Fost procuror al DIICOT Tulcea, acuzat că a luat mită un miel, condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul procuror al DIICOT a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare
Fostul procuror al DIICOT a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare

Curtea Supremă l-a condamnat definitiv pe Victor Grigoraş, fost procuror la Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Tulcea, la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare în dosarul în care a fost acuzat că a luat mită un miel şi 600 de lei.

Prin această decizie, Completul de cinci judecători al Instanţei Supreme a respins apelurile declarate de fostul magistrat şi de Direcţia Naţională Anticorupţie şi a menţinut sentinţa dată la fond, potrivit Mediafax.

Magistraţii de la Înalta Curte care au judecat în fond dosarul l-au condamnat, pe 16 februarie, pe Victor Grigoraş, la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. De asemenea, magistraţii l-au obligat pe fostul procuror să restituie denunţătorului suma de 600 de lei şi contravaloarea unui miel, respectiv suma de 250 de lei.

În acelaşi dosar a mai fost condamnat şi sirianul Omar Harba, care a primit un an şi opt luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru dare de mită.

Atât cei doi inculpaţi, cât şi procurorii DNA au atacat decizia de condamnare, însă în apel au fost menţinute pedepsele dispuse iniţial.

Pe 22 noiembrie 2014, fostul procuror DIICOT Tulcea a fost arestat preventiv, însă pe 26 ianuarie i-a fost înlocuită această măsură cu cea a arestului la domiciliu.

Grigoraş, acuzat că a primit mită 600 de lei şi un miel

Victor Grigoraş a fost trimis în judecată în noiembrie 2014, procurorii DNA acuzându-l că a primit mită 600 de lei şi un miel de la administratorul unei firme care voia ca dosarul său să fie preluat de magistrat de la un alt parchet, dar şi pentru că a cerut alţi bani, pentru un poliţist. 

DNA l-a acuzat pe Grigoraş de două infracţiuni de luare de mită, din care una în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului trimis instanţei, în luna ianuarie 2014, la solicitarea unui administrator de firmă, procurorul DIICOT a făcut „demersurile necesare în vederea găsirii unei căi de preluare, de la o altă unitate de parchet, a unui dosar penal în care persoana menţionată era parte”.

În schimbul „ajutorului” acordat, pe 18 aprilie 2014, procurorul Victor Grigoraş a primit suma de 600 de lei, precum şi un miel, care a fost trimis unei persoane din anturajul procurorului.

„Pentru acelaşi ajutor şi de la aceeaşi persoană, la data de 28.04.2014, suspectul Grigoraş Victor a pretins o sumă de bani, pentru un agent de poliţie din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea”, au scris anchetatorii în documentul citat.

Procurorii mai arătau că, tot pe 28 aprilie 2014, Grigoraş a acceptat să primească 5.000 de lei de la Harba Omar, reprezentant al unor firme, suspect într-o cauză penală pe care magistratul o instrumenta, care i-a solicitat să intervină la conducerile Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila şi Ialomiţa, pentru ca cele două instituţii să soluţioneze favorabile solicitările de export formulate de societăţile respective.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite