EXCLUSIV Culisele manipulării conflictului româno-maghiar din 20 martie 1990

EXCLUSIV Culisele manipulării conflictului româno-maghiar din 20 martie 1990

20 martie 1990, Târgu-Mureş. Armata a intervenit cu tancuri pentru a separa cele două tabere: români şi maghiari

Regizorul documentarului în care „ungurul“ Mihai Cofariu era bătut cu bestialitate, la 20 martie 1990 la Târgu-Mureş, recunoaşte că filmul a fost finanţat de un producător maghiar şi că nu a avut niciun punct de vedere din tabăra românilor. Peter Swain dezvăluie că pentru filmul său despre Târgu-Mureş, din martie 1990, a fost plătit de un producător originar din Ungaria, Paul Neuberg. Acelaşi producător a furnizat imagini

Ştiri pe aceeaşi temă

În urmă cu 20 de ani, imaginile prezentând un bărbat căzut pe trotuar, lovit cu bestialitate de trecători, făceau înconjurul lumii, înnegrind imaginea României cu mult înaintea Mineriadelor.

Vezi aici imagini de la confruntarea interetnică de la Târgu Mureş

Târgu-Mureş: „Remember" martie 1990

Punct central, cu valoare de simbol al confruntărilor de stradă din Târgu-Mureş, persoana respectivă a fost mai întâi o victimă anonimă, un simplu „cineva", primindu-şi numele abia la câteva săptămâni de la brutalităţile îngrozitoare surprinse de camera de filmat. Presa din ţară l-a prezentat ca fiind „românul Mihai Cofariu", ţăran din localitatea Ibăneşti, judeţul Mureş.

Pe numele său real Mihai Cofar, bărbatul s-a transformat peste noapte, printr-un soi de fotosinteză ciudată ce folosea ca sursă de creştere lumina reflectoarelor, în simbolul perfect al tensiunilor interetnice de la Mureş.

Presa locală şi centrală din România l-au revendicat şi transformat în erou, călcat în picioare de cotropitorii moderni. Şi mai obscenă a fost însă mutaţia sa mediatică realizată în presa internaţională, unde, în chip cu totul eronat, a fost prezentat drept un maghiar bătut de români.

Producţia ce a stabilit acest curs a fost un documentar, finanţat de un producător originar din Ungaria, Paul Neuberg, realizat de „Channel 4" din Anglia şi prealuat de toate agenţiile mari de presă din Europa, dar şi de alte posturi de televiziune celebre, precum cea germană ZDF. Concluzia, bazată pe o combinaţie de dezinformare, lipsă de interes şi proastă analiză a indiciilor, nu a fost infirmată sau rectificată nici măcar după aflarea adevărului.

Urmăriţi aici un reportaj realizat de TVR despre cazul Mihăilă Cofariu

„Contacte politice locale maghiare"

Peter Swain, britanicul care a regizat documentarul respectiv, intitulat „Şi zidurile s-au prăbuşit: vecini răi" (And The Walls Came Tumbling Down: Bad Neighbours) se află în prezent în India.

Nu-şi mai aduce aminte de documentarul din 1990. „Am făcut atât de multe de atunci...", spune Swain, surprins să afle ce valoare enormă a avut producţia sa în contextul prezentării confruntărilor de stradă din martie 1990.

Potrivit lui Peter Swain, documentarul ce a reprezentat pentru presa internaţională etalonul evenimentelor din Târgu-Mureş a fost produs şi finanţat de la Budapesta. Echipa de filmare a ajuns în România după confruntările de stradă din 19-20 martie 1990, însă britanicul nu poate preciza o dată exactă a sosirii. Interviurile de la faţa locului au fost completate cu imagini ale brutalităţilor din stradă, cumpărate sau primite de la „cei alături de care lucram".

În timpul sejurului din România, echipa de filmare a dialogat numai cu maghiari din zona Ardealului. Filmul „fusese planificat de câteva săptămâni", iar legătura cu Ardealul a fost făcută prin nişte „foarte bune contacte politice locale maghiare".

Mai mult, Peter Swain recunoaşte: falsa identitate etnică a lui Mihai Cofariu le-a fost furnizată de cei care le-au dat imaginile: producătorul şi sursele sale. Iar informaţia nu a fost niciodată verificată.

Mihai Cofariu, lovit cu bestialitate Foto: CAPTURĂ TVR

„Filmul fusese planificat cu săptămâni înainte"

Reporter: Cum a apărut proiectul realizării unui documentar despre tensiunile interetnice din Târgu-Mureş?

Peter Swain
: A fost unul dintre cele şase filme, cred, dintr-o serie intitulată „Iar zidurile s-au prăbuşit" (And the Walls Came Tumbling Down), comandată de la Londra de către Channel 4. Îmi amintesc că alte producţii apărute sub această denumire generică fuseseră deja realizate în Polonia, Cehoslovacia etc. Am fost angajat să regizez un documentar ce-şi propunea să arunce o privire asupra României după Revoluţia din decembrie 1989. Producătorul filmului era maghiar, astfel încât era normal pentru el să fie direct interesat de situaţia Transilvaniei, mai ales ca o zonă românească în care se aflau foarte mulţi maghiari.

Dar ştiaţi ceea ce s-a întâmplat în Târgu-Mureş sau aţi fost luaţi pe nepregătite de evenimente la faţa locului?

Nu, nu, ştiam perfect ce s-a întâmplat în Mureş, dar şi în Cluj, toate confruntările de stradă. Aveam temele făcute, cum se spune. Am mers direct în acele zone pentru că ne-am dat seama că era locul perfect pentru a începe povestea.

Vă mai aduceţi aminte data exactă a sosirii în Târgu-Mureş?

Nu, îmi pare rău, nu-mi mai aduc aminte.

Aţi beneficiat de un traducător român în timpul acelor zile?

Nu, şi asta dintr-un motiv foarte simplu. Am amintit deja că producătorul nostru era vorbitor de limba maghiară, astfel încât el a făcut toate aranjamentele necesare. În plus, din câte reuşesc să-mi mai amintesc, cât timp am stat în Transilvania am intrat în contact numai cu persoane vorbitoare de limba maghiară.

Ştiţi care au fost posturile de televiziune care au difuzat reportajul realizat de echipa dumneavoastră?

Ştiu doar că postul Channel 4 s-a ocupat de vânzarea producţiei şi în străinătate. Unde a ajuns, asta nu am de unde să ştiu. Dacă îmi permiteţi să fiu extrem de onest, cei de la Londra îmi trimiteau câte un cec o dată la câteva luni. De aici încolo nu mă mai interesa.

Aţi fost vreo secundă în pericol în acele zile?

(Râde) Mmm, nu în sensul în care aş fi fost direct conştient de un astfel de pericol. Cu alte cuvinte, am avut contacte politice maghiare bune în zonă, iar filmul fusese planificat, după cum vă spusesem, cu câteva săptămâni înainte.

De ce aţi spus totuşi „conştient"? Simţiţi acum că a fost totuşi vorba despre un fel de pericol, chiar dacă nu unul explicit?

Vreau să spun că lumea ştia unde stăm, ştia ce facem, şi nu cred că ar fi tocmai prostesc să presupun că simpla noastră prezenţă acolo, prin care încercam să sărbătorim în imagini o anumită victorie, ar fi putut crea o stare de spirit mai aparte printre demonstranţi.

Aveţi idee cum a ajuns documentarul dumneavoastră să fie preluat şi difuzat de Televiziunea Naţională din România?

Nu ştiu care au fost termenii înţelegerii, nu am participat la definirea acestora. Însă vă pot spune că nu ar fi deloc ceva neobişnuit, astfel de înţelegeri între casa de producţie pentru care lucram şi instituţii media naţionale mai existaseră, mai cu seamă că reprezentam o instituţie precum Channel 4.

"În Transilvania am intrat în contact numai cu persoane de etnie maghiară."
Peter Swain
regizor

Mihai Cofariu

Este originar din comuna Ibăneşti, situată în apropierea oraşului Reghin, judeţul Mureş. A sosit în Târgu-Mureş, în 20 martie 1990, alături de un grup mai mare de ţărani, fiind anunţaţi, potrivit propriei mărturii, că „ungurii le omoară copiii".

După violenţele la care a fost supus, surprinse de camerele de luat vederi, a fost internat la Târgu-Mureş şi ulterior la Bucureşti cu diagnosticul de plagă penetrantă lobo-abdominală, traumatism cranio-facial grav şi şoc traumatic. A fost operat în Germania, însă a rămas cu sechele fizice permanente. Are 62 de ani.

„Ideea maghiarului căzut ne-a fost transmisă"

Mihai Cofariu a rămas cu sechele fizice permanente Foto: Agerpres

Reporter: Vă mai aduceţi aminte de una dintre imaginile documentarului în care era prezentat un bărbat căzut şi lovit repetat de către demonstranţi?

Peter Swain
: Nu-mi amintesc imaginea. Imaginile conflictului nu au fost filmate de noi. O parte dintre secvenţe au fost aduse sau cumpărate din alte surse. Nu-mi amintesc să fi filmat eu asta. Dar (pauză)..., cred că îmi aduc aminte totuşi ceva. Cred că imaginile respective au fost filmate de o parte dintre oamenii alături de care lucram şi ne-au fost furnizate ulterior.

Cum vă explicaţi că persoana respectivă a fost prezentată drept un maghiar lovit de către români, iar mai târziu s-a demonstrat că numele său era Mihai Cofariu, iar agresiunea fusese exact invers?

Nu pot răspunde. Nu mai ştiu. Cred că impresia asta ne-a fost dată de către cei care au filmat imaginile respective. Au trecut prea mulţi ani de atunci ca să-mi pot aminti exact ce s-a întâmplat, dar cred că ideea potrivit căreia cel căzut ar fi fost maghiar ne-a fost transmisă de cei care filmaseră imaginile.

Cum aţi descrie, la 20 de ani distanţă, atmosfera pe care aţi găsit-o la momentul venirii în România?

Repet, eu fusesem angajat doar ca să regizez documentarul respectiv, să-l fac să arate „mai artistic", dacă pot spune aşa. Deci impresiile mele de atunci sunt unele mai degrabă vizuale. Era de parcă istoria stătuse în loc, timp de vreo 50-60 de ani. Arhitectura unor oraşe precum Cluj sau Târgu-Mureş părea desprinsă din anii 1920-1930. Clădirile noi, cele comuniste, erau incredibil de urâte. Am văzut foarte puţine maşini, însă foarte multe lucruri pe care, în mod normal, le vezi la ţară, gen căruţe trase de cai. Parcă toată lumea gravita, într-un mod sau altul, în jurul alcoolului. Impresia mea era că privesc Anglia în epoca victoriană.

Care au fost impresiile cu care aţi rămas în calitate de jurnalist în timpul documentării din România?

Impresia mea a fost că maghiarii din România erau parte într-o luptă proprie de independenţă, iar o parte dintre români nu reuşeau încă să înţeleagă schimbările. Şi asta cred că se datora birocraţiei şi unei lipse de deschideri către nou. În timpul filmărilor din Ardeal am descoperit nişte lucruri extrem de interesante, care m-au surprins. În toate casele de unguri în care am intrat, şi era vorba de oameni simpli, în niciun caz reprezentanţi ai clasei de mijloc, am descoperit biblioteci, de câte 30-40 de cărţi. Erau aşa numitele „opere clasice" ale literaturii universale, în limba engleză. M-au impresionat.

Să înţeleg că maghiarii v-au lăsat o impresie bună?

Da, aş spune că da.

Iar partea română?

Ei bine, aici e o altă problemă. Producătorul a insistat să filmăm numai în Ardeal, deci în alte părţi ale României nu am ajuns. Iar din perioada petrecută în Ardeal nu-mi amintesc absolut nimic despre vreun român căruia să-i fi luat interviu.

Cum vă explicaţi că, la 20 de ani de la acele evenimente, singurele imagini compacte din martie 1990 continuă să fie cele difuzate de echipa dumneavoastră?

Cred că e simplu. La începutul anilor '90 a existat o explozie de interes din partea televiziunilor din vestul Europei pentru situaţia din România. Acolo era „Ştirea", cea mai bună ştire. Nu ştiu ce s-a întâmplat la voi cu presa în acele momente, de ce având aşa subiecte nu a făcut mai mult.

V-aţi mai întoarce astăzi în România?

Mi-aş dori, dar nimic „nou" nu s-a mai întâmplat de atunci.

"Imaginile conflictului au fost aduse sau cumpărate din alte surse."
Peter Swain
regizor

citeste totul despre: