Deputatul Adrian Gurzău, în iunie: „Deci, paralizăm ţara o săptămână. Pac, pac, frumos”. Acum: „Am trei copii şi doi părinţi pensionari. Respingeţi arestarea”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Gurzău
Adrian Gurzău

Procurorii DNA vor să ceară arestarea preventivă pentru 30 de zile a deputatului Adrian Gurzău (PMP). Parlamentarul este acuzat că ar fi făcut trafic de influenţă la nivelul ASF în favoarea Carpatica Asig, ameninţând inclusiv cu proteste şi campanii de presă

Deputatul PMP Adrian  Gurzău (39 de ani), cumătrul Elenei Udrea, a stat ieri la DNA aproape 20 de minute. Procurorii l-au anunţat că împotriva sa s-a început acţiunea penală pentru trafic de influenţă legat de favorizarea societăţii Carpatica Asig. Anchetatorii aşteptau aseară mai multe documente de la Camera Deputaţilor, pentru a cere judecătorilor Curţii Supreme arestarea lui Gurzău pentru 30 de zile. Asta după ce Camera Deputaţilor a aprobat cererea de arestare preventivă a lui Gurzău cu 124 de voturi pentru şi 114 împotrivă.

Procurorii DNA insistă şi în arestarea celorlalte persoane implicate în acest caz: fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al Carpatica Asig Angela Toncescu, Dan Hosu, soţul fostului procuror-şef adjunct al DIICOT Giorgiana Hosu, şi a omul de afaceri Ion Sorin Tatu. Curtea Supremă va discuta astăzi contestaţia DNA împotriva unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti de cercetare a celor trei sub control judiciar.

DNA: „S-a folosit de autoritatea de demnitar”

În esenţă, ancheta DNA în acest caz vizează modul în care Toncescu ar fi dat bani sub forma unor contracte de prestări servicii pentru a influenţa deciziile Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) în favoarea sa şi a Carpatica Asig. Acuzaţiile: 3 infracţiuni de cumpărare de influenţă. Concret, Toncescu ar fi avut mai multe întâlniri şi discuţii telefonice cu cei trei complici, în anul 2015 şi la începutul anului 2016. Miza Angelei Toncescu ar fi fost urgentarea procedurii de avizare în funcţia de preşedinte al CA la Carpatica Asig şi pentru ca aceasta să nu fie sancţionată pentru nereguli constatate în activitatea anterioară.

În cazul lui Gurzău, acesta s-ar fi folosit de autoritatea sa de demnitar şi de membru al Comisiei de cercetare a abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor, pentru a-şi trafica influenţa asupra unor membri din conducerea ASF. Totul în schimbul a 270.000 de euro, care ar fi fost disimulaţi printr-un contract de prestări servicii, încheiat între Carpatica Asig şi firma care era controlată în acte de o amică a deputatului.

„Joi veţi da de băut“

Potrivit documentelor depuse la Camera Deputaţilor, Gurzău ar fi luat legătura telefonic cu mai mulţi oficiali din ASF cărora le-a cerut să se întâlnească cu el, prevalându-se de calitatea sa de parlamentar. De exemplu, în iunie 2016, Toncescu i-a comunicat lui Gurzău că ASF ar intenţiona să înlocuiască procedura de redresare financiară a Carpatica Asig. Fondul de Garantare al Asiguraţilor ar fi exercitat un control direct societăţii de asigurări. Toncescu i-ar fi cerut lui Gurzău chiar să uzeze de atribuţiile sale de parlamentar, pentru a împiedica acest lucru, lucru cu care deputatul a fost de acord. „Păi poate le faceţi o interpelare”, i-a spus Toncescu. „Să ne-ntâlnim numa’, să-mi mai daţi nişte din astea ce-am... Ş-atuncea vineri vin 100%, special pentru treaba asta să mă văd cu dumneavoastră. Bine?”, a garantat Gurzău.

„Am înţeles că săptămâna viitoare, joi, veţi da de băut”, i-a transmis Gurzău, pe un limbaj codificat, Angelei Toncescu mai târziu. În realitate, deputatul o asigura că nu vor fi probleme la numirea în funcţia de preşedinte la Carpatica Asig. „A fost aşa, cu forcepsul... s-a tras”, a  înţeles mesajul femeia. Discuţia a avut loc după ce Gurzău s-a întâlnit cu unul dintre vicepreşedinţii ASF.

Campania de presă la televizor

Tot în iunie 2016, Gurzău i-a comunicat Angelei Toncescu că a iniţiat o campanie de presă împotriva conducerii ASF, iar, în paralel, va uza de prerogativele calităţii de demnitar pentru a stopa introducerea în administrare specială a Carpatica Asig. „Deci seara uitaţi-vă la Realitatea, că va fi cu show…”, „Nu că de la el, la Stelian i-am... şi cu Silviu Mănăstire şi cu... şi cu Rareş Bogdan şi cu ăştia, i-am pus”, „Şi încerc şi duminică să vedem şi la Silviu Mănăstire. Ce nu iese aicia, merge la Silviu, că şi duminică are Silviu emisiunea aia cu maximă audienţă pe B1”,  se dădea mare deputatul cu relaţiile sale în presă.  „Şi-i chemaţi la Parlament că eu i-am ameninţat. Le-am făcut o scrisoare, le-am spus că… îi reclam la Comisia de Abuzuri, dacă nu rezolvă problema”, îi trasa indicaţiile Toncescu.

„Deci, paralizăm ţara o săptămână şi atunci cerem dezbatere”

Potrivit interceptărilor, Gurzău ar fi făcut demersuri în vederea schimbării preşedintelui ASF, văzut de către acesta ca fiind persoana ce urmăreşte falimentarea societăţilor Carpatica Asig şi City Insurance, cu care una dintre firmele controlate de acesta prin intermediari avea contracte de prestări servicii.

Deputatul discuta cu unul dintre şefii Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente din România organizarea unor mitinguri în stradă. „O să solicite «COTAR»-ul (Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România –n.r.) oficial la Parlament analiza raportului de activitate a ASF şi să fie şi ei invitaţi la acea dezbatere!”, spunea unul dintre liderii Asociaţiei.  „Da! Păi da... să facem, să facem da... îţi spun… Pac, pac! Frumos şi vorbesc politic, Băsescu să iasă şi să-i [cuvânt obscen] pe ăştia, facem două, trei greve”, era planul lui Gurzău. „Păi, da, normal! Păi da... stai puţin! Două, trei greve, două, trei [cuvânt obscen] şi să-i [cuvânt obscen]! Deci, nu mai pot face… Deci, paralizăm ţara o săptămână şi atunci cerem dezbatere şi respingerea raportului de activitate!”, explica planul Gurzău. Miza sa era respingerea raportului de activitate al ASF în Parlament şi schimbarea preşedintelui ASF.

Din PLD, în PMP

„Doresc înfăptuirea justiţiei, vă solicit acest vot pentru că dosarul meu în momentul de faţă e în faza în care s-au audiat  martorii. Practic printr-un vot pentru reţinere şi arestare nu aş putea să mă apăr şi să administrez probe în favoarea mea”, a declarat Gurzău, în plenul Parlamentului, atunci când s-a discutat cererea de arestare. Adrian Gurzău este deputat din 2000. În primul mandat, el a fost ales pe listele PD, ulterior PDL. Din februarie el este parlamentar independent şi a condus o perioadă PMP Cluj. La alegerile locale din 2016, el a candidat pentru Primăria Cluj, împotriva lui Emil Boc, şi a obţinut un scor modest, 1,2%. Gurzău a fost destituit din funcţia de preşedinte al PMP Cluj, dar a rămas în acest partid. În iunie 2016, Elena Udrea i-a năşit copilul deputatului Adrian Gurzău. La eveniment a participat şi Traian Băsescu.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite