Ce lecţii a învăţat Raed Arafat din tragedia din Colectiv. Diferenţa dintre cazurile obişnuite şi cele de la catastrofe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului de Interne, a susţinut joi o prezentare la Universitatea Libera din Bruxelles unde a vorbit despre intervenţia care a avut loc la clubul Colectiv din Bucureşti. Mai exact, acesta a vorbit despre „lecţiile învăţate şi despre aspectele deosebite care au caracterizat intervenţia şi managementul pacienţilor din tragedia respectivă”.

„Prezentarea mea s-a axat pe aspectele legate de intervenţia, managementul la UPU şi transferul internaţional al pacienţilor fără să fie neglijate şi aspectele mediatice şi de manipulare şi dezinformare care au apărut pe parcursul zilelor ce au urmat tragediei, cum a fost povestea cu cadavrele ascunse de exemplu. Prezentarea mea a fost urmată de două prezentări ale colegilor belgieni de la Spitalul Militar care au explicat rolul lor în selecţia şi tratamentul pacienţilor”', potrivit unui mesaj publicat duminică de Raed Arafat pe contul său de Facebook. 

Acesta a mai precizat că doctorul Van Trimpont, medic specializat şi în medicina de dezastre, „a explicat unei doamne, de origine română, care este diferenţa între o intervenţie la un caz obişnuit şi una la o catastrofă, menţionând că o intervenţie la o catastrofă nu are cum să fie perfectă şi este caracterizată printr-o discrepanţă între resurse şi nevoi”. 

„El a menţionat că o intervenţie la o catastrofă nu are cum să fie perfectă şi este caracterizată printr-o discrepanţă între resurse şi nevoi. El a continuat că din ce a auzit şi a văzut consideră că intervenţia a fost una «optimă» în condiţiile date şi că multe ţări nu ar fi reuşit să reacţioneze la acelaşi nivel cum au reacţionat serviciile de urgenţă şi autorităţile române”, a mai spus Arafat.

„Prof. Todorov, de origine bulgară, profesor cunoscut în medicina de urgenţă, a subliniat faptul că România a avansat mult faţă de alte ţări şi a avut de zis numai cuvinte frumoase la adresa României şi a sistemului de urgenţă din România. Unul din colegii de la Spitalul Militar din Bruxelles a subliniat faptul că pacienţii erau bine îngrijiţi în România şi a explicat modul de selecţie al pacienţilor şi modul de colaborare între autorităţile române şi cele belgiene. El a subliniat faptul că primul contact cu Spitalul Militar s-a efectuat chiar începând cu ziua de duminică, deci la o zi după tragedie şi a explicat pregătirile complexe care trebuiau efectuate ca să primească pacienţii români”, a mai scris secretarul de stat pe Facebook.

   

De altfel, el a precizat că prof. Todorov a ţinut să explice că pacienţii cu arsuri mari pot fi transferaţi pe distanţe lungi fie în primele ore de la incident, lucru care nu ar fi fost posibil în noaptea de vineri spre sâmbătă, fie după câteva zile când se stabilizează, lucru care s-a şi întâmplat în cazul celor transferaţi în Belgia.

„Astfel de schimburi de experienţă între noi şi colegii din alte ţări ne fac să ştim unde ne situam în comparaţie cu alţii, să învăţăm din experienţa altora şi să încercăm să fim mereu mai buni şi mai performanţi. S-a observat, în sens pozitiv, şi modul în care sistemul nostru este integrat şi cum funcţionăm sub o singură umbrelă comparativ cu alte sisteme”, a conchis Raed Arafat.

El a mai precizat că în sală au mai fost prezenţi şi reprezentanţi de la Ministerul Sănătăţii din Belgia, de la Spitalul Militar care a preluat o parte din pacienţii transferaţi în străinătate, de la Pompierii din Bruxelles, dar şi medici şi asistenţi din spitalul Erasme şi din alte spitale. 

„Au mai participat colegi care au fost cu mine la întrunirea NATO pe care am avut-o în cursul zilei respective”, a spus mai spus Arafat. 

Tragedia din Colectiv. 63 de persoane au murit în urma incendiului

Un incendiu a izbucnit pe 30 octombrie în clubul bucureştean Colectiv, chiar în timpul concertului susţinut de trupa Goodbye to Gravity. În urma tragediei şi-au pierdut viaţa  63 de persoane, dintre care 27 de persoane au murit în incendiu, 24 în spitalele din ţară şi 12 dintre răniţii transferaţi în străinătate.

Potrivit ultimelor informaţii furnizate de Ministerul Sănătăţii, în spitalele din ţară sunt internate două victime ale incendiului din Colectiv, una fiind internată în stare critică la Spitalul Floreasca, în timp ce cealaltă persoană este internată la spitalul Central Militar.

De altfel, în spitalele din străinătate se află internaţi 14 răniţi în incendiul de la Colectiv, dintre care un cetăţean german. 

  • Belgia  – 7 persoane internate,  în stare stabilă
  • Olanda – 1 persoana internată, în stare stabilă
  • Germania - 3 persoane internate, în stare stabilă, dintre care un cetăţean german.
  • Marea Britanie – 3 persoane  internate, în stare stabilă
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite