Ambasada SUA: Nu trebuie să se facă abuz de imunitatea parlamentară pentru a apăra pe cineva de răspundere penală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nimeni nu ar trebui să fie mai presus de lege, iar imunitatea parlamentară nu trebuie folosită pentru a apăra pe cineva de răspundere, a transmis Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti.

 „Ambasada nu comentează cazuri individuale. Cu toate acestea, noi credem că nimeni nu ar trebui să fie mai presus de lege şi nu trebuie să se facă abuz de imunitatea parlamentară pentru a apăra pe cineva de răspundere", se arată în răspunsul misiunii diplomatice americane, transmis la solicitarea Agerpres.

Camera Deputaţilor a respins marţi solicitarea DNA privind efectuarea urmăririi penale a deputatului social-democrat Rovana Plumb, fost ministru al Mediului. Au fost înregistrate 99 de voturi "pentru" şi 184 de voturi "împotrivă", un vot fiind anulat. Votul a fost secret cu bile.

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Rovana Plumb, fost ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice la data faptei, în legătură cu săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, în dosarul care o vizează şi pe Sevil Shhaideh, referitor la trecerea unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite