„De Ziua Unirii nu puteaţi să fiţi... despărţiţi?”

Cu puţin timp înainte, preşedintele Klaus Iohannis a declarat în cadrul unui interviu că îşi doreşte un guvern liberal, că actuala structură guvernamentală, de stânga, nu poate să gândească la fel cu Domnia Sa în realizarea proiectului său de zece ani, la capătul căruia ne aşteaptă o altă Românie, total schimbată faţă de cea de acum.

Nu mai este membru al noului PNL, dar pe de altă parte, de la distanţă, nu ca fostul preşedinte-jucător, din apropiere, ba chiar din interior, dirijează destinul partidului-mamă. Observăm că este doar o diferenţă de stil, electoratul având în faţă „aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie”.

Dar, în cadrul aceluiaşi interviu, preşedintele, prudent, discret, nu a exclus varianta ca actualul guvern să fie schimbat abia după 2016, dacă acum nu se va putea. Liberalii săi ignoră, însă, această ultimă variantă, în speranţa că se vor instala la Palatul Victoria în martie-aprilie.

Deocamdată, în mod normal, civilizat, preşedintele colaborează instituţional cu actualul guvern, plecând de la interesul ţării, privit ba din punct de vedere pragmatic, ba din punct de vedere liberal. În acest mod el îi împacă şi pe  liberali, care abia aşteaptă să rupă lanţul, dar şi electoratul care l-a ales pe el, nu pe Blaga şi ceilalţi, pe care preşedintele nu pare chiar să-i ţină în braţe. Cine ar susţine că preşedintele nu are fler în politică, fie ea şi dâmboviţeană, se înşeală.

Aşadar, în frunte cu o doamnă tânără, blondă şi foarte hotărâtă, liberalii lucrează vârtos la demolarea actualuli guvern, iar ultimul semnal dat de preşedinte i-a încurajat. O parte din mass-media a tradus semnalul domnului Iohannis în felul următor. „No, pe ei!” Alţii, au văzut deja o prăpastie, un hău uriaş, care s-a deschis între cele două Palate, peste care punţi de trecere nu mai pot fi instalate, iar de consultări săptămânale să nu mai vorbim.

În ochii presei, care te înjură când nu se lasă cu scandal, obişnuită cu cele întâmplate în ultimii 10 ani, războiul între preşedinte şi prim-ministru ar fi total, dar rece, fără insulte reciproce ca pe stil vechi, ceea ce este de-a dreptul dezamăgitor.

Cu mirare şi dezamăgire a fost privită şi Ziua Unirii de către o parte a presei avidă de rating. La o festivitate dedicată evenimentului, lângă preşedinte a participat şi primul – ministru. Să vezi şi să nu crezi! Mai mult, aceştia s-au prins în aceeaşi Horă a Unirii! Cum e posibil aşa ceva? Ce contează că erau la oarecare distanţă? În loc ca unul dintre ei să iasă din Horă şi să declare că el nu dansează împreună cu fostul adversar, ca să râdă întreg mapamondul de noi, cum s-a mai întâmplat în alte privinţe, ei au rămas împreună. E posibil?

Tot presa, bat-o vina, a aflat că cei doi au ocupat câte un apartament în acelaşi hotel. Acest lucru, inclusiv posibilitatea ca cei doi să fi mers împreună la o cafea au fost privite ca un dezastru.

După mai mulţi ani de zbucium, de războaie fel de fel, de mai mulţi lideri aroganţi pe care i-am avut după 1990, am prins câteva săptămâni de linişte relativă, de calm, de normalitate, în care cea mai mare producţie pe cap de locuitor sunt arestaţii DNA-ului.

Această instituţie lucrează ca o fabrică bine pusă la punct, iar peste vreo 10 ani, cât s-ar întinde proiectul Iohannis, ar putea chiar să se mândrească cu un „lucru bine făcut”, dar cu o condiţie: imediat după condamnarea la închisoare a inculpaţilor, să aibă loc confiscarea tuturor averilor ilegale. Altfel, „lucrul bine făcut” poate rămâne o frunză în bătaia vântului, împreună cu autorul moral al acestei sintagme.

În clipa de faţă, pentru români pare mai importantă prinderea tuturor politicienilor hoţi care au devalizat o ţară întreagă, decât chiar problema locurilor de muncă, sau a salariilor prea mici. Electoratul român, de stânga, sau de dreapta e setos de dreptate până la capăt, de adevăr, mai presus de orice, indiferent că ţara va fi guvernată de pesedişti, de penelişti, sau de te miri ce alianţe ciudate născute peste noapte.

Aşadar, în această conjunctură nefavorabilă pe plan intern, o bună parte a presei vine, totuşi, şi întreabă: „Păi cum, nu v-aţi încăierat încă, nicio înjurătură, nimic, nimic? Nici de Ziua Unirii?” Răspunsul vine de la sine: credem că războiul româno-român a încetat! Să-l ţină Dumnezeu aşa!