Cererea de liberare a ucigaşului lui Mihalea, respinsă din cauza comportamentului agresiv în detenţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cererea de eliberare condiţionată a lui Ionel Păun, unul dintre cei doi bărbaţi condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru uciderea lui Ioan Luchian Mihalea, a fost respinsă de instanţă după ce comisia penitenciarului a semnalat comportamentul agresiv al acestuia faţă de colegii din detenţie, potrivit Mediafax.

O comisie din cadrul Penitenciarului Drobeta Turnu Severin a analizat, în ianuarie, solicitarea de liberare condiţionată formulată de Păun. Surse judiciare au declarat corespondentului Mediafax, sâmbătă, că analiza s-a făcut în contextul în care Ionel Păun a împlinit, la 17 ianuarie 2014, termenul de 20 de ani de detenţie la care are dreptul să înainteze o astfel de cerere, în condiţiile în care este condamnat pe viaţă.

Potrivit aceloraşi surse, în raportul referitor la Păun, comisia închisorii a menţionat două abateri disciplinare ale acestuia, semnalate de alte penitenciare în care deţinutul şi-a executat pedeapsa înainte de a fi adus, în urmă cu un an, la cel din Drobeta Turnu Severin. 

Agresivitate faţă de colegii din penitenciar

Incidentele nu au fost de natură penală, ci au vizat un comportament agresiv faţă de colegii de detenţie, susţin aceleaşi surse.

Mai mult, conform unor surse judiciare, în cei 20 de ani de detenţie, Ionel Păun, acum în vârstă de 40 de ani, nu a fost stăruitor în muncă şi nu a avut o conduită corespunzătoare, astfel că solicitarea lui de eliberare condiţionată ar urma să fie reanalizată, cel mai devreme, peste un an.

Aceleaşi surse judiciare au mai declarat că Ionel Păun, în perioada de un an de detenţie în regim închis la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, nu a avut abateri disciplinare.

Cerere respinsă la începutul lui februarie

Concluziile comisiei penitenciarului au fost înaintate Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, care, în 5 februarie, a respins cererea lui Păun de eliberare condiţionată şi, ca atare, acesta a rămas după gratii.

Tribunalul Mehedinţi s-a pronunţat pe 6 februarie în privinţa sesizării formulate de Comisia instituită la nivelul Penitenciarului Drobeta Turnu Severin în cazul lui Ionel Păun, unul din cei doi criminali ai lui Ioan Luchian Mihalea. Noile prevederi ale Codului Penal i-au redus doar durata pedepsei complementare.

“Reduce durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a , b şi e din Codul penal din 1969 de la 10 ani la o durată de 5 ani cu titlu de pedeapsă complementară în ce priveşte interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi lit.f (dreptul de a fi tutore sau curator), pedeapsă ce se va executa în conformitate cu dispoziţiile art. 68 alin. 1 lit. c din Noul Cod penal”, se arată în soluţia postată pe portalul instanţei din Mehedinţi.

Hotărârea nu a fost definitivă şi a putut fi  contestată în termen de 3 zile de la comunicare.

Crimă şi jaf

Ioan Luchian Mihalea, fondator al grupurilor Song şi Minisong, a fost ucis la vârsta de 42 de ani, în 1993. Poliţia a fost alertată de Hortensia Radici că vecinul său zace mort, într-o baltă de sânge. Poliţiştii sosiţi pentru cercetări au găsit lângă pragul uşii un ecuson, iar de la uşă până în holul de la baie, unde se afla cadavrul, au identificat o mulţime de pete de sânge şi urme de luptă între victimă şi asasini.

Artistul fusese atacat în holul locuinţei cu un obiect contondent care îi sfărâmase oasele craniului, apoi a fost strangulat cu două cabluri găsite în apartament. Cei doi criminali, Nelu Lucian Gavrilă şi Ionel Păun, care voiau să-l jefuiască, au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite