Cum folosea şeful Spitalului Malaxa banii publici în interes propriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acuzaţiile la adresa fostului manager se ţin lanţ FOTO Inquam Photos
Acuzaţiile la adresa fostului manager se ţin lanţ FOTO Inquam Photos

Acuzaţiile la adresa doctorului Florin Secureanu, fostul manager de la Spitalul Malaxa, se ţin lanţ la doar o zi de la demitere. Primăria Capitalei i-a găsit deja un înlocuitor, iar Agenţia Naţională de Integritate i-a luat la puricat declaraţiile de avere, pentru a vedea dacă chirurgul s-a îmbogăţit nejustificat în cei nouă ani cât a condus instituţia.

Noi suspiciuni legate de modul defectuos în care chirurgul Florin Secureanu conducea Spitalul Malaxa au ieşit la iveală la doar o zi după ce acesta a fost demis din funcţie de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea. Secureanu, care se pare că şi-ar fi luat concediu în ultimele 10 zile zile, a fost înlocuit cu actualul director medical al Asociaţiei Spitalelor Municipiului Bucureşti, doctorul Alexandru Ştefănescu, acesta urmând a asigura interimatul până când va avea loc un nou concurs pentru funcţia de manager.

Scandalul de la Spitalul Malaxa, unde managerul îşi trata subalternii ca pe nişte sclavi, au determinat autorităţile locale să dea startul unor controale inopinate în toate cele 19 spitale care aparţin de Primăria Capitalei.

„Vor fi verificate în special procedurile de achiziţie şi situaţiile financiare din aceste spitale”, a precizat primarul general al Capitalei, arătând cu degetul spre activitatea fostului manager de la Spitalul Malaxa, aflat în funcţie de nouă ani. Neregulile referitoare la achiziţiile din spitalul amintit dar şi faptul că Florin Secureanu ar fi folosit banii publici ai spitalului după bunul său plac, i-a determinat pe inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate să verifice, cu multă atenţie, declaraţia de avere a chirurgului.

Balon gastric de 6.000 de lei pentru o fostă iubită

Acuzaţiile la adresa acestuia se ţin lanţ chiar şi la o zi după demitere. Fostul manager ar fi plătit din fondurile unităţii medicale achiziţionarea unui balon intra-gastric pentru o femeie pe care o numea „nepoţica”, dezvăluie jurnaliştii de la Gazeta Sporturilor. Totodată, aceştia susţin că Secureanu ar fi achitat, tot cu banii spitalului, o intervenţie la Spitalul privat Monza pentru o mătuşă a iubitei sale. Ambele operaţiuni, achiziţia balonului intragastric şi plata operaţiei ar fi avut loc în lunile septembrie 2016, respectiv noiembrie 2016.

Concret, de balonul gastric ar fi beneficiat Mirela Toma, o tânără de 36 de ani, care se presupune că ar fi fost amanta managerului Secureanu. Femeia, care nu suferea nici de diabet şi nici de obezitate, nu avea indicaţie pentru montarea unui balon gastric, situaţie în care o asemenea intervenţie nu ar trebui decontată de către stat, nefiind obligatorie pentru pacient.

Cu toate acestea, documente furnizate de medici din Spitalul Malaxa atestă că balonul gastric a fost cumpărat din banii unităţii sanitare cu 6.000 de lei, referatul de necesitate fiind semnat chiar de şeful secţiei de Chirurgie din spital. Acesta nu ar fi văzut anexa în care se menţiona, negru pe alb, despre ce dispozitiv medical este vorba şi nici numele pacientului pentru care balonul gastric era destinat. Ulterior, chirurgul Victor Diaconu, şeful secţiei amintite, a declarat că semnătura de pe documentul respectiv nu-i aparţine.

25.000 de lei plătiţi pentru o intervenţie la Spitalul Monza

Lanţul neregulilor nu se opreşte însă aici. Florin Secureanu e acuzat că ar fi achitat 25.000 de lei din bugetul spitalului pe care îl conducea Spitalului Monza, clinică privată unde a fost operată mătuşa iubitei sale, femeia suferind de o afecţiune complicată la inimă. Tot din banii spitalului Malaxa, Secureanu a cumpărat şi un pian, pe care l-a dus acasă, existând facturi în acest sens.

„Cineva a povestit întâmplarea cu pianul în Primăria Capitalei. A venit un control la pont fix. Au găsit imediat documentul: ce să facă un spital cu un pian?! Plus că pianul era acasă la manager! [...] Achiziţia a fost mascată, documentele au fost refăcute şi pianul a rămas acasă, în sufragerie”, arată jurnaliştii de la Gazeta Sporturilor.

Declaraţiile de avere ale medicului au fost luate la puricat de Agenţia Naţională de Integritate care s-a autosesizat în acest caz. Aceştia vor să vadă dacă există diferenţe nejustificate între averea dobândită de acesta şi veniturile realizate în perioada în care s-a aflat la cârma Spitalului Nicolae Malaxa din Bucureşti.

Secureanu a fost demis, marţi, după ce au existat suspiciuni că acesta scoate bani din bugetul unităţii medicale în baza unor facturi fictive emise către o firmă din Iaşi care este dizolvată din vara anului trecut, decontând inclusiv înmormântări ale rudelor unor cunoştinţe din Primărie.

Ce avere are Florin Secureanu  

Potrivit ultimei sale de declaraţii de avere, ce datează din 2015, Secureanu deţine trei terenuri intravilane, în Bucureşti, în judeţul Ilfov şi în judeţul Dâmboviţa, în suprafaţă totală de peste 3.800 de metri pătraţi, deţinute împreună cu fosta sa soţie, Laura, şi patru terenuri agricole în comuna Tăureni, judeţul Mureş, în suprafaţă totală de aproape 25.000 de metri pătraţi, toate cumpărate de Secureanu în 2015.

Chirurgul deţine o casă de 321 metri pătraţi şi un apartament de 59,51 metri pătraţi în Bucureşti, precum şi două apartamente în Târgu Ocna şi în Târgovişte, pe care le deţinea împreună cu Laura Secureanu. De asemenea, Secureanu este posesorul unor bijuterii şi tablouri în valoare de 11.000 de euro, achiziţionate în perioada 1999 - 2015.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite