ANI: Mihai Lucan, în conflict de interese. Şef de secţie la spital de stat şi patron de clinic privată

ANI: Mihai Lucan, în conflict de interese. Şef de secţie la spital de stat şi patron de clinic privată

IMihai Lucan

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că Mihai Lucan , fost medic şef secţie – Secţia Clinică Urologie II din cadrul Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca şi fost membru în Consiliul de Administraţie al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, a încălcat regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Concret, timp de peste patru ani, S.C. LUKMED S.R.L., societatea comercială la care acesta împreună cu soţia au calitatea de asociaţi, iar fiul său calitatea de administrator, s-a aflat în relaţii contactuale cu  Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, în sensul încheierii unui contract de prestări servicii medicale şi a patru acte adiţionale pentru prelungirea duratei acestuia. 
 
“Persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Mihai Lucan a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare”,  se arată într-un comunicat ANI.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (…) încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese (…) constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective (…). Persoana (…) faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese (…)  este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului” mai arată ANI.

.

citeste totul despre: