„E bine, domnu' chestor?“ Cercetat penal în dosarul Referendumului, Constantin Manoloiu a fost promovat şef al Corpului de Control al Internelor de Radu Stroe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Stroe l-a numit pe chestorul Manoloiu în funcţia de director general al Corpului de Control al Internelor FOTO Adevărul
Radu Stroe l-a numit pe chestorul Manoloiu în funcţia de director general al Corpului de Control al Internelor FOTO Adevărul

Chestorul de poliţie Constantin Manoloiu, fostul şef al Direcţiei de Evidenţa Persoanelor, a fost numit astăzi în funcţia de director general al Corpului de Control al Ministrului Afacerilor Interne (MAI), de către ministrul Radu Stroe.


Alături de fostul secretar de stat al MAI, Nicolae Căbulea, chestorul Manoloiu este urmărit penal de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind acuzat de abuz în serviciu în formă calificată în dosarul „Referendumul“.

Chestorul Manoloiu a fost acuzat că, în contextul validării de către Curtea Constituţională a referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu din iulie 2012, a trimis două adrese contradictorii privind numărul cetăţenilor români înscrişi pe listele electorale permanente.

Potrivit procurorilor, „intenţia calificată este evidentă, rezultând din faptul că s-a deturnat răspunsul iniţial şi s-a exprimat în numele ministerului o poziţie contrară celei exprimată public şi asumată de către conducătorul acestuia, ministrul Ioan Rus (care a demisionat în 6 august-n.r.)“.

Totodată, procurorii arată că faptele lui Victor Paul Dobre, alături de ale lui Căbulea şi Manoloiu, „sunt contrare prevederilor legale aplicabile în materie“.

Replica lui Băsescu la „iniţiativa“ lui Manoloiu

În august 2012, după ce Curtea Constituţională a amânat o decizie în privinţa validării referendumului, Traian Băsescu declara: “Decizia de ieri a CC a fost generată de un chestor – să nu ne facem iluzii că ministrul de Interne nu a ştiut şi nu a fost aranjată cu el – i-a scris ministrului de Interne că cifrele nu sunt bune. Nu ştiu dacă e bine, domnul chestor. Aţi minţit ori înainte de organizarea referendumului, ori ieri. Or, un chestor… Mă tem că eu v-am făcut chestor. Nu ştiu dacă-i bine, domnul chestor”.

Adjunct nou la şefia Poliţiei Române

Tot la capitolulul schimbări, şeful Inpectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, Oprea Florea, a fost împuternicit marţi să ocupe funcţia de adjunct al inspectorului general al Poliţiei Române.

În locul lui Florea, la conducerea IPJ Braşov a fost numit chestorul de poliţie Aron Ioan, căruia i-a încetat împuternicirea în funcţia de director general al Corpului de Control al ministrului. Şi la Direcţia pentru Evidenţa Persoanei şi Administrarea Bazelor de Date a fost numit un şef nou. "Cu aceeaşi dată, comisarul şef de poliţie Gina Laura Cuşa se împuterniceşte, prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, în funcţia de director al Direcţiei pentru Evidenţa Persoanei şi Administrarea Bazelor de Date", se precizează într-un comunicat al Ministerului de Interne. 


 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite