#Colectiv: Sponsorii ISU. De la cine şi câţi bani au primit pompierii în 2015

#Colectiv: Sponsorii ISU. De la cine şi câţi bani au primit pompierii în 2015

Laptopuri, tablete, „televizoare smart LED”, „saltele ortopedice lux”, aparate de aer condiţionat şi hârtie igienică - sunt doar câteva dintre bunurile primite în 2015 de diverse unităţi ISU din întreaga ţară. Valoarea totală a sponsorizărilor primite anul trecut de toate structurile aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă depăşeşte două milioane de lei.

Pentru prima dată în istoria sa, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a furnizat o listă a firmelor şi persoanelor de la care a primit bani, precum şi valoarea fiecărei sponsorizări. 
 
Anul trecut, IGSU şi toate Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă din teritoriu, aflate în subordinea sa, au primit sponsorizări în valoare totală de 2,025 milioane de lei, reiese din informaţiile trimise astăzi de IGSU la solicitarea „Adevărul”. 
 
IGSU nu precizează dacă sponsorizările au fost primite sub formă de bani sau bunuri şi servicii, limitându-se la a menţiona „obiectul sponsorizării”. Cea mai mare parte a sponsorizărilor primite ţin de sectorul IT&C şi variază de la aparate de fotografiat la televizoare inteligente, tablete, laptopori, calculatoare şi imprimante, dar nu este clar dacă inspectoratele au primit produsele sau contravaloarea lor.
 
Au fost primite şi materiale de construcţie, saltele ortopedice marcate „lux”, şepci şi jachete, mobilier, ferestre, aparate de aer condiţionat, prelate, jaluzele şi hârtie igienică. Serviciile primite de inspectorate cu titlu de sponsorizare includ „modernizarea grupurilor sanitare” şi montarea aparaturii electronice. 
 
Din cele două milioane de lei, peste jumătate au venit de la un singur sponsor: Fundaţia pentru SMURD. În total, aceasta a acordat 10 sponsorizări în valoare de aproape 1,1 milioane de lei. Din această sumă, aproape 500.000 de lei au mers direct către IGSU, restul fiind acordate inspectoratelor din teritoriu. 
 
(mutaţi cursorul pe coloanele din grafic pentru a vedea valoarea totală a sponsorizărilor primite de fiecare unitate ISU)
 
 
Publicarea acestei prime situaţii complete asupra sponsorizărilor primite de pompieri arată însă şi o schimbare dramatică în ceea ce priveşte sponsorii. Anterior, singurul inspectorat care oferea date privind firmele de la care primea bani sau bunuri era ISU Bucureşti-Ilfov. Mai exact, ISU Bucureşti-Ilfov publica o revistă la finalul căreia erau amintiţi toţi sponsorii, fără sume sau natura finanţărilor.
 
Sponsorii au fost, de-a lungul anilor, în special marii jucători din sectorul imobiliar, precum Ro Naturstein, Universal SA, Niro Investment, Sema Parc, Euroinvest Intermed. Totodată, printre sponsorii ISU Bucureşti-Ilfov se numărau şi firme de PSI acreditate de ISU pentru astfel de lucrări, precum Pyrostop SRL şi Adelma Servicii SRL. 
 
Informaţiile furnizate astăzi de IGSU arată însă că majoritatea sponsorilor de anul trecut au fost asociaţii non-profit, de tipul „Pompierii din localitatea X” sau „Salvatorii din judeţul Y”.
 

„Asociaţia”, sponsorul universal

 
Una dintre aceste asociaţii este „Salvatorii Prahoveni”. Ministerul Justiţiei publică anual o listă actualizată a asociaţiilor, fundaţiilor şi ONG-urilor înregistrate în România. În dreptul asociaţiei „Salvatorii Prahoveni” apare numele Mihai Drăgan. Drăgan are funcţie de conducere în ISU Prahova, fiind prim-adjunctul inspectorului-şef. Anterior, site-ul phonline.ro a dezvăluit că asociaţia a fost înfiinţată chiar de şeful ISU Prahova, colonelul Nicolae Popescu.  Jurnaliştii prahoveni susţin că bani primiţi de asociaţie ca sponsorizare de la Lukoil au fost folosiţi pentru achiziţionarea unui autoturism de lux. 
 
„Am în continuare funcţia în ISU Prahova, de aceea mi-am şi dat demisia din cadrul Asociaţiei. Acolo am fost prim-vicepreşedinte dar, pentru că asociaţia avea ca scop sprijinirea ISU, am demisionat ca să nu fie conflict de interese”, a declarat Drăgan pentru „Adevărul”. 
 
Asociaţia Salvatorii Prahoveni a sponsorizat anul trecut ISU Prahova cu „echipament IT” şi „bunuri materiale dotare şi amenajare spaţii” în valoare de aproape 37.000 de lei. Drăgan nu a dorit să dea explicaţii cu modalităţile prin care asociaţia a dobândit produsele pe care le-a dat mai departe către ISU, iar actualul preşedinte al asociaţiei nu a putut fi contactat până la publicarea articolului. 
 
Deşi Drăgan susţine că nu mai are nicio legătură de „câţiva ani” cu asociaţia, lista publicată pe site-ul Ministerului Justiţiei în aprilie 2015 îi indică la rubrica „Asociaţi/fondatori” pe Mihai Drăgan, pe Nicolae Popescu şi pe Ştefan Florin, adjunct al inspectorului şef al ISU Prahova. 
 

 

citeste totul despre: