Autorităţile italiene au identificat doi suporteri cehi care au urinat pe o cerşetoare originară din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile italiene au identificat miercuri doi suporteri ai echipei de fotbal cehe AC Sparta Praga care, la 17 martie, au urinat pe o cerşetoare româncă din Roma, relatează „La Repubblica“, precizând că cei doi au fost acuzaţi de discriminare pe motive rasiale şi comportament obscen în public.

Cei doi cehi, în vârstă de 24, respectiv 30 de ani, se aflau la Roma pentru a asista la meciul dintre echipele Lazio Roma şi Sparta Praga, din cadrul Europa League.

Ei au fost puşi sub acuzare, iar autorităţile italiene au lansat procedurile ca celor doi să le fie interzis accesul pe stadioane.

Ei au fost filmaţi de un turist spaniol în timp ce au vrut să urineze pe o cerşetoare româncă, în zona podului Sant’Angelo. Clipul, publicat online, a provocat indignare în toată Europa.

„Bineînţeles că îmi aduc aminte de acei doi băieţi. Eram întinsă pe jos, cu mâinile întinse, mi-am înălţat privirea şi i-am văzut: unul în faţa mea, celălalt în spate. Am simţit ceva ud. Erau beţi, cu privirea amorţită. Mi-a fost frică, m-am ridicat şi am plecat“, a declarat Isabela, românca de 45 de ani care le-a căzut victimă celor doi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite