a opinat că, în acest context, putem vorbi despre o „reaşezare strategică“ a României, motiv pentru care astfel de lucrări au o contribuţie importantă în ce priveşte înţelegerea ţării noastre.
Imediat după Secăreş a luat cuvântul chiar autorul, Larry Watts, care a vorbit pe larg despre al doilea volum al trilogiei „Extorting Peace: Romania, The Clash Within The Warsaw Pact And The End Of The Cold War”, dar şi despre modul în care a tratat informaţiile pe care le-a expus în lucrare.
Watts a anunţat că al doilea volum care tratează rolul României între Pactul de la Varşovia şi finalul Războiului Rece vorbeşte despre România în perioada 1978-1989 şi se opreşte cu o săptămână înainte de Revoluţie. Cel de-al treilea volum, a anunţat el, va aborda Revoluţia, dar şi ceea ce Watts a numit “perioada de izolare a României”, cei trei-patru ani care au urmat evenimentelor din 1989.
În ce priveşte abordarea sa, Watts a recunoscut că este mai degrabă o analiză, iar expertiza sa constă în experienţa de sovietolog. Autorul a dezvoltat, pe rând, mai multe subiecte pe care le-a tratat în acest al doilea volum şi a vorbit inclusiv despre relaţia României cu SUA, relaţie despre care a spus că a fost afectată de amplele campanii de dezinformare la adresa României, cele mai multe orchestrate de URSS.
„Toate campaniile de dezinformare au avut un impact foarte mare. La mijlocul anilor ’80, campaniile de dezinformare la adresa României au avut efect. Chiar Ronald Reagan credea că România a fost un cal troian“, a arătat el.
Deşi volumul nu vorbeşte despre evenimentele interne din România, Watts a arătat că nu a putut neglija aceste evoluţii, întrucât au conturat politica externă a României.
“Nu este o carte despre politica internă a României. Este vorba despre influenţa pe care dezvoltarea internă a avut-o asupra politicii externe. Cărţile acestea au fost o încercare, din partea mea, de a înţelege ce s-a întâmplat în timpul Războiului Rece. Una dintre problemele majore, pentru mine, a fost să înţeleg cum SUA, dar şi analiştii au greşit în interpretarea României. Asta este o problemă, România nu a fost la graniţele SUA. Eu pot să spun, cu siguranţă, că pot să enumăr toţi oamenii SUA care ştiu că România şi Polonia au fost ţintele Uniunii Sovietice din 1919 până în anii 1930“, a explicat Larry Watts.
Autorul a arătat că nu doar SUA, ci şi alte state au eşuat în procesul de înţelegere a României, în special după anii “60, când România a avut o politică externă axată pe trei direcţii şi, deşi a fost criticată pentru că ar fi dovedit inconsecvenţă, acţiunile pe plan extern au fost gândite în avans.
„În 1962, pentru prima dată, România a constatat că URSS a fost în stare să provoace un război nuclear fără să informeze România, chiar dacă urma să fie implicată. Din această cauză a avut trei direcţii de abordare. De aici s-a răspândit zvonul că politica românească nu a fost stabilă. Prima direcţie a fost că negocierea e singura modalitate de rezolvare a conflictelor. A doua direcţie a fost cea de dezangajare militară. A treia idee a fost transformarea Pactului de la Varşovia într-o coaliţie reală“, a detaliat Watts.
În opinia istoricului american, România a avut o politică externă persistentă, vreme de 25 de ani. „Mi se pare că asta va fi recunoscut nu doar în Europa, ci şi în Statele Unite“, a încheiat Watts.
La eveniment au mai vorbit şi academicianul Dinu C. Giurescu, dar şi profesorul universitar Ioan Mircea Paşcu. Giurescu a arătat că Watts, prin proiectul său, a avut o contribuţie importantă în conturarea unui nou tablou al relaţiilor României pe plan internaţional. „Proiectul este continuu şi are toate şansele să fie dus la îndeplinire, adică până în ziua de 22 decembrie 1989“, a spus el, încurajator.
La rândul său, Ioan Mircea Paşcu a făcut şi o mărturisire, dincolo de analiza volumului, şi a povestit că a discutat cu autorul, înainte de apariţia acestui volum, despre situaţia României, respectiv despre marginalizarea statului român de către actorii internaţionali. „De ce a fost România izolată?“, a întrebat Paşcu, iar Watts i-a oferit un răspuns.
„ Larry mi-a răspuns că România a încurcat jocul marilor puteri“, s-a confesat Ioan Mircea Paşcu, spre finalul alocuţiunii sale.