Dosarele privind furturile din cutiile de valori ale băncilor, preluate de procurorii Parchetului General

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dosarul privind furtul mai multor cutii cu valori închiriate la două unităţi bancare a fost preluat de procurorii Parchetului General. Prejudiciul în acest caz a fost estimat la peste 2,5 milioane de euro, iar în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Potrivit unui comunicat emis marţi de Parchetul General, procurorii de aici au preluat două cauze, una de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi alta de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti în care se efectuează cercetări cu privire la furtul unor sume de bani şi bunuri din casetele de valori închiriate la două unităţi bancare. 

La sfârşitul lunii octombrie Poliţia Română a anunţat că toate unităţile bancare din ţară care au cutii de valori sunt supuse unor verificări interne, iar standardele de securitate să fie revizuite, inclusiv în sensul asigurării monitorizării audio-video în spaţiile în care se găsesc respectivele casete. 

Mai exact, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), băncile şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB) colaborează în vederea identificării suspecţilor infracţiunilor de furt din casetele de valori închiriate la unele unităţi bancare, potrivit unui comunicat comun al IGPR şi ARB, potrivit unui comunicat de presă.

„Poliţiştii continuă cercetările în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a tuturor suspecţilor implicaţi. De asemenea, Inspectoratul General al Poliţiei Române a recomandat revizuirea standardelor de securitate ale unităţilor bancare, inclusiv în sensul asigurării monitorizării audio-video în spaţiile în care se găsesc casetele de valori“, se mai arată în comunicat.

IGPR şi ARB mai precizează că, până la finalizarea investigaţiilor, funcţionarii bancari beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

Misterul furturilor din cutia de valori din Piteşti

11 persoane din Piteşti au depus plângere la Poliţie, după ce mai multe bunuri le-au fost furate din cutiile de valori de la o sucursală BCR. Prima reclamaţie a fost depusă de o familie care a precizat că din cutia de valori i-au fost furaţi 130.000 de dolari şi 49.000 de lei, precum şi bijuterii din aur şi un ceas vechi de o sută de ani.

Persoanele care au depus reclamaţiile susţin că le-au dispărut mari cantităţi de bijuterii şi sume importante de bani, cea mai mare pagubă fiind de 400.000 de euro. Potrivit unor estimări făcute la începutul anchetei, prejudiciul produs clienţilor băncii depăşea 1,5 milioane de euro.

Anchetatorii au întocmit un cerc de suspecţi şi continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care au fost comise faptele sesizate de clienţii păgubiţi.

Conform anchetatorilor, la sucursala BCR din Piteşti sunt 300 de cutii de valori, dintre care 105 sunt închiriate.

Caz similar şi în Ploieşti

Un caz similar s-a petrecut şi în Ploieşti unde mai multe persoane au anunţat că le-au dispărut bunuri din cutiile de valori închiriate la o sucursala băncii Raiffeisen din oraş. Prin păgubiţi se numără şi un om de afaceri, Nicolae Cantemir, care a anunţat că i-au dispărut iniţial bani şi bijuterii în valoare de aproape un milion de euro, iar ulterior, după o „recalculare”, a estimat paguba la 200.000 de euro. Acesta s-a oferit să ofere o recompensă de 10.000 de dolari pentru prinderea hoţului. 

De altfel, printre victime se regăseşte şi primarul din comuna Plopu din judeţul Prahova, Adrian Bălănescu, care a reclamat la Poliţie că i-ar fi dispărut, la rândul său, de la aceeaşi filială şi tot dintr-o casetă de valori, 410.000 dolari, 100.000 lire sterline, 30.000 franci elveţieni, 8.000 dolari canadieni şi aproape un kilogram de aur.

Păgubiţii au fost şocaţi de dispariţia bunurilor, iar din partea băncii, aşa cum relatează aceştia, nu au găsit prea multă înţelegere, astfel că afaceristul din Bărcăneşti a decis să-şi facă dreptate singur. 

Primarul din Plopu şi-a angajat un avocat şi intenţionează să se constituie parte civilă împotriva băncii, pentru recuperarea prejudiciului.

Şi ancheta poliţiştilor prahoveni continuă. Încă din momentul reclamaţiilor, aceştia au făcut investigaţii la sediul băncii, au vizionat filmările şi au audiat angajaţii, însă fără succes.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Poliţiştii verifică sistemele de securitate pentru cutiile de valori ale băncilor din România

Toate unităţile bancare din ţară care au cutii de valori sunt supuse unor verificări interne, Poliţia Română recomandând revizuirea standardelor de securitate, inclusiv în sensul asigurării monitorizării audio-video în spaţiile în care se găsesc respectivele casete. Acţiunea vine la scurt timp după ce, 11 persoane din Piteşti au depus plângere la Poliţie, reclamând că bunurile le-au fost furate din cutiile de valori de la o sucursală BCR.

Misterul furturilor din cutiile de valori

Noii tâlhari nu mai intră cu pistoalele în bănci pentru a pleca cu sacii plini de bani. Acum intră cu chei potrivite şi pleacă cu banii, iar angajaţii băncilor le zâmbesc politicos.

Încă două reclamaţii de furt din casetele de valori ale unei bănci din Piteşti

Încă două persoane au depus plângere la Poliţie, miercuri dimineaţă, după ce au constatat că le-au dispărut bani din casetele de valori ale aceleiaşi bănci unde, în mai puţin de o săptămână, alţi opt clienţi au reclamat dispariţii de bani şi bunuri

Opt clienţi ai unei bănci din Piteşti s-au trezit cu cutiile de valori goale. A dispărut din seifuri 1.000.000 de euro

În mai puţin de o săptămână, opt clienţi care aveau bani şi bunuri în cutiile de valori susţin că au fost jefuiţi. Oamenii s-au trezit cu seifurile goale şi sunt disperaţi. Prejudiciul total se ridică la peste 1.000.000 de euro, iar păgubiţii îşi vor recupera banii doar dacă hoţii vor fi prinşi.

FOTO 800 000 de euro sunt reclamaţi ca fiind dispăruţi din patru cutii de valori ale unei bănci

Patru persoane care deţin cutii de valori la o bancă din Piteşti au reclamat că le-au dispărut sume mari de bani.Oamenii spun că au cerut socoteală angajaţilor băncii, însă aceştia nu au avut nici o explicaţie.

Recompensă de 10.000 de dolari pentru prinderea hoţului din casetele de valori ale Raiffeisen Ploieşti

Unul dintre păgubiţii de la Raiffeisen Ploieşti, Nicolae Cantemir, un afacerist din comuna prahoveană Bărcăneşti, este dispus să plătească 10.000 de dolari pentru a-l descoperi pe hoţul care l-a lăsat fără 200.000 de euro, depozitaţi într-o casetă de valori a băncii

Încă o dispariţie de bani şi bijuterii dintr-o casetă de valori a unei bănci din Ploieşti. Păgubitul ar fi un primar din Prahova, iar prejudiciul imens

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova a primit o nouă reclamaţie privind dispariţia unei sume de bani şi a unor bunuri depozitate într-o casetă de valori aparţinând aceleiaşi bănci din Ploieşti de unde, în urmă cu câteva zile, un afacerist a descoperit că i-au dispărut aproximativ 200.000 de euro

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite