Alegeri prezidenţiale 2019. Prezenţă la vot record în diaspora. Câţi români au votat până sâmbătă la 22.00

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul persoanelor care au votat la secţiile de votare din străinătate a depăşit, sâmbătă, 200.000, arată datele Biroului Electoral Central (BEC).

Ţările din diaspora cu cea mai mare prezenţă la vot

UPDATE 22.00 Peste 375.000 de români au votat la secţiile din străinătate până la această oră, cea mai ridicată prezenţă la vot fiind înregistrată la secţia nr. 548 din Stratford, Londra, unde la ora 22.00 au votat deja 3.652 de români.


UPDATE 20.00 Numărul alegătorilor care au votat la secţiile din străinătate pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale a ajuns la 343.727


UPDATE 18.00 Numărul alegătorilor care au votat la secţiile din străinătate pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale a ajuns la 288.874. 


UPDATE 16.00 Numărul total al românilor din străinătate care au votat deja pentru al doilea tur de scrutin al agelerilor prezidenţiale a ajuns la 234.908. Italia e ţara în care au votat cei mai mulţi români, peste 40.000, fiind comunitatea cea mai numeroasă din diaspora. 


UPDATE 14.00 Numărul persoanelor care au votat la secţiile din străinătate pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale a ajuns la aproape la 200.000. Astfel, la ora 14.00, pe listele suplimentare votaseră deja 175.000 de persoane. Lor li se adaugă cei 17.503 alegători care au votat prin corespondenţă, ceea ce înseamnă un total de 192.000 de votanţi. În primul tur, până sâmbătă la ora 14.00, votaseră puţin peste 162.000 de români.


UPDATE 12.00 Numărul persoanelor care au votat la secţiile  deschise în străinătate a ajuns, la ora 12.00, la 130.000, arată datele Biroului Electoral Central (BEC). Numărul votanţilor este cu 22.000 mai mare decât în primul tur al alegerilor prezidenţiale, la aceeaşi oră.


UPDATE 10.00 Potrivit BEC, pe listele suplimentare din străinătate au votat 109.990 de persoane, până sâmbătă la ora 10.00. Spre comparaţie, în turul I la aceeaşi oră votaseră 88.042 de români în diaspora. Prin corespondenţă au votat 17.503 persoane.

Numărul total al alegătorilor care şi-au exprimat deja opţiunea în străinătate a ajuns la 117.515.


Potrivit BEC, până la ora 7.00 au votat 96.109 de persoane pe listele suplimentare, iar 17.503 persoane au votat prin corespondenţă.

Numărul total al persoanelor care au votat în străinătate a ajuns astfel la 113.612.

În primul tur al alegerilor prezidenţiale, prezenţa la vot până sâmbătă la ora 7.00 a fost de 78.785 de alegători.

Votul în străinătate pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale a început, vineri, la ora 1.00, în Noua Zeelandă şi Australia şi se va încheia luni, la ora 7.00.

Potrivit Autorităţii Electorale Permanente (AEP), 715.064 de persoane cu drept de vot locuiesc în străinătate şi pot vota la una dintre cele 835 de secţii de votare. În diaspora, votul se derulează pe durata a trei zile.

La primul tur au votat în străinătate 675.348 persoane, dintre care 25.189 prin corespondenţă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite