Cum vrea să fenteze puşcăria „Guru” Bivolaru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gregorian Bivolaru a contestat pedeapsa de 6 ani de închisoare primită
Gregorian Bivolaru a contestat pedeapsa de 6 ani de închisoare primită

Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, cere la mai multe instanţe din ţară să i se scadă din pedeapsă aproape un an, cât ar fi fost în custodia autorităţilor franceze şi suedeze. Instanţa Tribunalului Bucureşti, care analizează contestaţia la pedeapsa de 6 ani de închisoare primită de acesta, a amânat procesul. Până atunci, Tribunalul Sibiu va da verdictul într-un alt proces deschis de Bivolaru.

Avocaţii lui Gregorian Bivolaru uzează de toate tertipurile pentru ca liderul Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) să scape de puşcărie sau să execute cât mai puţin din pedeapsa primită.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au judecat, luni, primul termen al contestaţiei făcute de Gregorian Bivolaru, la pedeapsa de 6 ani de închisoare primită de „Guru” pentru act sexual cu un minor.

Apărătorii acestuia cer anularea pedepsei, dar dacă nu vor găsi înţelegere la instanţă susţin că ar fi bună şi o micşorare a timpulul pe care clientul lor îl va petrece în penitenciar, pe motiv că, în timpul „exilului”, aceasta nu s-a bucurat numai de libertate.

De aceea, apărătorii au solicitat luni instanţei să dispună trimiterea unor adrese la Curtea de Apel din Franţa şi la Curtea Supremă din Suedia, precum şi la Interpol, prin care să ceară precizarea numărului exact de zile petrecute de Gregorian Bivolaru în custodia autorităţilor din cele două state.

Potrivit avocaţilor, documentele din străinătate ar trebui să ateste faptul că Bivolaru a stat 148 de zile în custodia autorităţilor din Franţa şi 200 de zile în custodia autorităţilor din Suedia. Prin urmare, aceştia cer ca din pedeapsa primită de Bivolaru să fie scăzute în total 348 de zile.

Solicitarea a fost admisă, iar magistraţii au stabilit un nou termen pe 6 octombrie. Până atunci, o altă instanţă va da un verdict în cazul pedepsei de 6 ani de închisoare primită de Gregorian Bivolaru.

Mergând pe ideea din popor că nu e bine să păstrezi niciodată toate ouăle în acelaşi coş, Bivolaru a depus şi la Tribunalul Sibiu o acţiune, invocând că a fost judecat în lipsă. Magistraţii sibieni vor stabili în 21 septembrie dacă se întrunesc elementele necesare redeschiderii procesului sau dacă resping solicitarea liderului MISA.

Cum s-a apărat Bivolaru

Articolul de lege prin care Bivolaru a motivat cererea de la Tribunalul Sibiu arată că „persoana condamnată definitiv, care a fost judecată în lipsă, poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat cunoştinţă, prin orice notificare oficială, că s-a desfăşurat un proces penal împotriva sa”. Gregorian Bivolaru susţine, în mod neverosimil, că a luat la cunoştinţă de condamnarea sa în data de 22 iulie 2016, când a fost adus din Franţa şi încarcerat în arestul Poliţiei Române.

Gregorian Bivolaru a dat o declaraţie în faţa magistraţilor Tribunalului Bucureşti, în care a arătat că nu a fost ajutat de nimeni să fugă din ţară. 

Mai mult acesta a retractat şi declaraţiile pe care le-ar fi făcut în faţa autorităţilor franceze, pentru a le convinge să nu-l extrădeze, dând vina pe traducere. Astfel, Bivolaru a arătat că el nu a spus niciodată că prin aducerea sa în ţară s-ar putea ajunge la dezvăluiri compromiţătoare despre unele persoane, această afirmaţie reprezentând o traducere eronată. Unul dintre avocaţii lui Bivolaru a declarat, după judecarea cauzei, că liderul MISA nu a făcut niciun denunţ.

Extrădat din Franţa

Liderul spiritual al MISA a fost condamnat definitiv în iunie 2013 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 6 ani de închisoare cu executare pentru trafic de persoane şi acte sexuale cu minori, însă el nu a fost închis deoarece fugise demult din ţară.
Gregorian Bivolaru a plecat din România după ce a fost trimis în judecată, în august 2004, fiind arestat în aprilie 2005, în Suedia. În noiembrie 2005, autorităţilor române li s-a respins cererea de extrădare a acestuia.

Ulterior, în decembrie 2005, fondatorul MISA a primit azil politic din partea autorităţilor suedeze. Timp de aproape 10 ani, Gregorian Bivolaru a figurat printre primii pe lista celor mai căutaţi infractori a Poliţiei Române. Liderul MISA a fost prins în Franţa, anul asta, pe 26 februarie, fiind extrădat în România în 22 iulie.
Liderul MISA a mai fost judecat şi într-un dosar în care a fost acuzat de trafic de persoane, dar în februarie 2015 a fost achitat de Tribunalul Cluj.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite