Fostul procuror Nelu Carpen, condamnat la şase ani de închisoare pentru corupţie, a fost prins la Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul procurori a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru corupţie
Fostul procurori a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru corupţie

Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, Nelu Carpen, condamnat definitiv la şase ani de închisoare pentru luare de mită, trafic de influenţă şi dare de mită, a fost prins, joi, la Londra, şi ar urma să fie adus în ţară, pentru a fi încarcerat.

"La data de 30 octombrie a.c., în urma cooperării judiciare internaţionale între autorităţile de aplicare a legii din România şi Marea Britanie, a fost arestat, la Londra, Nelu C., urmărit internaţional de Biroul Naţional Interpol", informează Poliţia Română, citată de Mediafax.

Carpen a fost arestat în urma cooperării dintre Biroul Naţional Interpol Bucureşti, Parchetul Curţii de Apel Brşov, IPJ Ilfov, Biroul Ataşatului de Afaceri Interne din cadrul Ambasadei României la Londra şi Poliţia britanică.

Fostul procuror va fi prezentat magistraţilor din Marea Britanie, care se vor pronunţa asupra mandatului european de arestare.

Condamnat definitiv la şase ani de închisoare cu executare

Nelu Carpen a fost condamnat definitiv de instanţa supremă, în 10 iunie, la şase ani de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost acuzat de fapte de corupţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins apelul lui Carpen formulat împotriva deciziei din 10 februarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, care l-a condamnat pe fostul prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Buftea la şase ani de închisoare cu executare.

Din pedeapsa lui Nelu Carpen va fi scăzută durata reţinerii şi arestării preventive, respectiv din 23 aprilie 2010 până în 25 noiembrie 2010.

Judecat pentru trafic de influenţă, dar şi pentru dare şi luare de mită

Procurorii DNA i-au trimis în judecată în iulie 2010 pe fostul şef al Parchetului Judecătoriei Buftea Nelu Carpen şi pe alte 12 persoane acuzate de fapte de corupţie, printre care doi avocaţi din Baroul Bucureşti şi un judecător la Judecătoria Buftea, pentru constituire de grup infracţionat organizat, dare şi luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, favorizarea infractorului şi fals în înscrisuri oficiale, respectiv complicitate la unele dintre aceste infracţiuni.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada octombrie - decembrie 2009, Nelu Carpen, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, a pretins, prin intermediul avocatei Claudia Ileana Gîlceavă, 4.000 de euro de la două persoane, dintre care una era cercetată într-un dosar penal aflat pe rolul DNA, pentru a facilita dispunerea unei soluţii de netrimitere în judecată în acea cauză.

Anchetatorii au mai stabilit că, în cursul anului 2009, Nelu Carpen, împreună cu avocata Gîlceavă, ar fi pretins şi primit de la o persoană 3.000 de euro, spunând că pot interveni pe lângă procurori de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti pentru a urgenţa procedurile judiciare şi a obţine o soluţie favorabilă într-un dosar penal aflat pe rolul acestei unităţi de parchet.

Pe aceeaşi temă:

Fostul prim-procuror al Parchetului Buftea, condamnat definitiv la 6 ani de închisoare cu executare

Nelu Carpen, fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, a fost condamnat de către magistraţii Curţi Supreme la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul în care era acuzat de fapte de corupţie. Decizia este definitivă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite