Aproape 11.000 de poliţişti vor asigura ordinea publică în prima zi de şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii vor acţiona pe lângă peste 10.000 de instituţii de învăţământ
Poliţiştii vor acţiona pe lângă peste 10.000 de instituţii de învăţământ

Aproape 11.000 de poliţişti, majoritatea de ordine publică, vor asigura ordinea publică, luni, în zona şcolilor şi liceelor, cu ocazia începerii noului an şcolar.

Potrivit, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), pentru prima zi de şcoală au fost mobilizaţi, 8.605 de poliţişti de ordine publică, 1.313 de poliţişti de la rutieră, 116 de la prevenire şi 847 de poliţişti de la alte structuri, care vor acţiona, suplimentar faţă de dispozitivul curent, în zona a 9.043 de şcoli şi 1.662 de licee din toată ţara.

"Poliţiştii vor acţiona pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică. Echipajele de poliţie rutieră vor fi prezente, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor", se mai precizează într-un comunicat al IGPR.

Citiţi şi:

Educaţia, un experiment. Al doilea început de an şcolar fără manuale noi

Pentru al doilea an consecutiv, dascălii vor fi nevoiţi să înceapă şcoala fără noile manuale, în condiţiile în care anul trecut a intrat în vigoare noua programă pentru clasa I, iar anul acesta cea pentru clasa a II-a. Licitaţia a fost contestată şi, deşi ministrul Educaţiei a dat asigurări în repetate rânduri că vom avea manualele pe 15 septembrie, şi oficialii au admis că vor întârzia şi dau vina pe editurile contestatare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite