Cazul Rarinca. De ce abia achitarea şantajistei este o eroare judiciară
0
Acum o lună, când încă nu era motivată decizia definitivă în dosarul Marianei Rarinca, femeia acuzată că a şantajat-o pe şefa Curţii Supreme, evocam posibilitatea ca hotărârea de achitare să fie încă şi mai scandaloasă decât păreau atunci arestarea şi condamnarea în primă instanţă. Între timp a apărut şi motivarea achitării şi aceasta este, într-adevăr, scandaloasă.
Completul Curţii de Apel care a pronunţat achitarea pare să fi fost format din doi judecători care aveau păreri diametral opuse asupra faptelor supuse judecăţii. Numai că în loc să apeleze la un complet de divergenţă, cum spune legea, ei par să fi procedat astfel: unul a scris prima parte a hotărârii, în care înclina să menţină condamnarea din prima instanţă, iar celălalt a scris partea a doua, în care s-a străduit pe cât a putut, uneori sfidând orice logică juridică, să submineze şi rechizitoriul, şi prima sentinţă, şi ceea ce tocmai scrisese colegul de complet. Având avantajul de a fi ultimul, a pus şi verdictul definitiv: achitarea.
Sar peste partea din decizie în care se rezumă rechizitoriul şi conţinutul primei sentinţe şi mă opresc la momentul în care completul de apel îşi începe propria evaluare asupra cazului. Şi începe aşa: ”Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că atât procurorii prin rechizitoriu, cât şi judecătorul primei instanţe au dat o încadrare juridică corectă faptei de şantaj reclamată de persoana vătămată”. Deci avem şantaj.
Apoi instanţa constată că în mod corect, pe lângă Codul Penal, s-a aplicat şi legea specială anticorupţie, care atrage competenţa DNA de instrumentare a cauzei. Citând o decizie a Curţii Constituţionale, completul arată că la infracţiunile de şantaj în care sunt implicate persoane cu funcţii publice, este irelevant dacă respectivele persoane sunt făptaşi sau victime. În cazul de faţă persoana cu funcţie publică era Livia Stanciu, şefa Înaltei Curţi, şi aceasta a fost victimă. Deci a fost legal ca ancheta să fie făcută de DNA şi nu de un parchet local.
În continuare, ”Curtea constată că în mod corect judecătorul instanţei de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de şantaj în infracţiunea de hărţuire”, aşa cum ceruse Marian Rarinca, dat fiind că hărţuirea este pedepsită mai uşor.” În acord cu persoana vătămată Stanciu Livia Doina, Curtea reţine că între infracţiunea de şantaj şi hărţuire, deşi există asemănări, ambele având ca obiect juridic relaţiile sociale referitoare la libertatea psihică a persoanei, ele se deosebesc esenţial”, se mai arată în motivare. Deci, din nou, avem şantaj.
Din acest moment se produce fractura şi completul începe să submineze tot ce scrisese până atunci. Bunăoară, judecătorii îi impută Liviei Stanciu că nu a detaliat care anume sunt faptele şi documentele compromiţătoare pe care Mariana Rarinca ameninţa să le dezvăluie la televiziuni. Explicaţia însă e simplă: în mesajele SMS trimise Liviei Stanciu, Rarinca nu preciza fapte anume, ci afirma la modul general că ”voi spune tot ce ştiu desptre dvs”, că ”o să iasă fi urât”, că ”veţi pierde mai mult dacă nu-mi daţi banii”. E ăsta mai puţin şantaj? Judecătorii au socotit că dacă şantajista nu a precizat care sunt actele compromiţătoare, iar la percheziţii nu au fost găsite asemenea documente, atunci ”mesajele trimise de inculpată nu au fost de natură a crea o stare de temere părţii vătămate” şi ”nu se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracţiunii de şantaj”. Deci nu avem şantaj.
Apoi, judecătorii reproşează procurorilor faptul că au folosit un colaborator sub acoperire. În fapt, după ce Livia Stanciu a făcut denunţul, telefonul acesteia a fost preluat de un martor sub acoperire al DNA, care a continuat să converseze cu Mariana Rarinca. Conţinutul mesajelor arată limpede că procurorii nu voiau decât să afle la cât se ridică presupusa datorie pe care Rarinca o revendica de la Livia Stanciu, spre a face o cât mai corectă încadrare a infracţiunii de şantaj. Dacă datoria chiar era reală, tot aveam fapta de şantaj, dar într-o formă mai puţin gravă. În rechizitoriu, procurorii au admis în mod onest că nu includ conversaţiile cu martorul sub acoperire în conţinutul infracţiunii de şantaj, dar le folosesc ca probe spre a dovedi persistenţa infracţională a Marianei Rarinca. Judecătorii însă au decis că Rarinca a acţionat ”în stare de provocare”, iar procurorii au încălcat principiul unui proces echitabil din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Straniu la acest proces este şi faptul că nici procurorii, nici judecătorii nu au reuşit să afle de la Mariana Rarinca la cât se ridică pretinsa datorie pe care o avea la ea Livia Stanciu. De asemenea, Rarinca nu a prezentat nicio probă care să dovedească existenţa datoriei. Nici judecătorii instanţei de apel nu au părut interesaţi să clarifice aceste lucruri.
Un alt detaliu: când a văzut că Livia Stanciu rezistă şantajului, Mariana Rarinca a telefonat la Antena 3. A avut ghinion: era duminică după amiaza, iar operatoarea nu avea la îndemână un reporter pe care să i-l dea la telefon, aşa că a sfătuit-o să sune în altă zi. A doua zi n-a mai apucat să sune, că a fost arestată. Procurorii au considerant asta o agravantă, în sensul că inculpata chiar şi-a pus în aplicare ameninţarea de a ”ieşi pe televiziuni”. Judecătorii au considerat însă că această susţinere este ”lipsită de fundament legal”, pe motiv că telefonul dat la Antena 3 a fost un demers ”fără finalitate”. Logic, nu?
După ce au înlăturat mai multe susţineri ale procurorilor şi ale primei instanţe pe simplul considerent că ”sunt lipsite de fundament legal”, fără să explice şi de ce, judecătorii conchid: ”Curtea constată că fapta de şantaj pentru care inculpata Rarinca Mariana a fost trimisă în judecată nu are caracter penal, motiv pentru care va dispune achitarea”.
Dacă în România ar funcţiona precedentul judiciar, această sentinţă ar deveni literă de lege pentru toţi magistraţii care vor avea de judecat şantaje, iar argumentaţia completului format din Risantea Găgescu şi Damian Dolache ar putea fi o excelentă introducere la Manualul Şantajistului de Succes. Afli de acolo cum să execuţi un şantaj fără să fii pedepsit.
Aceasta este sentinţa care a inflamat la cote incredibile opinia publică şi maimuţele urlătoare de prin televiziuni, l-a făcut pe Tăriceanu să ceară demisii la vârf în Justiţie şi să înfiinţeze o comisie de politruci care să ne măsoare democraţia şi statul de drept şi i-a dat lui Victor Ponta şansa să se victimizeze după rendez-vous-ul cu procurorii.
Pentru cei interesaţi, ataşez cele trei documente esenţiale pentru înţelegerea cazului: rechizitoriul, sentinţa de condamnare de la fond şi decizia de achitare din apel:
Se încarcă comentariile...
