Făt Frumos, hoţ milos

Cu prostia nu e de glumit. Asta pentru că prostul e solemn. Şi nu ai loc de întors. Pentru că prostul e inflexibil ca o coadă de mătură. În fine, prostia îşi epuizează adversarul, pentru că, nu-i aşa?, prostul are mintea odihnită. Da, dar un prost aruncă o piatră în baltă şi zece înţelepţi n-o pot scoate. Iar prostul, până nu-i fudul, parcă nu e prost destul. Cred că e clar ca bună ziua: proşti sunt numai cei care nu gândesc ca mine. ş.a.m.d.

Ei bine, cred că tot ce ar mai fi de spus pe subiectul ăsta se ştie pe dinafară. Dar ce te faci cu prostia deşteptului, cu gugumănia înţeleptului, cu tâmpenia expertului? Pentru că, dragă cititorule, ne aflăm, azi, în faţa unui fenomen uimitor. Cad pe altarul de sacrificiu al DNA tot soiul de tipi deştepţi, unşi cu toate alifiile şi care au dovedit, ani de-a rândul, că nu-s veniţi de la coada vacii şi nici nu le suflă nimeni în ciorbă. Sper să nu mă ia nimeni la bastoane când afirm că Mazăre, Vâlcov, Sechelariu, Chiliman sau Oprescu sunt tipi inteligenţi. Că îşi ştiu meseria, cunosc sistemul şi stăpânesc regulile. Toţi, primari, toţi, adulaţi de cetăţenii care i-au votat, toţi, cu dare de mână şi cu vorbele la ei. Cu toate astea, inteligenţa (sau deşteptăciunea) nu le-a folosit la nimic. Au căzut, frângându-şi gâţii, pe rând, în faţa dovezilor furnizate de DNA, după o împotrivire nevolnică. Viaţa lor, cariera şi renumele sunt terminate. Nu e asta o dovadă de prostie absolută? De acolo de unde e, Marean Vanghelie ar putea să le râdă în nas. La ce le-au folosit şcoala, diplomele, obârşia şi oratoria, dacă rezultatul e acelaşi cu al primarului „care este“? La ce bun un car de oale, dacă o bâtă le-a făcut praf într-o secundă?

S-o luăm pe rând. De 25 de ani, democraţia şi libertatea, în România, sunt confundate cu bunul plac şi buzunarul propriu. S-a instituit o tradiţie: cine-mparte parte-şi face, astfel încât până şi populaţia a ajuns să creadă că e foarte bine dacă funcţionarul fură mai puţin, dacă fură rezonabil şi (dacă) mai rămâne ceva şi pentru restul societăţii. Nimeni nu-şi pune problema că e posibil să nu furi. A, păi e imposibil. Iar Făt Frumos e doar un hoţ mai milos. E o mentalitate păguboasă şi taman din cauza ei suntem unde suntem: la genunchiul broaştei. Ea implică atât complicitatea cetăţeanului, cât şi metamorfoza infracţională a alesului. Dar lucrurile nu se opresc aici. Până acum, am avut cauza iniţială, primum movens. Ea explică numai premisele, nu şi urmarea. Pentru că nimeni nu poate înţelege de ce, în condiţiile în care Procuratura saltă pe capete, capetele celor despre care vorbesc nu au fost străbătute măcar de o migrenă. Prostul satului, care e şi hoţ, nu fură din vie dacă paznicul e treaz. Şmenarii, şuţii, tăinuitorii se dau la fund când descinde Poliţia. Iar contrabandiştii joacă friptelea când se schimbă vameşii. Numai primarii noştri n-au avut o minimă precauţie. O fi inconştienţă? O fi ceasul rău? Dar dacă e prostie? Aţi urmărit discuţiile post-arestări şi aţi observat, cu siguranţă, uimirea generală: „E o făcătură. Nu poate fi atât de prost.“

Ei bine, nu, e, pur şi simplu, deşteptăciune. Fiecare dintre împricinaţi s-a considerat mai inteligent decât sistemul, decât proştii care s-au lăsat prinşi, decât legile. Şi pe bună dreptate. Şi-au construit sisteme de autodistribuţie, scheme de învăluire, şi-au angajat rudele şi amicii în posturi cheie, au intrat în politică, au fost filantropi, au creat obligaţii. Apoi au trecut la tehnologie: bruiaj, cutii etanşe, coduri, telefoane antice, detectoare, conturi secrete în paradisuri fiscale. Asta implică nu numai efort, dar şi inteligenţă. Sper că suntem de acord, nu orice tolomac e în stare de asta. Dar, cum spune poporul, unde e multă deşteptăciune e şi multă prostie. Atât amar de timp, în condiţii atât de precare – şi nimeni nu s-a gândit să-şi întoarcă faţa, dacă nu de voie, atunci de nevoie, către cetăţeni. Na, că spun şi eu, ca la început: cât îţi trebuie să fii fericit, mulţumit, să dormi în tihnă? Nu te poţi opri? E o întrecere? Na, acum măsuraţi-vă, la duş, mărimea sentinţei!