Eşecul fugii lui Gigi Becali. Monumentul prostiei juridice şi-a mai construit un etaj

Gigi Becali n-a reuşit să păcălească autorităţile ca Omar Hayssam

Ia să ne aşezăm frumos în fotolii, să deschidem televizoarele şi să ne închipuim cum ar fi arătat buletinele de ştiri dacă, în noaptea de 19 spre 20 mai, Gigi Becali ar fi reuşit să prindă avionul închiriat şi să ajungă în Israel. Îmi ţiuie urechile şi acum de uriaşul hohot de râs care s-ar fi auzit.

Când, după ce a aflat de condamnare, Becali a spus „Am fost un  fraier că m-am întors în ţară”, el devoala, poate fără să vrea, faptul că, în afară de punerea de acatiste la Mormântul Sfânt, mai avea un plan B. Un plan nu lipsit de inteligenţă. Plecarea în Israel şi revenirea în ţară cu o săptămână înaintea pronunţării sentinţei par să fi jucat rolul de a amorţi vigilenţa autorităţilor, astfel încât plecarea planificată în noaptea de duminică spre luni să pară firească, înscrisă în obiceiul comportamental al lui Becali. Dacă era achitat, revenea în ţară, dacă nu, mai vedeam noi când îl mai vedeam pe Becali.

Planul B ne spune însă şi un lucru oarecum îngrijorător: acela că Gigi Becali avea informaţii, din interiorul sistemului judiciar, că instanţa de recurs ar fi înclinată să infirme soluţia de achitare pronunţată în primă instanţă.

Un lucru la fel de îngrijorător ne spune şi faptul că alte autorităţi – Parchet şi servicii secrete – par să fi avut aceleaşi informaţii înainte de pronunţarea sentinţei. Aşa că şi-au luat toate măsurile de precauţie ca Gigi Becali să nu poată părăsi ţara.

Dincolo însă de aceste îngrijorări simetrice, să vedem cum a fost stopată fuga lui Becali. Autorităţile au apelat la o stratagemă, imorală ca orice stratagemă, dar perfect legală.

Au încropit un dosar, privind privatizarea Avicola Iaşi, şi l-au convocat pe Gigi Becali la Parchet în crucea nopţii, în baza unui mandat de aducere. Nu de reţinere, nu de arestare. Mandatul de aducere era singurul instrument legal prin care un parlamentar putea fi întârziat să plece din ţară. Apoi procurorul i-a dat interdicţie de a părăsi România, singura măsură legală de restricţie pe care un procuror o poate dispune fără a apela la aprobarea unei instanţe. Odată efectuate aceste formalităţi, Gigi Becali nu mai putea afla rezultatul sentinţei decât în ţară.

România a mai avut fugari. Dar măcar Ioana Vlas, Nicolae Popa sau Mihai Necolaiciuc au fugit înainte ca nelegiuirile pe care le-au făcut să fi devenit scandal public. E greu de uitat frustrarea naţională declanşată de fuga lui Omar Hayssam. Acesta era deja inculpat şi trimis în judecată pentru terorism, fusese deja închis, dar a fost eliberat la insistenţele unui procuror tembel, avid de popularitate şi care a crezut ca prostul în promisiunile lui Omar că va primi cazul vieţii lui în schimbul eliberării. Au plătit atunci cu funcţiile şefii a două servicii secrete şi procurorul general.

Nu ştiu cine ar fi plătit cu funcţia fuga lui Gigi Becali cu câteva ore înainte de sentinţă, dar un asemenea episod ar fi fost, în mod cert, apogeul unui stat nevolnic, incapabil să-şi ţină în propriile graniţe borfaşii cu ştaif. Eşecul fugii lui Becali pare să fi întors trendul. Ştiu că nu şade bine unui jurnalist să laude autorităţile pentru că îşi fac bine treaba, dar cred că putem accepta, ba chiar saluta dreptul autorităţilor de a fi devenit mai inteligente decât Gigi Becali.  

P.S. Monumentul prostiei juridice şi-a mai construit un etaj. Juriştii PNL au reuşit să-i surclaseze pe juriştii PSD în elaborarea unor desăvârşite gogomănii. Aflu că fenomenalul Tudor Chiuariu (foto) a propus ca viitoarea Constituţie să interzică expres foştilor preşedinţi ai României „de a face parte din partide politice, de a candida la alegeri şi de a îndeplini alte demnităţi publice”, interdicţii valabile pentru tot restul vieţii. Interdicţiile, precizează Chiuariu, nu i se aplică şi lui Traian Băsescu, care joacă pe actuala Constituţie.

Setul de interdicţii propus de Tudor Chiuariu este exact definiţia, după manual, a lustraţiei. Colcăie PNL-ul de securişti şi turnători la Securitate, dar pe ăştia nu-i mai lustrează nimeni. În schimb, îi lustrăm pe foştii preşedinţi, îi privăm de orice drepturi politice şi electorale, exclusiv pentru vina de a fi ocupat funcţia supremă în stat, de a fi primit cel mai mare număr de voturi pe care îl poate primi un politician. Noaptea minţii s-a mutat la PNL...