ANSVSA, final de anchetă: „Nu există o legătură directă între brânza din lotul analizat pe 22 februarie şi îmbolnăvirile copiilor din Argeş”

ANSVSA, final de anchetă: „Nu există o legătură directă între brânza din lotul analizat pe 22 februarie şi îmbolnăvirile copiilor din Argeş”

ANSVSA a luat decizia de a extinde ancheta FOTO Adevărul

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară (ANSVSA) a luat decizia de a extinde ancheta în cazul bebeluşilor infectaţi cu bacteria E.coli după ce au ajuns la concluzia că nu poate fi stabilită o legătură directă între brânza din lotul analizat pe 22 februarie şi îmbolnăvirile micuţilor.

„Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară (IISPV) a recepţionat, până în 29 februarie, 337 de eşantioane din probe prelevate din alimentele indicate de Ministerul Sănătăţii şi notificate prin Sistemul Rapid de alertă pentru Alimente şi Furaje, la care se adaugă 59 de eşantioane recepţionate până în 3 martie din probe prelevate de echipele mixte DSV - DSP din apă, produse lactate şi lapte materie primă şi 15 eşantioane din probe de produse lactate, solicitate pentru a fi analizate de către proprietarul unităţii de procesare a laptelui din judeţul Argeş, în cadrul programului de autocontrol”, se arată într-un comunicat de presă.

Investigaţia va fi extinsă

Potrivit sursei citate, din cele 411 eşantioane recepţionate au fost finalizate 312, din care două cu rezultate pozitive, restul fiind în lucru. „Datele rezultate din verificările ANSVSA indică faptul că nu există o legătură directă de cauzalitate între brânza de vaci din lotul produs în data de 22.02.2016 şi îmbolnăvirile copiilor diagnosticaţi cu SHU”, arată ANSVSA, menţionând că produsele rezultate sunt sigure pentru consum.

Referitor la proba pozitivă depistată la carnea de pasăre din judeţul Bacău, ANSVSA arată că prin tratarea termică corespunzătoare şi respectarea normelor de igienă împiedică transmiterea bacteriilor din grupul E.coli.

În urma recomandărilor Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, ANSVSA va extinde investigaţiile la nivelul exploataţiilor de animale, care au produs sau furnizat alimente consumate, al procesării alimentelor şi al ingredientelor din compoziţia produselor alimentare.

citeste totul despre: