Copii din România, obligaţi să fure sau să cerşească la Disneyland Paris şi în TGV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O grupare infracţională din România, suspectată că ar fi racolat mai multe persoane pentru a se deplasa cu minori în Franţa, a fost vizată marţi de percheziţii. Anchetatorii precizează că, odată ajunşi îm Franţa, minorii erau obligaţi să fure sau să cerşească la Disneyland Paris şi în trenuri de mare viteză (TGV).

În acest caz, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au făcut marţi zece percheziţii în ţară, în timp ce autorităţile judiciare din Franţa au făcut patru percheziţii în cadrul unei acţiuni comune ce vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi furt calificat.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2014 – 2015 membrii grupului ar fi racolat mai multe persoane din România pentru a se deplasa cu mai mulţi copii minori pe teritoriul Franţei, unde aceştia din urmă ar fi fost exploataţi prin obligarea la practicarea cerşetoriei şi la furturi din buzunare.

Minorii ar fi acţionat în principal în parcul de distracţii Disneyland Paris, în trenurile de mare viteză care circulă pe teritoriul Franţei (TGV) şi în zone foarte aglomerate (metrou, pieţe publice etc.).

Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că minorii obţineau în anumite zile sume de bani de până la 7.000 de euro.

Potrivit unor surse judiciare, autorităţile franceze ar fi fost cele care ar fi apelat la autorităţile din România pentru a descoperi, identifica şi ridica bunuri şi bani proveniţi din furturi, respectiv telefoane mobile, aparate foto, genţi de valoare, bijuterii precum şi chitanţe sau recipise de ridicare sau depunere de numerar care se presupune că provin din furturi.     

Acţiunea a fost realizată împreună cu împreună cu poliţişti din cadrul Poliţie Judeţean Dolj, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale, trei anchetatori francezi precum şi ofiţerul de legătură al Jandarmeriei Franceze la Bucureşti.

Percheziţii DIICOT într-un caz de trafic de persoane şi furt calificat

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite