Carmen Dan spune că sentinţa lui Dragnea a fost un şoc şi ia în calcul posibilitatea de a-l vizita

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carmen Dan FOTO gov.ro
Carmen Dan FOTO gov.ro

Ministrul de Interne, Carmen Dan, spune că sentinţa de condamnare la închisoare a fostului lider PSD Liviu Dragnea a fost „un şoc” pentru membrii partidului, însă este necesar ca formaţiunea să-şi regăsească echilibrul. „Am încredere foarte mare în această perioadă în puterea de a strânge şi de a da acest semnal de unitate pe care o are premierul Viorica Dăncilă”, afirmă Carmen Dan.

Carmen Dan a declarat, duminică seară, la Antena 3, referitor la condamnarea lui Liviu Dragnea, că aceasta a fost „un şoc".

„Sincer eu nu am crezut niciun moment că soluţia va fi cea care a fost, odată ce s-a întâmplat cred că toată lumea, cel puţin cei din PSD, au perceput acest lucru ca pe un şoc. Odată ce a trecut şocul, partidul, membrii acestui partid sunt cei care conştientizează în fiecare moment că este absolut necesar ca acest partid mare să-şi regăsească echilibrul", a afirmat ea.

Întrebată dacă se aştepta la această soluţie, Carmen Dan a răspuns: „Eu nu, nu ştiu dacă se aştepta cineva la această soluţie".

„Ce am constatat de fiecare dată a fost faptul că aatunci când acest partid a trecut prin perioade de criză a avut şi capacitatea extraordinară de a se regrupa, de a acţiona ca un partid unit şi de a găsi acest echilibru de a rezista şi de a traversa această criză. S-a pierdut o bătălie, şi aici mă refer la rezultatul alegerilor europarlamentare, nu s-a pierdut războiul şi cred în unitatea acestui partid şi cred în puterea lui de a găsi echilibrul şi a merge mai departe", a spus Carmen Dan.

Dan a mai spus că s-a stabilit un congres al PSD, al cărui rezultat „să dea un preşedinte ales care să-şi asume alături de echipă să continue ceea ce Partidul Social Democrat şi-a luat angajamentul în faţa electoratului, şi aici nu mă refer numai la electoratul PSD".

Răspunzând unor întrebări, ea a spus că nu a vorbit cu Liviu Dragnea după ce acesta a fost închis.

„Nu am vorbit cu domnul preşedinte, este şi o perioadă specială, perioada de carantină, nu am avut posibilitatea şi nu s-a întâmplat să existe această solicitare, dânsul stabileşte cu cine poate discuta telefonic în această perioadă şi bineînţeles, din câte ştiu, în această perioadă l-au vizitat cei din familie şi evident avocatul", a afirmat Carmen Dan.

Întrebată dacă va merge să îl viziteze ulterior, ea a replicat: „Bineînţeles că iau în calcul această posibilitate, eu nu sunt din categoria celor care se dezic, în ultima vreme am văzut, din păcate, chiar din partid care se dezic de ceea ce a fost înainte. Liviu Dragnea are un merit extraordinar, Liviu Dragnea a ţinut acest partid unit".

Dan a spus că nu dă exemple pentru că nu este un om conflictual.

„Am încredere foarte mare în această perioadă în puterea de a strânge şi de a da acest semnal de unitate pe care o are premierul Viorica Dăncilă", a adăugat Carmen Dan.

Ea a spus că la Congres nu vizează nicio funcţie, dar dacă se va decide să se facă alegeri şi pentru funcţiile de vicepreşedinţi ea nu va candida pentru un nou mandat.

Întrebată pe cine susţine la funcţia de preşedinte al PSD, ea a afirmat: "Încă nu ştiu care sunt candidaţii".

„Dacă (Viorica Dăncilă - n.r.) îşi va depune această candidatură bineînţeles că va avea susţinerea mea", a mai spus Dan.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite