Reprezentanţa din România a gigantului farmaceutic Roche, cercetată pentru scoaterea de pe piaţă a unui produs ieftin şi vânzarea la suprapreţ a altora

Reprezentanţa din România a gigantului farmaceutic Roche, cercetată pentru scoaterea de pe piaţă a unui produs ieftin şi vânzarea la suprapreţ a altora

Consiliul Concurenţei a declanşat două investigaţii privind un posibil abuz de pozitie dominantă al companiei Roche Romania SRL pe piaţa anumitor produse oncologice din România. Anchetele  au fost demarate cu inspecţii inopinate autorizate de Curtea de Apel Bucureşti în timpul cărora  s-au ridicat documente necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale

Ştiri pe aceeaşi temă

 
„Una dintre investigaţii vizează un posibil comportament anticoncurenţial ce constă în practicarea de către Roche România SRL, în relaţie cu un distribuitor al său, a unor preţuri cu ridicata mai mari decât preţurile oferite de către Roche România SRL în contextul unor proceduri de licitaţie privind aprovizionarea cu medicamente a spitalelor”, a informat Consiliul Concurenţei.
 
Cu alte cuvinte, compania a scos pe piaţă medicamente oncologice la preţuri mai mari decât cele cu care le vindea spitalelor.
 
 
A scos de pe piaţă un medicament ieftin, ca să-l poată înlocui cu unul mai scump
 
Cea de a doua investigaţie se referă la „acte şi fapte ale Roche Romania SRL care au ca posibil efect excluderea de pe piaţă a variantei generice (mai ieftine) a unui medicamentului inovativ Tarceva”. 
 
Tarceva este un medicament produs de Roche, care conţine substanţa activă Erlotinibum şi este utilizat în tratamentul cancerului, fiind inclus în Lista medicamentelor decontate.
 
Medicamentul inovativ este un medicament protejat de brevet când este lansat pe piaţă şi este mai scump decţt un medicament generic, care conţine aceeaşi substanţă activă, în aceeaşi cantitate ca şi medicamentul inovativ, dar nu mai este protejat de brevet şi, ca atare, este mai ieftin.
 
„Este posibil ca după scoaterea de pe piaţă a medicamentul ieftin, compania să aibă de gând să îl înlocuiască cu un medicament inovativ, care să aibă aceeaşi substanţă, dar pe care să-l poată vinde la un preţ mult mai mare”, au declarat pentru „Adevărul” surse avizate.
 
 
Curtea de Apel Bucureşti a autorizat inspecţiile inopinate
 
În cadrul investigaţiilor s-au efectuat inspecţii inopinate la sediul companiei Roche Romania SRL, iar documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.
 
„Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practice anticoncurenţiale analizate. Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor”, a informat Consiliul Concurenţei.
 
 
Consiliul Concurenţei: Medicii recomandă pacienţilor medicamentele scumpe
 
De altfel, Consiliul Concurenţei a constatat, în urma anchetei sectoriale pe piaţa farmaceutică care a fost finalizată în acest an, că medicamentelele generice, deşi mai ieftine decât variantele lor inovative, nu reuşesc să acapareze o cotă de piaţă semnificativă, pentru că medicii le recomandă pacienţilor să le cumpere pe cele scumpe.
 
„Deşi prescrierea medicamentelor se realizează pe substanţă activă şi, doar în situaţii excepţionale, justificate, pe denumire comercială, 57% dintre pacienţi solicită o anumită denumire comercială ca urmare a recomandărilor medicului, recomandări venite ca urmare a promovărilor intense realizate de producătorii de medicamente inovative”, susţine autoritatea de concurenţă.
 
 
Mari companii farmaceutice, acuzate că mituiesc medicii prin sponsorizări 
 
 
În toamna anului trecut, o anchetă jurnalistică scotea la iveală că cele mai importante cinci companii farmaceutice la nivel global au făcut 12.000 de sponsorizări în valoare de 4,8 milioane de euro medicilor români, fără a le mai lua în calcul pe cele pentru spitale, asociaţii, companii sau ONG-uri.
 
Companii precum Pfizer, Novartis, Roche, Sanofi (în România Sanofi – Zentiva) şi Merck erau acuzate că plătesc anual, împreună, între 3.000 şi 5.000 de medici români, pentru a-i convinge să prescrie medicamentele produse de ele.
 
 
citeste totul despre: