Eurostat: România a înregistrat în luna septembrie cu 30% mai multe decese faţă de o lună obişnuită din anii dinaintea pandemiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mortalitatea în exces se referă la decesele din toate cauzele într-o perioadă de criză comparată cu perioada corespondentă dinainte.    Foto: Arhivă
Mortalitatea în exces se referă la decesele din toate cauzele într-o perioadă de criză comparată cu perioada corespondentă dinainte.    Foto: Arhivă

România a înregistrat în luna septembrie cu peste 30% mai multe decese faţă de o lună obişnuită dintr-un an prepandemic, mai exact din perioada 2016-2019, conform datelor institutului european de statistică, Eurostat. Bulgaria a depăşit totuşi România şi alte două state, deţinând recordul negativ absolut la nivelul UE.

În Bulgaria a avut în septembrie cel mai mare exces de mortalitate din UE, cu 50,2% peste o lună obişnuită dintr-un an prepandemic. Aceasta este urmată de Lituania (31,5%), Grecia (31%) şi România (30,3%). 

Astfel, în România mortalitatea în exces din septembrie 2021 a fost depăşită doar în lunile aprilie 2021 (38,5%) şi noiembrie 2020 (62,6%). 

Numărul de decese suplimentare a crescut în UE cu 12,1% în septembrie, în contextul în care nivelul minim din vară de decese suplimentare era de 5,1% în iulie.

Printre statele UE cu cele mai scăzute rate de mortalitate în exces în septembrie figurează Suedia (3,2%) şi Belgia (2,3%).

Mortalitatea în exces se referă la decesele din toate cauzele într-o perioadă de criză comparată cu perioada corespondentă dinainte.

   

raport romania foto eurostat

De altfel Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) a anunţat vineri că situaţia epidemiei de COVID-19 este considerată „foarte îngrijorătoare”' în zece ţări din Uniunea Europeană şi „îngrijorătoare”' în alte zece, printre care şi România.

„Situaţia epidemiologică din UE este caracterizată în prezent de o creştere rapidă şi semnificativă a numărului de cazuri şi de o rată a mortalităţii scăzută, dar în creştere lentă. Cazurile, spitalizările şi decesele sunt aşteptate să crească în următoarele două săptămâni", rezumă agenţia UE cu sediul la Stockholm, în ultima sa evaluare a riscurilor.

Dintre cele 27 de state membre, Belgia, Polonia, Ţările de Jos, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Ungaria şi Slovenia se află într-o situaţie „foarte îngrijorătoare''. 

Ţările în situaţie „îngrijorătoare" sunt Austria, Danemarca, Finlanda, Germania, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, România şi Slovacia.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite