Dinu Patriciu: „M-am distrat mult în anii ăştia. Şi mi-a plăcut“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dinu Patriciu a murit la vârsta de 64 ani, răpus de cancer
Dinu Patriciu a murit la vârsta de 64 ani, răpus de cancer

Dinu Patriciu s-a stins din viaţă la 64 de ani. A fost unul dintre personajele-cheie ale ultimilor 25 de ani: a schimbat evoluţia politică a ţării, a construit şi a falimentat afaceri, a adunat avere şi a fost aproape să ajungă la închisoare.

Dinu Patriciu, care în urmă cu câţiva ani era cel mai bogat om din România, a murit marţi, la Londra, la vârsta de 64 ani, răpus de cancer. Omul de afaceri era internat într-o clinică din capitala Angliei după ce starea sa de sănătate se agravase tot mai mult în ultimul timp. Patriciu suferise un transplant de ficat în decembrie 2012.

Familia a anunţat că înmormântarea va avea loc într-un cadru restrâns.

Dinu Patriciu a apărut în spaţiul public imediat după Revoluţie. Avea 39 de ani, era de profesie arhitect şi s-a numărat printre fondatorii Partidului Naţional Liberal, în ianuarie 1990. La sfârşitul aceleiaşi luni, a făcut parte din delegaţia partidelor de Opoziţie care a mers la Palatul Victoria pentru a discuta cu Ion Iliescu, liderul FSN, despre viitorul ţării. Patriciu a militat atunci pentru constituirea unui organism de conducere în care să-şi găsească loc toate forţele politice.

„În 1990 mi s-a părut cel mai vizionar om politic pe care îl aveam. Era cel care pleda pentru terapia de şoc, pentru tăiatul cozii câinelui, adică pentru o reformă în toate păturile societăţii, o reformă rapidă şi profundă. Dacă se întâmpla asta probabil că România ar fi arătat mult mai bine“, afirmă acum Sorin Roşca Stănescu, prieten cu Dinu Patriciu încă din primele luni de tranziţie.

La alegerile din mai 1990, Dinu Patriciu a câştigat un loc de deputat pe listele PNL şi a rămas la fel de activ în Opoziţie. „Alegerile din 20 mai au avut o valoare sentimentală. FSN-ul n-a existat decât prin domnul Iliescu, iar oamenii, votând cu el, au votat pentru linişte şi stabilitate. Acum însă liniştea şi stabilitatea pot fi asigurate cu o reformă rapidă. Preşedintele României este un om onest, dar asta nu l-a împiedicat să facă greşeli, iar faptul de a mulţumi minerilor pe 15 iunie o consider o greşeală majoră“, declara Patriciu într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“ la câteva luni după alegeri.

În acelaşi an 1990, s-a desprins de PNL, alături de Călin Popescu Tăriceanu (foto dreapta), şi a format PNL-Aripa Tânără (PNL-AT), iar trei ani mai târziu a devenit liderul Partidului Liberal ’93. În 1998, Patriciu s-a reîntors în PNL, devenind vicepreşedinte.

dinu patriciu calin popescu tariceanu

Patriciu şi anticipatele

La 18 iunie 2003, Dinu Patriciu şi-a prezentat demisia din calitatea de deputat al Partidului Naţional Liberal, pentru a se dedica afacerilor. Totuşi, el a păstrat legături puternice în politică, prin prieteniile cu oameni politici de prim rang ai acelui moment, cum ar fi Călin Popescu Tăriceanu sau Petre Roman.

Ascensiunea dreptei, la alegerile din 2004, nu l-a scutit pe Dinu Patriciu de probleme cu legea. A petrecut o noapte în arestul poliţiei, la 16 mai 2005, în Dosarul Petromidia. A ieşit în faţa ziariştilor cu lacrimi în ochi şi cu vocea stinsă, spunând că a fost supus unor mari umilinţe.

Câteva luni mai târziu, premierul Călin Popescu Tăriceanu renunţă la decizia de a demisiona din funcţie pentru a provoca alegeri anticipate, aşa cum se înţelesese cu Traian Băsescu. Preşedintele l-a acuzat atunci pe Patriciu că el a fost cel care l-a „întors“ pe Tăriceanu, în urma unei întâlniri care a avut loc la Snagov şi la care a mai participat şi Sorin Roşca Stănescu.

Tăriceanu a negat atunci influenţa lui Patriciu, aşa cum o face acum şi Roşca Stănescu: „Este vorba de o masă care a avut loc într-o duminică la un restaurant pe malul lacului Snagov şi la care am participat eu cu soţia, Călin cu soţia, Dinu Patriciu cu soţia, plus alte câteva persoane, dar nu s-a discutat absolut nimic politic. A fost o invenţie a lui Traian Băsescu, la originea căreia s-a aflat doamna Elena Udrea, care era cu soţul ei de atunci la o altă masă şi ne-a văzut împreună“.

„Bileţelul roz“

La începutul anului 2007, Dinu Patriciu, devenit patron la Rafinăria Petromidia Năvodari, a avut un rol principal într-un scandal copiat parcă dintr-o piesă de Caragiale: o scrisoare pierdută între Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni. Elena Udrea a scos la iveală un bileţel în care premierul Călin Popescu Tăriceanu îi scria preşedintelui Traian Băsescu: „Dragă Traiane, îţi trimit alăturat un document redactat de Petromidia în legătură cu cercetările care au loc. Dacă ai ocazia să vorbeşti la Parchet despre subiect?“.

Cu puţin timp înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2009, Dinu Patriciu declara la Realitatea TV că îl detestă pe Traian Băsescu încă din 2004, când l-ar fi văzut, la un miting electoral din Ploieşti, cum loveşte peste faţă un copil. A doua zi, site-ul „Gardianul“ şi postul Realitatea TV, ambele finanţate de Sorin Ovidiu Vîntu, au difuzat un clip în care Traian Băsescu părea că loveşte un copil, la mitingul electoral din 2004.

Filmuleţul a fost îndelung analizat de experţi, care au concluzionat că a fost trucat. Traian Băsescu a declarat că totul e o făcătură şi că nu a lovit niciodată un copil, iar într-una dintre conferinţele sale de presă a rostit o exclamaţie care a făcut istorie: „Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!“.

Tot în 2009, cu puţine zile înainte de realegerea lui Traian Băsescu ca şef de stat, Dinu Patriciu scria în „Adevărul“: „E o după-amiază însorită şi caldă, cu darul de a te face optimist. Recunosc că am şi alte motive. Ameninţarea ca ţara asta frumoasă a noastră să involueze către dictatură pare din ce în ce mai îndepărtată, deşi sistemul moare greu în bocetele isterice ale profitorilor lui. Se pare că ne vom face bine“.

Momente din viaţa lui Dinu Patriciu. Foto Mediafax

Dinu Patriciu s-a înşelat, Traian Băsescu a rămas preşedinte, iar el a rămas liber să dea interviuri şi să privească cu detaşare către trecut şi către perioada tulbure în care şi-a construit averea. În documentarul “Kapitalism – reţeta noastră secretă”, Dinu Patriciu îşi rezuma aventura prin tranziţie zâmbind satisfăcut: „M-am distrat mult în anii ăştia. Şi mi-a plăcut“.

“Ducând boala asta atât de grea şi apoi transplantul, sigur că şi-a neglijat afacerile şi aşa a căzut un imperiu financiar care la un moment dat era cel mai mare din România“.
Sorin Roşca Stănescu, prieten al lui Dinu Patriciu

„Îşi analiza şansele de a supravieţui, deşi erau minime“

Sorin Roşca Stănescu a fost unul dintre prietenii apropiaţi ai lui Dinu Patriciu, care i-a fost şi naş de cununie. E unul dintre ultimii care l-au văzut în viaţă pe omul de afaceri: “L-am vizitat de curând la Londra, mi-a spus că şansele lui de a supravieţui sunt 25 %. La despărţire l-am întrebat ce să le spun cunoscuţilor care o să mă întrebe când mă întorc în ţară. Şi a zis să le spun adevărul. Era lucid şi echilibrat, chiar şi în starea în care se afla, îşi analiza şansele de a supravieţui, deşi erau minime”.

Roşca Stănescu vorbeşte şi despre o ultimă pasiune a lui Dinu Patriciu, care se refugiase în pictură: „Era un om foarte sensibil, pentru mine a fost mai important artistul Dinu Patriciu decât politicianul sau magnatul Dinu Patriciu. Iar în ultima perioadă a fost şi un pictor foarte bun, asta n-o ştie aproape nimeni. Acum, înainte să îl răpună boala, cât a mai putut picta şi nu-i tremura mâna, a pictat. Are o întreagă galerie la Londra, vorbise cu un galerist şi urma să-şi deschidă o expoziţie acolo”.

Rugămintea familiei Patriciu

Dinu Patriciu, unul dintre cei mai cunoscuţi şi influenţi întreprinzători şi oameni de afaceri din România ultimilor 25 de ani , s-a stins din viaţă într-o clinică londoneză. La 3 august împlinise 64 de ani.

Dinu Patriciu  a murit înconjurat de membrii familiei, în urma unei infecţii pulmonare, pentru care fusese spitalizat în ultimele zile.

Funeraliile lui Dinu Patriciu vor avea loc în cercul restrâns al familiei. Pe această cale, familia face un apel îndoliat la respectarea dorinţei defunctului ca ultimul său drum să ocolească neînţelegerile, lipsa de decenţă şi agresivitatea de care acesta a avut prea mult parte, în ultimii ani de viaţă şi suferinţă.

Mulţumim pe această cale tuturor celor care l-au cunoscut, apreciat şi respectat.

Dumnezeu să-l ierte!

Primul capitalist al României

Dinu Patriciu a absolvit în 1975 Institutul de Arhitectură „Ion Mincu“ din Bucureşti şi a profesat iniţial ca arhitect. În 1978 a devenit asistent universitar la Institut şi a făcut, timp de 18 ani, până în 1989, meditaţii de desen tehnic cu cei care doreau să devină arhitecţi, pentru a-şi suplimenta veniturile.

dinu patriciu coperta forbes

După spusele sale, avea câte 85 de elevi pe an, printre care şi Dan Bittman, solistul trupei Holograf, care nu a trecut însă examenul de admitere.
Împreună cu câţiva colegi, a câştigat un concurs internaţional pentru construirea unui palat la Abu Dhabi pentru fiul şeicului Reza.

Ulterior, în perioada 1984-1990, a făcut mai multe deplasări în Emiratele Arabe Unite, unde a participat la realizarea unor proiecte asemănătoare. În perioada regimului comunist, el a acumulat o vastă experienţă în domeniul imobiliar, finalizând peste 40 de proiecte locative şi de spaţii comerciale în România şi mai mult de 25 de complexuri imobiliare de lux, clădiri de birouri şi hoteluri în Emiratele Arabe Unite.

Petre Roman a spus ieri despre Patriciu că era un mare arhitect şi un excepţional profesor de arhitectură. După 1990 a intrat în politică, dar şi în lumea afacerilor, dezvoltând businessuri în domeniul petrolier, bancar, imobiliar şi media. În februarie 1990, Patriciu a înfiinţat S.C. Alpha Construcţii şi Investiţii Imobiliare S.A., care a obţinut autorizaţia de funcţionare numărul 1, aceasta fiind prima firmă privată înfiinţată în România postcomunistă.

Firma avea ca obiect de activitate efectuarea de proiecte de arhitectură, cu doar 20 de angajaţi. „Făceam proiectare de arhitectură. Toată lumea făcea proiecte în ’90. Toţi visam, nu? Şi apoi m-am apucat de imobiliare“, povestea Patriciu în 2005, într-un interviu pentru „Evenimentul Zilei“.

Rompetrol, marea afacere

Chiar dacă Patriciu şi-a început cariera de afacerist prin arhitectură, principalul său activ, de pe urma căruia a devenit miliardar, a fost grupul petrolier Rompetrol. Acesta a fost înfiinţat de către statul român în 1974 şi era reprezentantul internaţional al autorităţilor de la Bucureşti în relaţiile comerciale cu alte state, cea mai cunoscută fiind activitatea din Libia, unde compania fora după petrol. Activităţile din Libia au fost cedate, însă, de către Guvernul Văcăroiu în 1993 către grupul spaniol Repsol.

Dinu Patriciu a cumpărat Rompetrol în anul 1998, un prim scandal fiind legat de „creanţa Libia“ – în cuantum de 75 de milioane de dolari, pe care Patriciu şi-a însuşit-o prin Rompetrol, dar pe care statul a încercat apoi de mai multe ori să o recupereze. În anul imediat următor, Rompetrol preia rafinăria Vega, de lângă Ploieşti. În anul 2000, Rompetrol preia Petros, furnizor de servicii la sondă, şi redenumeşte compania Rompetrol Well Services.

În anul 2001, Rompetrol achiziţionează de la statul român rafinăria Petromidia. Datoriile acesteia, în valoare totală de 603 milioane de dolari, sunt transformate de stat în obligaţiuni convertibile pe şapte ani în anul 2003. Între timp, Patriciu a dezvoltat grupul, achiziţionând lanţul de benzinării Dyneff, care activează în Franţa şi Spania.

În anul 2007, Patriciu devine miliardar cu acte în regulă, după ce vinde 75% din Rompetrol către KazMunaiGaz, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan. Grupul Rompetrol a fost evaluat atunci la 3,6 miliarde de euro. Ulterior, în 2009, KazMunaiGaz cumpără şi restul de 25%. În 2010, un scandal izbucneşte după ce kazahii nu au răscumpărat decât o parte din obligaţiunile statului şi convertesc restul în acţiuni, statul redevenind astfel acţionar cu 44% la Rompetrol Rafinare.

Achitat în dosarul manipulării pieţei de capital

În ultimii ani, Dinu Patriciu a fost implicat mai mult în procese. În momentul morţii sale, omul de afaceri avea trei dosare pe rolul unor instanţe şi un alt dosar aflat în fază de anchetă la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti se află dosarul Rompetrol, în care Dinu Patriciu este acuzat, printre altele, de delapidare, spălare de bani şi manipularea pieţei de capital. Următorul termen de judecată din acest proces va avea loc în 2 septembrie.

În cazul lui Dinu Patriciu, instanţa va constata încetarea procesului penal, dar, pe de altă parte, în ipoteza în care judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti vor constata că statul român a fost prejudiciat în urma acţiunilor omului de afaceri, poate fi dispusă confiscarea extinsă. În acest caz, o parte din averea lui Dinu Patriciu, care le va reveni urmaşilor săi, va fi pusă sub sechestru.

Omul de afaceri Dinu Patriciu a fost achitat, la 28 august 2012, de Tribunalul Bucureşti în dosarul Rompetrol, trimis în judecată în septembrie 2006, în care procurorii au cerut pedeapsa maximă, de 20 de ani de închisoare. Totodată, instanţa i-a achitat şi pe ceilalţi 11 inculpaţi din dosar, printre care Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş şi Gabriela Anghelache.

Pe de altă parte, procurorii DIICOT instrumentează un dosar în care era implicat şi Dinu Patriciu, respectiv cel care vizează privatizarea rafinăriilor Petromidia şi Vega. Dinu Patriciu şi mai mulţi directori din Rompetrol erau acuzaţi de înşelăciune şi, potrivit anchetatorilor, banii prevăzuţi în clauzele de investiţii nu au fost folosiţi în acest scop. Cauza este disjunsă din dosarul Rompetrol, care se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. (Andrei Aştefănesei)

Succes în imobiliare, eşec în retail

După vânzarea grupului Rompetrol, Patriciu a investit în special în imobiliare, unde a acumulat portofolii în Germania, Suedia sau Polonia, evaluate la un miliard de euro. De asemenea, el a cumpărat o bancă din Georgia, împreună cu fostul premier georgian Vladimir Gurgenidze. Liberty Bank a ajuns anul trecut a treia bancă din acest stat după active.

O altă mare investiţie a fost în retail, prin intermediul magazinelor Mic.ro, Macro şi miniMax. Acestea au intrat însă  în insolvenţă şi au fost lichidate.

În topul celor mai bogaţi oameni din lume

În anul 1996, agenţia Reuters îl include pentru prima dată pe Dinu Patriciu într-un top al „noilor îmbogăţiţi din România“, care au făcut rapid avere după evenimentele din decembrie 1989. „Primul milion de dolari l-am obţinut din proiectare de arhitectură şi dezvoltare imobiliară. Fără legătură cu petrolul“, spunea Patriciu.

În 2008, averea lui Patriciu era estimată de revista americană „Forbes“ la 2,5 miliarde de dolari, care îl plasa pe primul loc în topul celor mai bogaţi români şi pe locul 462 între miliardarii în dolari ai lumii. Patru ani mai târziu, Patriciu a coborât pe locul 854 între bogaţii din întreaga lume şi mai ocupă prima poziţie doar în topul realizat de „Forbes România“, care îi estimează averea la 1,5 miliarde de dolari.

Cealaltă publicaţie care realizează un astfel de clasament în România, „Capital“, l-a poziţionat pe locul al cincilea, cu o avere de 1,1 miliarde de euro. În 2013, Patriciu nu a mai apărut în clasamentul american al celor mai bogaţi oameni din lume, iar în topul local „Forbes 500 Miliardari“ ocupa locul 15, cu o avere estimată de numai 190 de milioane de euro (250 de milioane de dolari).

Grigore Cartianu: Mogulul care n-a vrut să fie mogul

A murit Dinu Patriciu, la numai 64 de ani. Păstrez un mare regret: că nu am apucat să-i spun un „Mulţumesc“ apăsat pentru că timp de patru ani şi jumătate m-a suportat ca redactor-şef al ziarului său, „Adevărul“, deşi viziunea mea politică era diferită, pe alocuri diametral opusă, de viziunea sa.

cart

Cât timp mi-a fost patron, n-am simţit nevoia să-l laud nici în public, nici în particular. Abia când a vândut „Adevărul“ m-am simţit dezlegat să spun câteva vorbe bune despre el, într-un interviu. Acum, că nu mai e printre noi, îmi pare rău că nu i-am spus tot ce aveam de spus. Inclusiv să-i fac o reverenţă, ca de la bărbat la bărbat. Aşa se întâmplă mereu: avem impresia că timpul e nesfârşit, chiar dacă uneori ne aflăm la graniţa dintre lumea aceasta şi lumea cealaltă.

Puţin mă interesează, acum, latura controversată a lui Dinu Patriciu. Am scris zeci de articole despre asta, majoritatea pe vremuri, la „Evenimentul zilei“, dar şi vreo trei în „Adevărul“ – da, în „Adevărul“ lui Patriciu. Iar el nu mi-a adresat nicio apostrofare, niciun cuvânt de reproş: cum, domnule, mă critici în ziarul meu?! A abordat totul cu relaxare, cu aerul acela bonom şi cu explicaţia implacabilă: lasă-i, domnule, aşa sunt ziariştii!

La fel a procedat când suna telefonul, iar în receptor se auzeau reproşurile grele, uneori grosolane, ale vreunui prieten, naş, fin sau cumătru. Dinuleeeee, ăştia-şi bat joc de tine în ziarul tău! Dinuleeeee, fă ceva, aşa nu se mai poate!

La partid – PNL, desigur – a fost ostracizat pentru că nu a oprit anchetele despre nu ştiu care ministru sau reportajele despre chiulangiul Crin Antonescu. A ajuns un fel de femeie de serviciu a partidului pe care l-a renăscut cu un grup de entuziaşti la câteva zile după execuţia lui Ceauşescu. Dar mai greu atârna nelegiuirea: cum să-i laşi pe ăia să scrie ce-i taie capul despre un partid istoric?!

A fost altfel decât Vîntu sau Voiculescu. S-a ţinut departe de ei şi când cei doi „moguli V“ puneau la cale distrugerea statului. Prin asta, şi-a atras ostilitatea lor. Dar a rămas un om liber. Vîntu şi Voiculescu i-au supravieţuit, dar destinul lor se joacă între Rahova şi Jilava.

Prin întemeierea trustului Adevărul, nu doar că a salvat de la moarte – sau măcar de la mizerie – un ziar vechi de peste 100 de ani („Adevărul“) şi o revistă dichisită („Dilema Veche“ a lui Andrei Pleşu), dar a finanţat naşterea unor noi publicaţii (tabloidul „Click!“ e şi acum cel mai vândut cotidian din România) şi a cumpărat titluri („Historia“ lui Ion Cristoiu) sau francize („Forbes“, „Foreign Policy“, „OK!“). În fond, a dinamizat piaţa de presă din România, oferind combustie, încredere şi ambiţie câtorva sute de ziarişti.

Cel mai trist l-am văzut în 2012, ultimul său an ca patron de ziar, când nu mai putea plăti salariile la timp. Măcinat de boli şi chinuit de datorii, se jena parcă să mai dea ochii cu noi. Se întinsese prea mult şi nu ştia cum să iasă din încurcătură. A apelat la ultima soluţie: a vândut şi s-a retras la Londra. Acolo unde şi-a aşteptat şi sfârşitul.

Dinu Patriciu a fost un patron de presă în sensul cel mai modern al cuvântului. A înţeles că ziarul e făcut de ziarişti şi condus de redactorul-şef, nu de patron. Şi-a asumat asta chiar dacă i-a adus multă suferinţă în relaţia cu vechii săi prieteni sau cu Partidul Naţional Liberal. I-am stat ca un os în gât, dar din aprilie 2008 până în august 2012 a convieţuit cu acest os, n-a încercat să-l elimine, cum i-ar fi fost la îndemână.

O spun acum, tare, să se audă şi pe lumea cealaltă: Mulţumesc, Dinu Patriciu! Dumnezeu să te odihnească! ;

Viceprimarul din Năvodari: „Cel mai bun arhitect dintre petrolişti şi cel mai bun petrolist dintre arhitecţi“

Numele lui Dinu Patriciu este legat de Năvodari nu doar prin rafinăria Petromidia, pe care a deţinut-o în urma privatizării. Omul de afaceri, arhitect de profesie, a proiectat Tabăra de copii Delfinul de la Năvodari şi a reconfigurat incinta de pe platforma petrolieră Midia.

dinu patriciu petrolist

Viceprimarul oraşului Năvodari, Florin Chelaru, a lucrat ca inginer la departamentul Comercial al Petromidiei. „Dinu Patriciu a însemnat ceva pentru Constanţa şi pentru Năvodari. Când a cumpărat acţiunile rafinăriei, am avut toţi speranţa că va ridica Petromidia, ceea ce a şi făcut. Rafinăria a fost modernizată, a investit în sistemul de aducere a ţiţeiului, iar afacerea s-a dezvoltat. Desigur că modernizarea a însemnat şi regândirea numărului de angajaţi, dar a promis salarii compensatorii pentru cei care pleacă şi s-a ţinut de cuvânt“, arată Chelaru.

La Petromidia lucrau aproape 1.200 localnici, iar venirea lui Patriciu a schimbat piaţa muncii din Năvodari. „Rompetrolul şi firmele contractoare, care îşi desfăşurau activitatea pe platformă, au adus stabilitatea locurilor de muncă rămase. Nu a luat rafinăria ca să o falimenteze, aşa cum s-a întâmplat în atâtea alte cazuri. Ca administraţie locală am colaborat în câteva rânduri cu Rompetrolul, care s-a dovedit bun platnic la achitarea impozitelor locale către primărie“, a mai afirmat viceprimarul Florin Chelaru.

S-a pierdut un mare arhitect

Alexandru Bălan, şeful Ordinului Arhitecţilor din România - filiala Dobrogea, a fost prieten apropiat al lui Dinu Patriciu. Cei doi s-au cunoscut în noiembrie 1968, pe când se pregăteau pentru admiterea la Arhitectură. Bălan şi Patriciu au devenit colegi în 1969 la Institutul de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti, singura instituţie de învăţământ superior de profil din ţară. „Am fost colegi de grupă, Dinu era lider pe toate planurile. Ne leagă multe amintiri frumoase din studenţie. Veneam la mare împreună cu alţi colegi, de 1-2 Mai. Urcam în ultimul tren şi când ajungeam pe plajă, turnam vodcă pe nisip ca să ne încălzim, pentru că era foarte frig“, povesteşte arhitectul.

Alexandru Bălan şi Dan (Dinu) Costache Patriciu au absolvit Arhitectura în anul 1975. În acel an, o echipă de tineri arhitecţi, formată din Dinu Patriciu, Dan Dron, Alexandru Bălan, Smaranda Bică, a câştigat un concurs de proiecte pentru realizarea unor blocuri de locuinţe, de la P+4 până la P+15, în Bucureşti. „Îi spuneam că este cel mai bun arhitect dintre petrolişti şi cel mai bun petrolist dintre arhitecţi. Păcat că nu s-a ocupat mai mult de arhitectură, era foarte talentat“, relatează arhitectul Bălan. Ultima dată s-au văzut în urmă cu doi ani, când starea de sănătate a lui Patriciu nu se degradase.

Colegii de facultate se întâlneau în fiecare an pentru a sărbători absolvirea facultăţii, moment de la care trecuseră mai bine de trei decenii.

[<a href="//storify.com/Noemi_Varga/dinu-patriciu-a-murit" target="_blank">View the story "Dinu Patriciu a murit" on Storify</a>]

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite