Cu ţara de „doctori“ la tribunal

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ţara de „doctori”, din România s-ar putea să fie zguduită din temelii dacă se va judeca fără părtinire, cinstit, pe baze ştiinţifice şi legale. Dacă se va merge până la capăt, cum ar fi normal, ar trebui să vedem „Geniile” cu doctorate rămaşi fără diplomele, titlurile şi privilegiile obţinute fraudulos. Plagiatorii ar fi trimişi în judecată pentru furt intelectual. Oare Codul Penal prevede încadrări şi pedepse pentru plagiate?

Un efect neaşteptat, dar binevenit pe calea normalizării societăţii româneşti, ar putea duce zeci, chiar sute de „doctori” la tribunal. Acest lucru s-ar putea întâmpla în viitorul apropiat, ca urmare a măsurilor şi deciziilor luate de guvernul tehnocrat în domeniul educaţiei, în privinţa plagiatelor, care s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie, crescând vertiginos numărul „geniilor” cu doctorate din România. Măsurile huliţilor tehnocraţi au început să bage spaima în rândul şmecherilor cu doctorate, care nu mai pot sta liniştiţi, care pot ajunge chiar în faţa instanţei pentru lucrările lor. Pe lângă aceştia, ar putea fi traşi la răspundere îndrumătorii şi sfătuitorii falşilor doctoranzi.

Ţara de „doctori”, din România, făcuţi la apelul bocancilor de şmecheri, s-ar putea să fie zguduită din temelii dacă se va judeca fără părtinire, cinstit, pe baze ştiinţifice şi legale. Dacă se va merge până la capăt, cum ar fi normal, ar trebui să vedem „Geniile” cu doctorate plagiate, rămaşi fără diplomele, titlurile şi privilegiile obţinute fraudulos. Mai mult, ar trebui ca plagiatorii să fie trimişi în judecată pentru furt intelectual. Oare, Codul Penal prevede încadrări şi pedepse pentru plagiate.

Cercetarea şi judecarea plagiatorilor ar fi lucruri fireşti într-o societate normală în care furtul intelectual se pedepseşte de lege.

Proaspăta remaniere guvernamentală a guvernului tehnocrat ne arată clar, în ciuda speculaţiilor cu cântec, că premierul Dacian Cioloş este pus pe treabă, în ciuda tuturor celor care-i sapă groapa şi spre bucuria celorlalţi politicieni care-l doresc locomotivă electorală. Mardeiaşii televizionişti, care au atacat continuu acest executiv, n-au scăpat momentul şi au lătrat furios contra, miraţi şi ei de surpriza remanierii.

Au fost luaţi prin surprindere în timp ce tocau la greu declaraţia ministrului Transporturilor, Dan Costescu, cum că pentru români călătoria cu trenul este un lux, idee extrasă dintr-un contex care de fapt, spunea că întreţinerea, costul infrastructurii şi a tot ceea ce înseamnă CFR este un lux. Este o realitate evidentă, este o practică a scoaterii din context a anumitor idei, propoziţii, fraze din declaraţiile demnitarilor şi folosite împotriva lor pentru manipularea opiniei publice. Această practică este şi o armă cu care e atacat guvernul Cioloş încă de la instalare. Iar unele adevăruri dureroase, spuse prin exprimări nefericite, ale unora dintre miniştrii tehnocraţi au ridicat mingea la fileu adversarilor.

Cu toate acestea, faptele tehnocraţilor indică un drum extrem de greu şi periculos pe care au pornit şi pe care premierul Cioloş îl urmează cu încăpăţânare, în ciuda lipsei totale de susţinere politică. Remanierea recentă ne arată că printre ţintele principale ale executivului tehnocrat se numără domenii importante: infrastructura, educaţia şi organizarea eficientă a alegerilor din toamnă, în diaspora.

Iată ce a declarat premierul Dacian Cioloş: „La Transporturi vreau sa accelerăm activitatea pe execuţia proiectelor de autostrăzi, unde lucrurile nu au evoluat suficient de bine. Reforma la CNADNR, pe care o cer de câteva luni. Pregătirea de noi proiecte. Am preluat guvernarea fără proiecte pregătite, sunt unele care au început să fie pregătite şi trebuie să accelerăm ritmul.”

„La Relaţia cu românii de pretutindeni îmi doresc o accelerare pe votul prin corespondenţă, să pregătim cât mai bine alegerile, şi câteva proiecte demarate deja care să faciliteze reconectarea românilor din diaspora cu ţara. Vrem să oferim cât mai multe posibilităţi pentru cei care doresc să revină în ţară.”

„La Educaţie lucrurile au progresat chiar foarte bine pe partea de cercetare. Îmi doresc mai multă consistenţă pe învăţământul preuniversitar. Mi-aş fi dorit o intrare mai accelerată a CNADTCU şi pe sistemul de doctorate, care afectează credibilitatea sistemului universitar. Activitatea a intrat acum, pe un făgaş normal, dar mi-aş fi dorit ca lucrurile să meargă mai repede.”

Sunt domenii extrem de importante, alături de altele, care aveau nevoie de o impulsionare urgentă pentru a merge mai departe pe calea proiectelor deschise.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite