Decizia cu privire la prelungirea delegării Ancăi Jurma la conducerea DNA a fost amânată. Kovesi rămâne încă 6 luni la Parchetul General

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anca Jurma alături de procurorul general al României, Augustin Lazăr
Anca Jurma alături de procurorul general al României, Augustin Lazăr

Secţia pentru procurori a CSM a amânat joi decizia cu privire la prelungirea delegării Ancăi Jurma la conducerea DNA. Totodată, delegarea fostei şefe DNA Laura Codruţa Kovesi la Parchetul General a fost prelungită cu încă şase luni.

CSM a amânat decizia cu privire la prelungirea delegării Ancăi Jurma la conducerea DNA. Jurma a preluat în 12 iulie mandatul de procuror-şef interimar al DNA.

Decizia de amânare vine după ce G4Media.ro a publicat marţi o înregistrare în care şefa interimară a DNA Anca Jurma discută cu procuroarea Florentina Mirică despre atmosfera generală din DNA, iar din dialoguri rezultă că există o stare generală de demobilizare. Procurorul Mirică susţine la un moment dat că „nu s-a mai pus problema să scoatem dosare. S-a pus problema să scădem stocul, nu să facem anchetă”, iar şefa interimară a DNA răspunde exasperată că le-a cerut procurorilor „să facă dosare, ce Dumnezeu!”. Anca Jurma deplânge apoi lipsa de curaj a procurorilor „Ei! Băi, deci e o armată de bărbaţi în această instituţie! Ca şoarecii! Ca şoarecii! Cum îi vezi: oileu!”. Ulterior, Jurma a explicat că încerc să găsească împreună cu subalterna sa „căi de revitalizare a activităţii DNA”.

Secţia pentru procurori a CSM a aprobat joi prelungirea cu 6 luni a delegării Laurei Codruţa Kovesi pe funcţia de procuror în cadrul Serviciului de îndrumare şi control – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Perioada de delegare începe în 11 ianuarie 2019.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite